În noaptea de 30 spre 31 august, pe lângă fenomenul de „lună albastră”, va avea loc o „superlună”, adică o lună plină care ajunge la „perigeu”: momentul în care se află cel mai aproape de Pământ. Prin urmare, luna va apărea mai mare şi mai strălucitoare decât de obicei. În timpul acestui fenomen, Luna se află în medie la doar 363.000 de kilometri de Pământ, faţă de o distanţă medie de 384.400 de kilometri. Doar 3% dintre „super-luni” sunt „luni albastre”, potrivit NASA, citată de News.ro.

Combinaţia acestor două fenomene este extrem de rară, apărând doar la fiecare 10 sau 20 de ani.

NASA preconizează că următoarea „super lună albastră” nu va avea loc decât în ianuarie 2037. Pentru a observa cât mai bine fenomenul, este indicat să staţi departe de luminile oraşelor şi de poluare.

Luna nu va fi albastră. Expresia „lună albastră” se referă la raritatea ei, fiind de fapt o traducere literală a expresiei englezeşti „once in a blue moo”. Este vorba de o lună plină „suplimentară”, care apare atunci când un an are 13 luni pline, faţă de 12 într-un an normal. Aşadar, aceasta va fi a doua lună plină din luna august. De fapt, în noaptea de 1 spre 2 august, a strălucit o Super Lună Sturionică.

Va avea această „super lună albastră”” vreun impact asupra oamenilor? Atracţia gravitaţională a Lunii variază în funcţie de distanţa acesteia. Luna atrage mai puţin Pământul atunci când se află la cea mai mare distanţă de orbita sa, la apogeu, şi atrage mai mult Pământul atunci când se află cel mai aproape de noi, la perigeu, aşa cum se va întâmpla în zilele următoare. O Lună mai apropiată poate provoca valuri oceanice deosebit de mari, dar nu schimbă (aproape) nimic pentru oameni.

De fapt, un studiu din 2013, publicat în revista ştiinţifică americană Current Biology, a constatat că luna plină are un impact asupra somnului: „Am constatat că în jurul lunii pline […] somnul profund a scăzut cu 30%. Timpul necesar pentru a adormi a crescut cu 5 minute, iar durata totală a somnului evaluat a fost redusă cu 20 de minute”.

#Luna albastră #NASA

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.