Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Pagube semnificative în portul Odesa, după un atac al rușilor, anunță armata ucraineană

25 Sept. 2023, 10:05
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
25 Sept. 2023, 10:05 // În Lume //  Realitatea.md

Portul ucrainean Odesa a suferit „pagube semnificative“ în urma loviturilor rusești din timpul nopții, au declarat luni oficialii militari ucraineni, în timp ce au apărut mai multe detalii despre cel mai recent atac al Moscovei asupra infrastructurii de export de cereale din Ucraina.

Într-o postare pe Telegram, Forțele de Apărare din sudul Ucrainei au informat că Rusia a lansat două rachete supersonice Oniks, 12 rachete de croazieră Kalibr și 19 drone Shahed asupra Odesei în cursul nopții.

Apărarea antiaeriană ucraineană a interceptat toate dronele și 11 dintre rachetele Kalibr, dar „din păcate, inamicul a lovit infrastructura portuară“, a precizat aceasta.

Atacurile au provocat, de asemenea, un incendiu la hotelul Odesa, mai scrie în postarea ucrainenilor.

Rusia a atacat în repetate rânduri Odesa în ultimele luni, vizând infrastructura ucraineană de cereale după eșecul acordului privind cerealele din Marea Neagră.

Într-o postare pe Telegram la începutul zilei de luni, Oleh Kiper, șeful administrației militare din regiune, a declarat că cel puțin un civil a fost rănit în atacurile din timpul nopții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 09:23 // Slider //  Daniela Baranovschi

Zeci de persoane au ieșit în stradă la Madrid pentru a cere explicații și asumarea responsabilității după accidentul feroviar produs în cursul dimineții de miercuri. În paralel, oficiali spanioli au păstrat un moment de reculegere, în timp ce autoritățile au anunțat o scădere semnificativă a numărului de victime internate.

Mai mulți protestatari s-au adunat în fața sediului ministrului Transporturilor, Oscar Puente, din capitala Spaniei, potrivit presei spaniole.

Unii au purtat steaguri naționale, iar alții au afișat pancarte prin care au cerut răspunsuri după accidentul feroviar care a dat toată țara peste cap.

Pe una dintre pancarte apărea chiar numele ministrului Transporturilor, în condițiile în care protestatarii cer stabilirea responsabilităților pentru tragedie, transmite Mediafax.

Oficialii au păstrat un moment de reculegere

Într-o altă zonă a Madridului, oficiali de rang înalt au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor. Printre cei prezenți s-a numărat și Isabel Díaz Ayuso, președinta regiunii Madrid.

Scade numărul pacienților internați în provincia Toledo

Vești încurajatoare vin și din regiunea Castilla-La Mancha, unde serviciile de urgență au anunțat că numărul persoanelor spitalizate după accident a scăzut considerabil.

Potrivit celui mai recent bilanț, 53 de persoane se mai află internate în spitalele din provincia Toledo, față de 107, câte erau raportate cu doar câteva ore înainte.

Scăderea numărului de pacienți internați reprezintă o evoluție pozitivă în gestionarea urmărilor accidentului.

Autoritățile continuă să urmărească situația victimelor, în timp ce cererile pentru clarificarea circumstanțelor tragediei se fac tot mai auzite.

Informații de context

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri pe linia care leagă capitala Madrid de regiunea Andaluzia, din sudul țării. Administratorul spaniol al infrastructurii feroviare, Adif, a decis oprirea circulației pe acest tronson.

Administratorul infrastructurii nu a anunțat un termen estimativ pentru reluarea traficului.

Autoritățile spaniole au anunțat trei zile de doliu național. Între timp, mai multe personalități spaniole au transmis mesaje de susținere pe rețelele de socializare.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a transmis un mesaj privat de condoleanțe monarhului spaniol.

Presa spaniolă relatează pe larg despre operațiunile de descarcerare de la locul accidentului care a șocat Spania. Au fost aduse macarale pentru a permite echipelor de intervenție să ajungă la victimele prinse în interiorul sau sub vagoane.

În momentul coliziunii, mai mulți călători au fost aruncați prin ferestrele vagoanelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!