Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

FOTO Două monumente sovietice – vandalizate: Tancul de la Corneşti, trimis la origini, iar Lenin, „decapitat” la Edineț

11 Sept. 2023, 17:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
11 Sept. 2023, 17:29 // Actualitate //  Victoria Laur

(UPDATE)

Cristina Vicol, ofiţera de presă a Poliţiei din Ungheni, a comunicat redacţiei Realitatea că oamenii legii „s-au sesizat la 11 septembrie curent, în urma depistării pe tancul de pe postamentul din or.Cornești, r.Ungheni, persoane necunoscute, au efectuat inscripții. S-a stabilit că tancul de pe timpul celui de-al II Război mondial, este amplasat pe teritoriul Ocolului silvic Cornești. Postamentul menționat, nu se află la evidență ca monument istoric.Polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea făptasilor”.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Tancul de la Cornești a fost trimis la origini. O inscripție a apărut pe postamentul unde este plasat vehiculul, conform activistului pro-rus Alexei Petrovici.

Șeful centrului istorico-patriotic rus a publicat și imagini cu monumentul lui Lenin, vandalizat la Bratușeni, Edineț. Bustul liderului sovietic a rămas fără cap.

Petrovici scrie pe rețelele de socializare că tancul de la Cornești a început deja să fie curățat de inscripții. Potrivit lui, sectoristul a documentat cazul. Totodată, Poliția de la Edineț a confirmat că documentează vandalizarea monumentului din Brătușeni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Polițiștii din Edineț întreprind măsuri de investigații pentru identificarea persoanelor care au vandalizat un monument din localitatea Brătușeni. Cazul a avut loc în noaptea de 10 spre 11 septembrie curent, când persoane necunoscute au mers pe teritoriul unde este amplasat bustul lui Vladimir Lenin, deteriorându-i o porțiune de sus (capul). Actualmente, polițiștii întreprind acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Ulterior va fi luată o decizie legală, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, a precizat pentru redacția Realitatea Svetlana Talpă, ofițera de presă a Poliției locale.

Redacția Realitatea a solicitat Poliției din Ungheni informații despre vandalizarea tancului de la Cornești. Revenim cu alte detalii la subiect.

 

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.