Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Nicu Popescu, despre aderarea la UE la pachet cu Ucraina: Nu trebuie să ne facem griji de împachetarea geopolitică

20 Oct. 2023, 10:44
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
20 Oct. 2023, 10:44 // Politica //  Realitatea.md

Republica Moldova ar putea să se desprindă de „pachetul cu Ucraina” în procesul de integrare europeană. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe, Nicu Popescu în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TV8.

„Nu, eu cred că nu trebuie să exagerăm importanța acestor pachete pentru că pachetele se fac și se desfac. Vă dău exemplu balcanilor. Deci toate statele din Balcanii de Vest au obținut perspectiva de aderare la Uniunea Europeană în aceeași zi. Între timp, Croația a aderat la Uniunea Europeană, unele state au demarat negocierele, altele încă nici nu au început negocierele. Deci, din o serie de state care au început ca un pachet, se află la etape foarte diferite”, a declarat Nicu Popescu.

Potrivit ministrului, decuplarea de la pachet o decide Comisia Europeană și depinde cel mai mult de viteza reformelor care se implementează.

„Decuplarea se face în baza vitezii reformelor, state lor membre, state lor candidate. Cel mai important este viteza de reforme, viteza noastră este bună și dacă ne facem noi bine lucru acasă nu trebuie să ne facem griji împachetarea geopolitică sau regională a Republicii Moldova. Pachetele sunt niște contatări care foarte ușor pot fi depășite de noile realități”, a conchis diplomatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 10:46
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2026, 10:46 // Societate //  Realitatea.md

Consilierul municipal PAS Ion Melnic susține că Întreprinderea Municipală „Spații Verzi”, responsabilă de achiziția copacilor și florilor pentru oraș, a respins de șase ori oferta cu cel mai mic preț. De fiecare dată, contractul a fost atribuit aceleiași firme, care a propus un preț mai mare. Astfel, începând din iulie 2025, achizițiile au costat cu peste 360.000 de lei mai mult, bani ai locuitorilor Capitalei.

Declarațiile au fost făcute astăzi, 29 octombrie, în cadrul unui briefing de presă. Melnic a analizat licitațiile din sistemul de achiziții publice MTender și a verificat pe teren lucrările de plantare, inclusiv în timp ce acestea erau executate.

„Anul acesta, la licitația de copaci, cea mai ieftină ofertă a fost respinsă ca neconformă. Termenul ei de valabilitate era de 56 de zile, adică firma își garanta prețul atât timp, iar regulile licitației cereau 60. Pentru patru zile, oferta cea mai ieftină a căzut, iar licitația a câștigat-o firma căreia, din 2020 încoace, Primăria Chișinău și subdiviziunile ei i-au atribuit contracte de circa 33 de milioane de lei. Și contractul a ieșit cu aproape un sfert de milion de lei mai scump. Un sfert de milion din banii oamenilor, pentru patru zile!

În 2021, înainte de marile contracte cu Spațiile Verzi, firma a declarat un profit net de 257 de mii de lei. Anul trecut a declarat 17,8 milioane. De aproape 70 de ori mai mult. Câte afaceri din Moldova câștigă așa? Chișinăuienii au dreptul să știe cum se cheltuiesc banii lor și după ce criterii”, a declarat Melnic.

În anul 2026, Întreprinderea Municipală „Spații Verzi” a scos la licitație aproape 12 milioane de lei pentru copaci, arbuști și flori. La cele trei licitații mari s-au atribuit contracte de 9,7 milioane de lei, iar 6,7 milioane din ele, aproape 7 lei din fiecare 10, i-au revenit aceleiași firme. Totodată, consilierul PAS a adăugat că la două loturi de arbuști, un concurent mai ieftin a fost descalificat pentru că a lăsat goală rubrica cu volumul containerului, iar loturile i-au fost atribuite tot ei.

„Contractul pentru copacii din acest an, de peste 3 milioane de lei, cuprinde 400 de platani, pe care caietul de sarcini îi cere livrați în containere de 70-90 de litri. Preturile de sector au scos și ele la licitație milioane de lei pentru plantări, iar aceeași firmă participă la aproape toate aceste licitații”, a adăugat Ion Melnic.

De asemenea, Melnic a prezentat fotografii realizate pe teren în timpul lucrărilor de plantare, precum și un deviz de cheltuieli. Consilierul municipal a anunțat că va transmite toate materialele Centrului Național Anticorupție și Curții de Conturi.

„Chișinăul are nevoie de copaci noi, iar fiecare copac se plătește din banii oamenilor. Da, plantările costă. Dar cine verifică dacă în pământ ajunge exact ce scrie în contract? Domnule Ceban, cine a semnat recepția acestor copaci? Cine a măsurat containerele? Chișinăuienii vă întreabă simplu: cât am plătit și ce am primit?

Cer primarului Ion Ceban să oprească plățile pe aceste contracte până când fiecare copac e măsurat la recepție, cu fotografii publice, iar Primăria să publice contractele, prețul fiecărui copac și actele de recepție. Cer Centrului Național Anticorupție, Curții de Conturi și Agenției Achiziții Publice să verifice toate contractele Spațiilor Verzi și ale preturilor de sector cu această firmă. Și cer ca Spațiile Verzi să aibă un director ales prin concurs, așa cum prevede statutul. Acum întreprinderea e condusă, de un an și jumătate, de o directoare interimară numită pe șase luni”, a adăugat Ion Melnic.

Fracțiunea PAS din CMC va cere oficial contractele, devizele și actele de recepție ale Întreprinderii Municipale „Spații Verzi” și ale preturilor de sector și va urmări răspunsurile Primăriei, ale Centrului Național Anticorupție și ale Curții de Conturi, a menționat consilierul Partidului Acțiune și Solidaritate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Redacția Realitatea.md a solicitat o reacție din partea reprezentanților Primăriei municipiului Chișinău cu privire la declarațiile lui Ion Melnic. Aceștia au precizat că cel mai potrivit ar fi ca Întreprinderea Municipală „Spații Verzi” să vină cu o reacție.