Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

CEC anunță orarul briefing-urilor de presă în ziua desfășurării turului II al alegerilor locale

15 Nov. 2023, 09:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Nov. 2023, 09:45 // Actualitate //  Realitatea.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că duminică, 19 noiembrie 2023, în ziua desfășurării turului II al alegerilor locale generale, vor fi difuzate informații de interes public și vor fi organizate briefing-uri cu participarea membrilor Comisiei, conform următorului orar: ora 08:00; ora 13:00; ora 18.00; ora 22:00.

„Luni, 20 noiembrie 2023, la ora 14:00, mass-media este invitată la un briefing, în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele preliminare oficiale privind desfășurarea turului doi al alegerilor locale generale, precum și a alegerilor repetate în unele localități. Totodată, vă informăm că, la necesitate, vor fi organizate, suplimentar, briefing-uri și emise comunicate de presă”, anunță CEC.

Pe 19 noiembrie curent, alegătorii din 273 de localități urmează să meargă din nou la urne pentru a-și vota viitorii primari. În buletinele de vot vor găsi câte două nume, fiind vorba despre primii doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi pe 5 noiembrie curent, în cadrul primului tur al alegerilor locale generale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Turul 2 al alegerilor va avea loc în localitățile în care niciun candidat pentru funcția de primar în aceste localități nu a întrunit mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare.

Înscrierea în buletinul de vot a celor doi candidați se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!