La revenirea din Nepal, acolo de unde s-a întors cu statutul de prima femeie din Moldova care a ajuns în vârful Everestului, Olga Țapordei a acordat un interviu amplu jurnalistului Dorin Galben, pentru canalul său de YouTube GALBEN. A dezvăluit care a fost semnul principal care a marcat-o și a făcut-o să înțeleagă că ea ar putea cel puțin să încerce să urce cel mai înalt munte din lume. Și, mai ales, a descris cum s-a simțit, atunci când a ridicat drapelul țării deasupra capului său, lăsând masca de oxigen pentru câteva secunde.
Prietena sa Irina Galai, prima femeie din Ucraina care a escaladat Everestul, a adus vorba despre această expediție. Olga Țapordei și-a amintit că ambele erau la un eveniment pentru a susține discursuri tematice și a sunat-o să ia masa împreună. Atunci, Irina Galai i-a atras atenția că numărul său de telefon conține altitudinea Everestului – 8848 metri.
– Olia, este un semn!, mi-a spus Irina.
Inițial, fiindcă expediția este costisitoare (prima sumă – 69.000 de euro, plus cheltuieli, fiind un total de 80 de mii de euro), Olga Țapordei se gândea că ar putea să aibă o astfel de experiență mai târziu, pe la 50 de ani, după care s-a gândit că cel puțin trebuie să se documenteze, urmând și decizia propriu-zisă.
– În ziua în care am zburat în Nepal, m-am întâlnit cu Andrei Carpenco (primul moldovean care a escaladat Everestul) și sunt atât de recunoscătoare că în ziua aia m-am întâlnit anume cu el, pentru că el mi-a dat și niște tips-uri. Mi-a spus: „Olia, ceea ce era mai important, tu ai făcut. Ai luat decizia. Mai departe cum va fi așa va fi… Nu fiecare om se decide să facă asta și dacă tu ai decis, înseamnă că moral și psihologic tu ești gata și eu sunt sigur că la tine o să fie bine”. El mi-a zis că e foarte greu, dar cu atitudinea mea, totul va fi. Eu am înțeles că e super important să te setezi corect, dar cel mai important e să nu-ți setezi așteptări.
Înainte de a porni spre Everest, a avut experiența Kilimanjaro, cel mai înalt punct din Africa, și Ojos, cel mai înalt vulcan din lume. „Sunt oameni care au escaladat Everestul fără niciun munte înainte de asta. Valentin (ghidul) are un pic altă strategie. El mi-a zis că trebuie să merg pe un munte să văd dacă în general îmi place. Și noi am mers pe Kilimanjaro, după care a fost Ojos pentru înălțime, adică aclimatizare”.
– Am alergat prin parc 50 de kilometri pe săptămână, adică câte 10 kilometri pe zi și mai erau niște exerciții speciale care le făceam cu antrenoarea la sală, cum ar fi ridicări, exerciții de rezistență. Și tehnici anumite pe care le exersezi doar în munți. Am avut în Carpați, pe scări, pe frânghii. Asta se învață. Sunt niște elemente de alpinism pe care trebuie să le deții și la noi în țară nu ai unde să le faci.
Cât despre faptul că deține statutul de prima moldoveancă pe Everest, recunoaște că pentru ea a fost o responsabilitate. „A fost o responsabilitate. Pe orice munte este o responsabilitate proprie, de tine, de viața ta, de ceea ce urmează, dar aici a fost o responsabilitate de țară, la nivel mondial. Tu ești prima din Republica Moldova care încearcă cel puțin să facă asta și dacă asta este un fail, toată lumea știe că tu nu ai urcat. Era o responsabilitate enormă”.
– Vârful este mic, fizic încap 10 oameni. Din cauză că timpul a fost prost, noi am urcat 160 de persoane pe același traseu și mergeam unul după altul. Eram printre primii 20. În momentul de așteptare, când am înțeles că am 5 minute și ceea ce am făcut 45 de zile… și pur și simplu trebuie să pășesc acolo. Cât am așteptat mi-au dat lacrimile, am avut un sentiment de fericire și aveam o stare de bine. Eu citisem, mă uitasem la filme și toată lumea spunea că e greu, că ești estovit. Eu mă gândeam: „Doamne, de ce mie îmi este atât de bine?” După care am zis ok, probabil la mine e altfel și am început să savurez.
