Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

New York a rămas paralizat de inundații! A plouat în trei ore cât într-o lună

29 Sept. 2023, 20:52
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
29 Sept. 2023, 20:52 // În Lume //  Ursu Ana

Autoritățile din orașul New York au declarat stare de urgență, după ce ploile extrem de abundente au inundat părți importante ale metropolei, au perturbat circulația transportului în comun și au inundat mii de subsoluri, scrie Digi24.

În regiunea Brooklyn a plouat în trei ore cât într-o lună, iar ploile abundente au continuat și în alte zone ale metroolei americane. Serviciul american de meteorologie a transmis că ploile abundente vor continua și se vor intensifica în unele părți ale orașului.

Ploaia începuse să se mai calmeze în unele zone foarte puternic lovite din Manhattan și Brooklyn, vineri dimineață, însă o nouă rundă de ploi puternice este așteptată după-amiază și ar putea să ducă din nou la inundații serioase. „Acesta este un episod de vreme foarte periculoasă și nu s-a terminat încă. Nu vreau să pară că dacă s-a oprit puțin s-a terminat”, a avertizat primarul metropolei, Eric Adams, vineri, în timpul unei conferințe de presă.

Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, a declarat inclusiv starea de urgență pe tot teritoriul statului pe care îl conduce.

„Este vorba de un eveniment meteo foarte dificil și care poate pune vieți în pericol. Vreau ca toți new-yorkezii să asculte aceste avertismente pentru a putea rămâne în siguranță”, a spus guvernatoarea.

Peste 8,5 milioane de oameni se aflau sub avertizare de inundații, la începutul zilei de vineri, iar peste 25 de milioane de oameni vor fi afectați de această amenințare de-a lungul nord-estului american.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 13:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
04 Nov. 2026, 13:56 // Slider //  Victoria Laur

Datele moldovenilor au fost furate din „țări exotice”, afirmă șeful Comisiei securitate din Parlament, urmare a audierilor privind atacul cibernetic masiv din luna octombrie. Atunci, datele a 750.000 de moldoveni au fost furate de hackeri.

Lilian Carp a explicat că în perioada când s-a comis atacul, timp de 4 zile au fost peste 6 milioane de accesări ale sistemelor guvernamentale, pe când zilnic media oscilează între 20.000 și 40.000.

Deoarece baza de date sustrasă din sistemele guvernamentale ale Moldovei nu a ajuns încă să fie vândută pe darknet, iar nici o grupare de hackeri nu și-a asumat acțiunea, autoritățile au ajuns să bănuiască că anumiți actori statali din alte țări ar sta în spatele atacului cibernetic, a mai dezvăluit Lilian Carp.

Procurorii au pornit o cauză penală în urma atacului cibernetic. Ancheta este abia la început, iar Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) nu poate spune, deocamdată, ce instituții au fost vizate și de unde a fost lansat atacul, a declarat presei Victor Furtună.

Nici șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, nu a dezvăluit alte detalii ale anchetei, precizând că investigația este în desfășurare.