Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

16 august 2026

Ce alimente consumăm pe timp de toamnă?

19 Oct. 2023, 14:00
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea MD
19 Oct. 2023, 14:00 // Life //  Realitatea MD

Legume de toamnă sunt o mulțime din fericire, fiind un anotimp bogat și plin de daruri din partea naturii. Iată care sunt cele mai apreciate legume de toamnă și cele pe care este bine să le consumăm în acest sezon pentru a ne bucura din plin de beneficiile pe care ele le au pentru sănătatea noastră.
Legume de toamnă și beneficii:

Dovleac

Dovleac Dovleacul este una dintre cele mai apreciate legume de toamnă, fiind folosit pentru diverse preparate, cum ar fi plăcinta cu dovleac și supa de dovleac. Este bogat în vitamina A, C și fibre, fiind benefic pentru sănătatea ochilor și sistemul imunitar. Dovleacul plăcintar este unul dintre cele mai cunoscute soiuri de dovleac cultivate la noi în țară. Îl poți recunoaște după forma lunguiață. Așa cum este și cunoscut, dovleacul plăcintar are un gust foarte dulce și este ideal pentru plăcinte

Ciuperci

Ciupercile sunt o sursă bună de proteine, fibre dietetice, vitamine și minerale esențiale, cum ar fi vitamina D, vitamina B6, niacină, acid folic, fier, potasiu și seleniu. Ele sunt bogate în apă și au un conținut scăzut de calorii, ceea ce le face potrivite pentru dietele cu conținut caloric redus.

Morcov

Datorită conținutului de beta-caroten, luteină și zeaxantină, nutrienți cu proprietăți antioxidante puternice, morcovii previn instalarea afecțiunilor oftalmologice și sunt esențiali pentru menținerea sănătății ochilor. Potasiul din compoziția legumei contribuie la relaxarea vaselor de sânge și reduce riscul de creștere a valorilor tensiunii arteriale (hipertensiune). Morcovii au un conținut ridicat de fibre solubile și insolubile și ajută la menținerea unui nivel optim de colesterol în sânge.

Varză

Varza este un aliment accesibil, cu un gust subtil, ușor de gătit și de asezonat. Cu un conținut ridicat de apă, dar valoroasă din punct de vedere nutrițional, varza este una dintre cele mai apreciate legume.

Cartof

Cartofii sunt o sursă importantă de carbohidrați și pot fi găsiți în diverse soiuri, inclusiv cartofi albi și dulci. Sunt versatili în bucătărie și pot fi pregătiți sub formă de piure, cartofi prăjiți, cartofi la cuptor sau chiar chipsuri. Cartofii conțin vitamina C, potasiu și fibre.

Roșii

Toamna este momentul recoltării ultimelor roșii coapte în grădini. Roșiile sunt bogate în licopen, un antioxidant care poate ajuta la protejarea pielii de efectele negative ale razelor UV și la menținerea sănătății ochilor. Sunt folosite în sosuri, supe, salate și multe alte preparate.

Ardei

Ardeii pot fi găsiți în diverse culori și grade de iuțeală. Sunt o sursă excelentă de vitamina C și antioxidanți. Pot fi folosiți în mâncăruri gătite, salate sau chiar umpluți cu carne și orez pentru a prepara ardei umpluți.

Țelină

Țelina menține sănătatea arterelor și a vaselor de sânge și reduce nivelul hormonului stresului din organism. În acest mod, tensiunea arterială scade, vasele de sânge sunt relaxate, iar circulația sângelui este fluidizată. Consumul regulat de țelină scade și nivelul colesterolului rău. În acest sens, se recomandă ca în perioadele în care consumi preparate mai grase și bogate caloric, cum sunt mesele de sărbători, să mănânci pe lângă acestea și o salată de țelină rasă, cu puțin oțet sau zeamă de lămâie.

Fasole verde

Fasolea verde este o sursă bogată de vitamine, minerale și fibre, care aduc numeroase beneficii organismului. În primul rând, fasolea verde conține o gamă variată de vitamine, cum ar fi vitaminele A, C, K și acidul folic. Vitamina A este vitală pentru sănătatea ochilor și a pielii, în timp ce vitamina C contribuie la întărirea sistemului imunitar și la producerea de colagen. Vitamina K este implicată în coagularea sângelui și menținerea sănătății oaselor, iar acidul folic este important pentru prevenirea defectelor de tub neural la nou-născuți. De asemenea, fasolea verde este o sursă bună de fier, care ajută la prevenirea anemiei și menținerea nivelului optim de energie.

Sfeclă roșie

Sfecla roșie și sucul acesteia ajută inima și plămânii să funcționeze mai bine în timpul exercițiilor fizice. Oxidul nitric din sfeclă crește fluxul sanguin către mușchi. Unii atleți mănâncă sfeclă roșie sau beau suc de sfeclă atunci când fac exerciții fizice pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive.

Ceapă

Ceapa este o sursă bogată de fier prevenind anemia, fibre, potasiu – cu rol în echilibrul electrolitic al organismului -, vitamina A – protejează pielea şi mucoasele -, vitamina B – ajută la creşterea metabolismului şi are un rol clar în  îmbunătăţirea sistemului imunitar şi a celui nervos, precum şi în menţinerea sănătăţii pielii şi muşchilor -, şi vitamina C, crescând rezistenţa sistemului imunitar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 21:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 21:01 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking