Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Cine este candidatul PACE cu cea mai scumpă mașină? Unii lideri au locuințe, însă nu dețin automobile

01 Iul. 2021, 17:59
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
01 Iul. 2021, 17:59 // Alegeri //  Realitatea.md

Cu automobile fabricate până în anul 2016 sau cu „garajele goale”. Vorbim despre mașinile pe care le au în proprietate primii cinci candidați din partea Partidului Politic „Partidul Acasă Construim Europa” care aspiră la un fotoliu de deputat în viitorul Parlament al Republicii Moldova.

În timp ce unii „se laudă” cu mașini la prețuri de second-hand, alții cel mai probabil „preferă transportul public”. Cel puțin asta reiese din declarațiile de avere, pentru perioada 2019 – 2021, prezentate la Comisia Electorală Centrală.

Realitatea.md a analizat documentele și vă prezintă o scurtă informație.

Alexandru Grumeza

Bine cunoscutul medic neurolog Alexandru Grumeza, președintele federației de armwrestling și cap de listă a candidaților pentru funcția de deputat din partea PACE, care indică că a ridicat de la Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, în perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020, 450 000 de lei, se plimbă în prezent cu un Volvo XC 90.

Vehiculul a fost fabricat în 2009, iar Grumeza l-ar fi cumpărat în 2013 la un preț de 20 000 de euro.

Cel puțin asta indică aspirantul la un fotoliu de deputat în declarația sa de avere și interese la CEC.

Potrivit ofertelor de pe piața auto, un astfel de automobil ajunge să coste în prezent peste 15 000 de euro.

Denis Roșca

Între timp, mai în glumă mai în serios, însă Denis Roșca, doctorand în economie și co-fondator PACE, are în proprietate un automobil fabricat în 2005.

Este vorba de o Toyota Avensis, pe care ar f cumpărat-o în 2016 cu doar 30 000 de lei, echivalentul a circa 1 400 de euro.

Roșca indică cifra în declarația sa de avere și interese.

Am dat un search pe un site de anunțuri cu vânzare de mașini din Moldova unde am constatat că, în prezent, pentru un astfel de autoturism trebuie să scoți din buzunar cel puțin 5 000 de euro.

Nadejda Tatarciuc

Mai puțin bine prost trăiește însă colega lor de partid, Nadejda Tatarciuc, care pe lânga funcția de secretar al PACE, mai e și administrator al unui magazin de haine din Capitală.

Aceasta nu indică nimic în compartimentul bunuri mobile în țară sau în străinătate, semn că nu deține o mașină, la fel cum nu declară nimic nici despre apartenența vreunui apartament sau cont bancar.

Ion Straciuc

Unul dintre cei mai activi membri ai partidului PACE din Bălți, istoric de profesie, Ion Straciuc „iubește și el transportul public”. Cel puțin asta reiese din declarația sa de avere prezentată la CEC.

La fel, în perioada anilor 2019 – 2020, Straciuc nu indică nici un venit, semn că „s-ar hrăni cu aer”.

Anterior, Straciuc a fost surprins, în mai multe intervenții live pe Facebook la Bălți, cu o mașină Dacia Logan pe care era imprimat logo-ul Partidului Acasă Construim Europa.

Gheorghe Cavcaliuc

Fostul șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției, în prezent președinte al Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, care e și candidat la funcția de deputat se plimbă cu un Mercedes.

Automobilul a fost fabricat în 2016 și procurat în 2017, iar valoarea indicată de Cavcaliuc în declarația depusă la CEC este de zero lei.

Anterior, Cavcaliuc declara că automobilul era dat în folosință de către o persoană terță.

Ce alte bunuri mai indică Cavcaliuc în declarația de avere aflați AICI.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Realitatea.md amintește că, până la alegerile parlamentare anticipate au mai rămas 10 zile.

Între timp, vă propunem să aflați cum trăiesc candidații PACE? Ce venituri și bunuri declară înainte de „a ajunge” în Parlament

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
04 Nov. 2026, 19:36 // Slider //  Vlada Ciorici

Uniunea Europeană ar putea încheia negocierile de aderare cu Muntenegru până la finalul acestui an și ar putea semna tratatul cu această țară în iunie 2027, a anunțat miercuri Comisia Europeană, transmite Reuters. Tratatul de aderare ar trebui apoi ratificat de toate cele 27 de state membre actuale, ceea ar putea permite ca aderarea efectivă a Muntenegrului să aibă loc în 2028.

“Pentru prima dată din 2011, când UE a încheiat negocierile de aderare cu Croația, UE se află în situația de a încheia, în curând, negocierile de aderare cu o altă țară candidată: Muntenegru”, a precizat executivul UE în raportul său anual privind politica de extindere.

“Acest lucru este o dovadă a eforturilor susținute ale Muntenegrului de a avansa pe calea europeană și de a implementa reformele necesare pentru a transforma aderarea la UE în realitate”, s-a mai menționat în document, adăugându-se că “se consideră că negocierile de aderare ar putea fi, în mod realist, încheiate până la sfârșitul anului 2026”.

Muntenegrul, o țară cu o populație de doar 630.000 de locuitori, își propune să devină al 28-lea membru al UE în 2028. Aderarea la blocul comunitar presupune ratificarea tratatului de aderare de către toate cele 27 de state membre actuale, potrivit sursei citate.

“În săptămânile și lunile următoare, va fi esențial ca Muntenegrul să își mențină atenția asupra finalizării pregătirilor pentru aderarea la UE, să continue reformele adoptate și să asigure un sprijin constant din partea tuturor partidelor politice pentru parcursul său european”, a mai subliniat Comisia Europeană.

Uniunea Europeană consideră Muntenegrul drept țara candidată cea mai apropiată de aderare, în timp ce Albania, Ucraina și Republica Moldova sunt, de asemenea, considerate a se afla în fruntea listei pentru aderare.

În evaluarea progreselor Albaniei, Comisia Europeană a declarat că “este nevoie de cooperare între partide și de un dialog incluziv și constructiv în Parlament și cu societatea civilă pentru a avansa în privința reformelor esențiale pentru UE, în special în contextul celor mai ample proteste de la tranziția democratică a țării”.

“Albania trebuie să continue să adopte reforme esențiale pentru a îndeplini criteriile necesare încheierii negocierilor în toate capitolele.

Acest lucru este important pentru ca Albania să își atingă obiectivul ambițios, dar realizabil, de a încheia negocierile până la sfârșitul anului 2027″, a adăugat Comisia, au mai notat jurnaliștii de la Reuters.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!