Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Lideri separatiști catalani, condamnați la închisoare, au fost grațiați de Guvernul Spaniei

22 Iun. 2021, 22:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Iun. 2021, 22:57 // Actualitate //  Realitatea.md

Nouă lideri separatiști catalani au fost grațiați de către primul ministru al Spaniei, informează Realitatea.md cu referire la Euronews. Potrivit sursei, premierul Pedro Sanchez a anunțat grațierile într-un discurs televizat.

Acest lucru este condiționat prin faptul că liderii catalani să nu mai poată deține funcții publice. De asemenea, grațierile nu îi vizează pe liderul din Catalonia, Carles Puigdemont, și alți lideri ai regiunii, care optează pentru separarea Cataloniei de Spania.

Cei nouă lideri separatiști catalani au fost condamnați pentru rolul lor în evenimentele din octombrie 2017, când regiunea autonomă a încercat, fără succes, să-și declare independența. În 2019, ei au fost condamnați la pedepse între 9 și 13 ani pentru acuzații de rebeliune și folosire defectuoasă a fondurilor publice. Acestea au fost comise prin organizarea unui referendum calificat de autoritățile de la Madrid drept ilegal.

Eliberarea acestora va putea fi efectuată după publicarea grațierilor în gazeta oficială a Guvernului de la Madrid.

Deciziile de grațiere au fost dur criticate de către partidele de opoziție, care spun că astfel premierul vrea să se apropie mai mult de partidele din Catalonia.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 09:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 09:36 // Slider //  Realitatea.md

Opera cinematografică a lui Emil Loteanu este o mândrie națională, care merită redescoperită pentru a înțelege mai bine fenomenul artistic pe care l-a reprezentat cineastul. Este opinia invitaților emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV, ediție dedicată împlinirii a 90 de ani de la nașterea regizorului și scenaristului.

În cadrul emisiunii au fost evocate momente importante din viața și activitatea lui Emil Loteanu: realizarea unor capodopere cinematografice, descoperirea și afirmarea unei generații de actori, dar și implicarea sa în mișcarea de renaștere națională.

Criticul de artă Larisa Turea l-a cunoscut pe Emil Loteanu în perioada în care cineastul a revenit la Chișinău, în anii ’90. Potrivit ei, prin talentul, experiența și ideile sale, Loteanu a reușit să dinamizeze viața culturală a capitalei.

„Îmi amintesc că de la el am auzit prima dată despre filmele lui Emir Kusturica. Tot în acea perioadă a lansat câteva idei, era într-adevăr un generator de idei, a lansat revista „Lanterna Magică”, pe care dorim să o continuăm, a lansat studioul de creație „Phoenix” pentru tinerii cineaști, dar și emisiunea televizată, „Se caută o stea” unde copiii din satele Moldovei aveau șansa de a deveni vedete”, a menționat Larisa Turea.

Emil Loteanu a avut și o contribuție importantă la formarea noilor generații de actori. La Chișinău, acesta a condus un curs de actorie pentru teatru și film, prin care au trecut și artiști care aveau să devină cunoscuți inclusiv datorită rolurilor din filmele sale.

„Emil Loteanu a reușit să aibă un simț cinematografic deosebit pentru a descoperi mari actori. Lua un om simplu, fără studii actoricești, și făcea din el vedetă. Nu mai vorbesc de regizorii tineri pe care îi molipsea cu cinematografie. El a fost și un foarte bun profesor deoarece, pe lângă faptul de a descoperi, el a știut să le transmită și pasiunea pentru film”, a spus Virgiliu Mărgineanu, producător de film și director general al OWH Studio.

 

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea cineastului, Grupul Realitatea și partenerii săi organizează mai multe evenimente dedicate vieții și creației lui Emil Loteanu.

Regizor și scenarist a peste 20 de filme, Emil Loteanu a devenit unul dintre cineaștii cu cea mai mare rezonanță internațională proveniți din spațiul nostru cultural. Pelicule precum „O dramă la vânătoare”, „Lăutarii” și „Șatra” au fost vizionate de zeci de milioane de spectatori și au obținut numeroase premii la festivaluri internaționale de film.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!