Curs valutar
  • EUR
    20.0525
    -0.0364%
  • USD
    17.3532
    -0.2795%
  • RUB
    0.2100
    -1.2381%
  • RON
    3.8257
    0.1725%
  • UAH
    0.3869
    -0.4394%

Toate știrile

11 august 2026

Ceban de la Moldovagaz cere investigarea companiei cu „gaz la preț special”. Parlicov ne promite bancuri despre ea

10 Nov. 2023, 18:53
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
10 Nov. 2023, 18:53 // Economie //  Elena Putregai

Președintele Consiliului de Administrație SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a cerut vineri, 10 noiembrie curent, investigarea intențiilor companiei „Nordgaz Furnizare”, devenită cunoscută în spațiul public, după ce fugarul Ilan Șor și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, au promis gaz „la preț special” ori „social” pentru consumatorii din autonomie. 

„În legătură cu ultimele declarații ale unor companii private de furnizare a gazelor naturale, SA „Moldovagaz” s-a adresat la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și la Consiliul Concurenței al Republicii Moldova cu rugămintea de a investiga acțiunile acesteia în contextul manipulării pieței gazelor naturale”, a scris Vadim Ceban pe contul său de Telegram.

„Nordgaz Furnizare” a promis să furnizeze gaze naturale în toată țara la un preț de aproximativ 12 lei per metru cub. Directorul companiei, Alexandr Grosu, a anunțat despre asta într-o conferință de presă pe 10 noiembrie.

„Asistăm astăzi la utilizarea în continuare a licenței de furnizare a gazelor pentru a furniza zgomot mediatic. Iar gaz tot nu-i… Așa cum gazul de 12 lei promis în aprilie nu a ajuns în Moldova, așa nici gazul de 10 lei nu va ajunge la întâi decembrie. Azi, acesta deja nu mai era 10 lei, ci 11 plus TVA, și nu e pentru consumatorii casnici, ci doar pentru instituții publice. Concluziile vi le faceți singuri. Luni, voi organiza o conferință de presă în care voi povesti câteva bancuri la acest subiect”, a comentat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în această seară, pe contul său de Facebook.

Totul a început însă când, pe 31 octombrie curent, bașcana Evghenia Guțul a anunțat că locuitorii din UTA Găgăuzia vor achita 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale la iarnă, făcând referire la un contract semnat cu o companie din Turcia. Guțul a mai adăugat că duce negocieri pentru a furniza gaze naturale și consumatorilor din raioanele Orhei și Taraclia. Pe 2 noiembrie curent, ministrul Victor Parlicov a declarat că așa-zisul contract făcut public de Evghenia Guțul este un fake și că la mijloc s-ar afla interesele fugarului Ilan Șor față de alegerile locale generale. Evghenia Guțul nu se dă bătută și îl învinuiște pe oficial de minciuni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Victoriabank conectează consumatorii Premier Energy la MIA Plăți Instant
Victoriabank conectează consumatorii Premier Energy la MIA Plăți Instant
11 Aug. 2026, 10:38
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Aug. 2026, 10:38 // Societate //  Realitatea.md

Republica Moldova nu are un sistem care să permită căutare online public a informațiilor despre persoanele dispărute sau anunțate în căutare. Deși în UE și în țările vecine – Ucraina și România, asemenea platforme sunt accesibile.

Autoritățile de la București au integrat softul chiar pe pagina web a Poliției. MAI de la Kiev direcționează populația de pe site-ul său pe cel al serviciilor publice, informațiile despre căutări fiind împărțite în câteva categorii, iar pe lângă cetățeni, în sistem mai pot fi identificate detalii despre arme, telefoane, automobile și alte bunuri furate.

Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova a comunicat într-un răspuns pentru Realitatea că un asemenea instrument poate avea utilitate publică, tehnic dezvoltarea platformei este posibilă, însă chestiunea nu poate fi soluționată doar tehnic și „prin publicarea integrală și automată a datelor din evidențele utilizate de autoritățile de aplicare a legii”.

„Persoanele anunțate în căutare și persoanele dispărute nu formează o categorie juridică și operațională omogenă. Statutul persoanei, scopul căutării și riscurile asociate diferă de la caz la caz. Publicarea poate fi utilă în anumite situații, iar în altele poate afecta măsurile operative sau de investigație, prezumția de nevinovăție, viața privată, precum și protecția minorilor, victimelor și a altor persoane vulnerabile”, susțin funcționarii de la Ministerul Afacerilor Interne.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Funcționarii de la MAI precizează că pentru a implementa o asemenea inițiativă, ar trebui temei juridic, dar și o autoritate care să efectueze legal publicarea, actualizarea și retragerea informațiilor de pe platformă. De asemenea, va fi necesară definirea categoriilor de persoane și a datelor despre ele care pot fi făcute publice, dar și stabilirea unor proceduri prin care acestea să fie retrase la timp datele. De asemenea, mai este necesară asigurarea interoperabilității cu sistemele informaționale existente, a securității cibernetice, identificarea responsabilităților instituționale și a resurselor financiare, tehnice și umane necesare.

„Legislația privind protecția datelor nu instituie o interdicție absolută asupra publicării unor asemenea informații. În același timp, deținerea și utilizarea legală a datelor în sistemele informaționale interne nu autorizează automat divulgarea lor către public. Publicarea prin intermediul unui portal accesibil publicului larg reprezintă o operațiune distinctă de prelucrare, care trebuie să dispună de un temei juridic propriu și să respecte principiile legalității, limitării scopului, necesității, proporționalității, exactității și reducerii la minimum a datelor. (…) Existența unor platforme similare în alte state poate constitui o sursă de bune practici, dar nu înlocuiește temeiul juridic necesar în Republica Moldova. (…) Protecția datelor cu caracter personal nu reprezintă, prin ea însăși, un impediment absolut, dar impune ca publicarea să fie justificată, proporțională și limitată la informațiile strict necesare, cu garanții adecvate pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate”, afirmă oficialii din cadrul MAI.

Deși susțin că nu resping ideea, autoritățile de la Chișinău nu au deocamdată planuri pentru dezvoltarea unui motor public unificat de căutare a persoanele anunțate în căutare și a persoanelor dispărute. Actualmente nu există un proiect și un concept aprobat, buget și termen de implementare stabilite.