Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Noi reguli de „joc”! Codul serviciilor media audiovizuale a fost actualizat. Ce modificări s-au făcut

11 Aug. 2023, 16:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Aug. 2023, 16:13 // Actualitate //  Realitatea.md

Distribuitorii de servicii media vor fi obligați să plaseze serviciile audiovizuale „must carry” pe primele 20 de poziții din lista de preselectare automată a serviciilor de televiziune retransmise, conform unor modificări ale Consiliului Audiovizualului (CA).

Într-un comunicat de presă, reprezentanții instituției precizează că aceste ajustări la structura ofertei de servicii media audiovizuale, intrate în vigoare astăzi, 11 august curent, urmează să fie făcute de distribuitori în termen de o lună.

„Noțiunea de „dezinformare” de la art. 1 va avea un nou conținut, și anume: ”dezinformare – răspândire intenționată, pe orice cale, în spațiul public, a informațiilor al căror caracter fals sau înșelător poate fi verificat și care sunt de natură să dăuneze securității naționale”. Totodată, pentru difuzarea în mod repetat a conținutului calificat drept dezinformare, furnizorii vor putea fi sancționați și cu privarea dreptului de a utiliza multiplexul cu acoperire națională, conform modificărilor făcute la articolul 84/Sancțiuni.

Furnizorii de servicii media au de azi obligația să uniformizeze volumul sunetului între comunicările comerciale audiovizuale, volumul sunetului între programele audiovizuale, precum și volumul sunetului între comunicările comerciale audiovizuale și programele audiovizuale”, informează CA.

Modificări au fost făcute și cu privire la situația dominantă în formarea opiniei publice, și anume a fost redusă de la 35% la 25% cota de audiență ponderată a serviciilor media audiovizuale, ce va fi folosită pentru a evalua riscul apariției unei situații dominante.

„Articolul 25/Licența de emisie, se completează cu alineatul 8. Astfel, furnizorii de servicii media vor putea solicita suspendarea licenței de emisie, ori de câte ori consideră necesar, dacă durata cumulată a suspendării nu va depăși 6 luni, cu excepția furnizorilor care utilizează sloturi din multiplex și/sau frecvențe radio, în cazul cărora durata de suspendare nu poate depăși 3 luni.

Potrivit alineatului 9, furnizorii de servicii media vor putea solicita suspendarea difuzării serviciilor media prin multiplex și/sau frecvențe radio pe o perioadă ce nu va depăși 3 luni. În cazul în care, furnizorul nu va începe difuzarea odată cu expirarea acestui termen, Consiliul Audiovizualului va revoca dreptul furnizorului de a utiliza slotul din multiplex și/sau frecvența radio”, se mai arată în comunicatul CA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că mai multe modificări la Codul serviciilor media audiovizuale, elaborate de CA, au fost publicate în Monitorul Oficial în numărul de astăzi, 11 august.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
30 Oct. 2026, 13:01 // Slider //  Valentina Buza

Primăria de la Veneţia, Italia, a aprobat o hotărâre prin care se extinde numărul de zile în care se aplică taxa de intrare în oraş de la 60 la 72. În plus autorităţile iau în calcul să majoreze taxa de intrare până la 50 de euro în 2027.

Taxa controversată a fost introdusă iniţial cu scopul declarat de a descuraja afluxul masiv de turiști în lagună, însă s-a dovedit a fi în mare parte ineficientă, servind mai degrabă drept o sursă suplimentară de venituri pentru un oraș care, din cauza caracteristicilor sale unice, are o nevoie excepțională de astfel de fonduri.

Însă taxa zilnică actuală de 5 sau 10 euro, care variază în funcție de faptul că biletul este cumpărat în avans sau în ultimul moment, ​​nu mai este suficientă. Prin urmare, noua administrație, condusă de Simone Venturini, ia în considerare o majorare. Și anume una semnificativă: se vorbește despre 30 sau chiar 50 de euro pe zi pentru a vizita Veneția, dacă nu în fiecare zi, atunci cel puțin în zilele marcate cu „alertă roșie”, adică perioadele de vârf.

„Motivul este simplu”, a explicat Michele Zuin, consilierul local responsabil cu bugetul. „Ne-am dat seama că o taxă zilnică de 10 euro nu schimbă nimic, nu reușește să descurajeze turismul de tip «vizită fulger». Așadar, da, am dori să majorăm taxa, poate la 30, 40 sau 50 de euro. Scopul nu este să umplem vistieria orașului, ci să-i compensăm pe locuitorii Veneției care suportă povara turismului.”

Iată cum a fost cheltuită suma de 1,5 milioane de euro colectată anul acesta: întreaga sumă a fost direcționată către compensarea taxei pentru colectarea deșeurilor). „Am putea, eventual, să oferim niște servicii suplimentare pentru turiști”, a adăugat consilierul, „cum ar fi accesul la toalete publice”.

Totuși, acest lucru nu s-ar aplica transportului public local, care „funcționează după o logică complet diferită”. Prin urmare, nu vor exista modificări ale tarifului de 9,50 euro pe care turiștii îl plătesc pentru o singură călătorie cu vaporetto (n. red. autobuzul pe apă).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Între timp, administrația orașului a aprobat deja calendarul zilelor în care turiștii vor fi obligați să prezinte un bilet, deși există numeroase excepții, în special pentru cei care se cazează în oraș.

Sistemul va intra în vigoare pe 26 martie și se va încheia de Ferragosto (15 august), marcând o prelungire a perioadei față de anul precedent; în total, vor fi 72 de zile în care va fi necesar un bilet, față de 60 în acest an.

Vizitatorii vor trebui să plătească în weekenduri, în zilele de sărbătoare legală și în timpul minivacanțelor. De asemenea, intervalul orar vizat de această măsură va fi extins: va trebui acum să așteptați până la ora 16:30, în loc de 16:00, pentru a intra în oraș fără bilet.