Cultivatorii de ceapă din nordul țării au dat startul sezonului recoltării. Observatorul de Nord a găsit sub soarele arzător mai multe femei, care lucrau în toiul amiezii pe un câmp al Gospodăriei Țărănești „Grigoriță Andrei”, din satul Chetrosu, raionul Drochia.
Deși sunt demult la pensie, femeile ies zi de zi la lucru. Sunt bucuroase să facă orice muncă, cât de grea n-ar fi, doar să câștige un ban în plus, ca să-și poată întreține cheltuielile.
Femeile s-au plâns de pensia mică, însă nici agricultorii nu au motive de bucurie. Întrucât piețele locale sunt pline de ceapă de import, ei vor fi nevoiți să o depoziteze, lucru care solicită mai multă muncă și grijă.

