Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

VIDEO Ion Ceban declară ”război” Ministerului Educației. Anunțul făcut pe o rețea de socializare

01 Feb. 2024, 15:04
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
01 Feb. 2024, 15:04 // Societate //  Realitatea.md

Primăria municipiului Chișinău declară ”război” Ministerul Educației, după ce ordinul semnat de ministrul Perciun a intrat în vigoare, cel care prevede numirea Vioricăi Negrei la șefia Direcției municipale de Educație. Edilul de Chișinău a ieșit într-o intervenție live în care a ținut să precizeze că, începând de astăzi, Primăria nu va mai fi responsabilă de activitatea grupelor cu program prelungit.

„… cei de la guvernarea PAS, cu tot dinadinsul, își doresc controlul asupra instituțiilor statului, mai ales în an electoral. Ținând cont de decizia ilegală a Ministerului Educației, de a numi șefi de direcții în educație în timp ce fondatorii sunt autorițățile locale, adică Primăria, după decizia CSE de ieri când își arată mușchii și prostia cei de la guvernarea PAS, anunțăm astăzi că Ministerul Educației și-a pus conducător la Direcția educației… Începând de azi, ministerul este responsabil de activitatea grupelor cu program prelungit, alimentația copiilor, colectările de fonduri, salarii și mentenanță.

Se repetă istoria: Gavrilița promite și primăria achită!

De cât de necărturari sunt, ei nici nu au înțeles că prin decizia de ieri au anulat metodologia creată, unde părinții puteau achita oficial pentru orele cu program prelungit și au anulat și acea decizie prin care primăria urma să achite aceste ore pentru cei circa 6000 de copiii din familii defavorizate.

Acum, fiți buni, cei de la Ministerul Educației și de la Guvern, dacă ați numit un șef la Direcția Educație, dacă ați preluat controlul asupra direcției, să achitați aceste ore cu program prelungit și să veniți cu propuneri.

Iar, ONG-ului de casă „Părinții Solidari” îl sfătui să protesteze de azi înainte în fața Guvernului și să ceară ore prelungite și alte facilități, deoarece Ministerul Educației și-a numit șef la Direcția Educație și a capturat încă o instituție în acest sens.

Primăria nu își mai asumă prostiile lor. În continuare, Primăria Chișinău va căuta soluții cum să contribuie la dezvoltarea programelor și instituțiilor educaționale”, a declarat Ion Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Activitatea grupelor cu program prelungit în școlile din Chișinău, finanțată de Primărie, a fost sistată la începutul anului. Autoritățile au invocat lipsă de bani, iar membrii PAS l-au acuzat pe Ceban că a luat prea multe credite, iar acum nu reușește să facă față. Edilul a negat acuzațiile.

Amintim că pe data de 23 ianuarie, în cadrul emisiunii „REZOOMAT” de la RLIVE, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că Viorica Negrei va lua locul lui Andrei Pavaloi la șefia Direcției educație a municipiului Chișinău, întrucât a fost numit în funcție fără concurs. Ion Ceban a declarat că demiterea lui Andrei Pavaloi este ilegală, iar, prin decizia CSE Chișinău, a fost instituită situație excepțională în domeniul educațional din oraș. Colac peste pupăză. În data de 31 ianuarie, Guvernul, prin decizie CSE, a decis să anuleze CSE Chișinău.

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 13:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
25 Aug. 2026, 13:39 // Societate //  Vlada Ciorici

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a transmis o Adresare-Apel oficială, însoțită de o analiză juridică extinsă, autorităților, prin care denunță modul în care se desfășoară „amalgamarea normativă” a unităților administrativ-teritoriale.

Demersul vine în urma a zeci de sesizări primite de la primării membre ale CALM, care reclamă că au primit notificări unilaterale prin care li se impune includerea în anumite „clustere”, fără consultare, cu doar câteva zile la dispoziție pentru răspuns. CALM consideră termenul imposibil de respectat, întrucât legislația în vigoare prevede câteva etape ,convocarea consiliului local, consultare publică, avizare, care necesită mult mai mult timp.

Potrivit organizației, procesul afectează deopotrivă localitățile care au parcurs deja, cu bună-credință, etapa amalgamării voluntare potrivit Legii nr. 225/2023, dar și primăriile de sine stătătoare, care dispun de populație, bază fiscală și capacitate administrativă proprie. În ambele cazuri, localitățile primesc unități administrativ-teritoriale alipite fără oameni, fără bani și fără instituții, iar responsabilitatea rămâne integral pe umerii primăriilor existente.

„Primăriile au fost puse în fața unei alegeri care nu este o alegere: ori te amalgamezi «voluntar» și primești finanțare, ori ești amalgamat oricum și nu primești nimic. Condiționarea banilor publici de conformare contravine direct articolului 9 din Carta Europeană a Autonomiei Locale”, a precizat Viorel Furdui, director executiv al CALM.

Guvernul a reacționat ulterior, susținând că a comunicat transparent și consecvent despre etapele reformei administrației publice locale, atât despre amalgamarea voluntară, cât și despre etapa normativă, iar primarii și aleșii locali au fost informați și consultați pe tot parcursul procesului.

„Prin urmare, pregătirea opțiunilor de reorganizare, prezentarea acestora autorităților locale și desfășurarea consultărilor nu înseamnă că Guvernul decide reorganizarea teritoriului. Decizia juridică finală aparține Parlamentului și va produce efecte numai prin adoptarea legii organice corespunzătoare. Formula juridică poate fi rezumată clar: Guvernul analizează, fundamentează, consultă și propune, iar Parlamentul decide și legiferează”, precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!