Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

Dacă a fost scos ilegal de la locale Partidul Șansă încă nu se cunoaște! Decizia CSJ care a întors dosarul la CA

22 Dec. 2023, 18:45
 // Categoria: Homepage // Autor:  Elena Putregai
22 Dec. 2023, 18:45 // Homepage //  Elena Putregai

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), format din președinta acestuia, judecătoarea Aliona Miron și judecătoarele Aliona Donos și Diana Stănilă, a casat integral hotărârea din 12 decembrie 2023 a Curții de Apel (CA) Chișinău privind Partidul Șansă vs. CSE, terț SIS, restituind-o să fie rejudecată în alt complet de judecată. Decizia a fost publicată vineri, 22 decembrie curent, pe site-ul oficial al CSJ.

Judecătoarele au admis recursurile depuse de Comisia pentru Situații Excepționale (CS) a Republicii Moldova şi Serviciul de Informații şi Securitate (SIS). „Se casează integral hotărârea din 12 decembrie 2023 a Curții de Apel Chişinău şi se restituie cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Politic „Șansă” împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, terț Serviciul de Informații și Securitate cu privire la anularea Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 92 din 03 noiembrie 2023, spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată”, scrie în decizie.

Potrivit CSJ, decizia primei instanțe nu conține nicio apreciere, ce ar determina definitiv şi incontestabil certitudinea adoptării soluţiei la care s-a ajuns. „Instanţele de judecată trebuie să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale, să prezinte noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse aprecierii. De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanța de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esențiale care-i sunt supuse aprecierii şi să nu să se rezume doar la probarea concluziilor unei părţi”.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Amintim că CA Chișinău, în completul de judecătoare Voronica Negru – președintă, Ecaterina Palanciuc și Ina Dutca, au hotărât că Partidul „Șansă” a fost scos ilegal din cursa electorală din 5 noiembrie 2023. CSE a substituit organele electorale contrar competenților atribuite prin lege. Astfel și-au argumentat judecătoarele hotărârea. Guvernul anunțase atunci că își va rezerva dreptul de a ataca hotărârea în ultima instanță națională. „Vă rog să reținem trei nume: Palanciuc Ecaterina, Negru Veronica și Duduca Ina. Acest complet de judecată a decis să anuleze decizia CSE, prin care s-a intervenit și s-a curmat activitatea criminală în procesul electoral local din Republica Moldova”, declarase premierul Dorin Recean. Membrii Asociației Judecătorilor din Republica Moldova l-au acuzat de încălcarea principiului de separare a puterii în stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
29 Aug. 2026, 17:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2026, 17:45 // Slider //  Realitatea.md

Meta va plăti aproximativ 17,1 miliarde de dolari pentru a închide unul dintre cele mai ample litigii din Statele Unite privind siguranța copiilor pe internet. Acordul a fost acceptat de 47 de state americane, Districtul Columbia și mai multe teritorii și vine după o serie de înfrângeri suferite de companie în instanță.

În cadrul înțelegerii, compania care deține Instagram și Facebook s-a angajat nu doar să achite o sumă uriașă, ci și să introducă noi măsuri pentru protejarea utilizatorilor adolescenți.

Printre modificările anunțate se numără limitarea utilizării Instagram și Facebook de către adolescenți la două ore pe zi, oprirea funcției de derulare infinită și restricționarea utilizării platformelor în intervalul 00:00–06:00. De asemenea, notificările vor fi dezactivate în timpul orelor de școală, între 08:00 și 15:00.

Înțelegerea a fost negociată de noul director juridic al Meta, C.J. Mahoney, cu aprobarea personală a lui Mark Zuckerberg. Compania a încercat astfel să evite un proces federal de amploare în California, unde mai multe state susțineau că produsele Meta au fost concepute într-un mod care poate crea dependență și poate afecta sănătatea și siguranța copiilor.

Meta, presată de mai multe înfrângeri în instanță

Presiunea asupra companiei a crescut după ce Meta a pierdut două procese importante în luna martie. Într-unul dintre cazuri, compania a fost acuzată că platformele sale au contribuit la problemele de sănătate mintală ale utilizatorilor tineri. Ulterior, pe 10 august, o curte federală de apel a respins încercarea Meta de a bloca procesele invocând protecția oferită de Secțiunea 230 din legislația americană și Primul Amendament.

În procesul de la Oakland, statele solicitau penalități care puteau ajunge la aproximativ 200 de miliarde de dolari, precum și modificări ale platformelor. În cele din urmă, cele 47 de state participante au acceptat acordul. Texasul, care nu s-a alăturat inițial înțelegerii, a ajuns ulterior la un acord separat cu Meta, în valoare de aproximativ un miliard de dolari, însoțit de măsuri similare pentru protecția tinerilor.

Meta se confruntă însă în continuare cu mii de alte procese intentate de adolescenți, familii și districte școlare. Un alt proces major este programat pentru luna octombrie, în California. Compania susține că are în continuare încredere că poate câștiga aceste litigii.