Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

DOC Cu milioane în cont, câte două mașini și cel puțin o casă. Declarațiile de avere a primilor cinci candidați PAS

05 Iul. 2021, 17:18
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
05 Iul. 2021, 17:18 // Alegeri //  Realitatea.md

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), unul din cele mai bine cotate partide politice antrenate în cursa electorală merge în alegeri cu o listă electorală formată din 98 de candidați la funcția de deputați. Pentru a vedea ce venituri au candidații, în ce case locuiesc și în ce mașini se plimbă am decis să examinăm declarațiile de avere și interese personale a primilor cinci pretendenți din lista formațiunii, depuse la Comisia Eelectorală Centrală (CEC).

Igor Grosu, președintele interimar al PAS declară un salariu de 338 847 de lei și alte 76 339 de mii de lei, bani câștigați de soția acestuia, 47 563 de lei, bani obținuți din înstrăinarea sau deținerea unor imobile sau a unor cote-părți din capitalul social al societății comerciale, precum și 10 404 ron – indemnizații obținute pentru copii.

Liderul PAS, mai indică șapte terenuri, obținute pe parcursul anilor 2000 până în 2017, trei case de locuit, un spațiu comercial de producere și alte trei averi imobiliare, fără a indica despre ce este vorba. La categoria autoturisme, Igor Grosu scrie că deține un Volkswagen Touran, anul fabricației 2009, însă îl are în proprietate din 2017, care ar valora 7 800 de euro. Grosu mai afirmă că are un credit, contractat în 2020, care scade anul acesta. Este vorba de 11599 de lei și interese personale în Partidul Acțiune și Solidaritate. Declarația de avere și interese personale integrală o găsiți aici.

Natalia Gavrilița, vicepreședintă PAS, declară un venit total de peste 4,3 milioane de lei, bani câștigați din plăți salariale, onorarii, redevențe și dobândă, un apartament, dobândit în 1997, estimat la 275 722 de lei și două autoturisme: Lexus, anul fabricației 2009, cumpărat în 2014 cu 17 mii de euro și un Subaru produs în același an – 2009, achiziționat în 2018, contra sumei de 3 500 de euro. Declarația de avere și interese personale integrală o găsiți aici.

Mihai Popșoi, un alt vicepreședinte PAS indică în document peste 1,3 milioane de lei, venit obținut din salariul de deputat, salariat în cadrul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, Fundația Friedrich Ebert în Republica Moldova, Fundația Konrad Adenauer, Asociația pentru Politică Externă, Universitatea sin Milano și compensații de la Parlament. Acesta deține un teren, dobândit în 2006 cu 135 939 de lei, trei case de locuit și un bun imobil demolat, estimate la câteva sute de mii de lei, două automobile Toyota Auris, una fabricată în 2016, dobândită în 2019 cu 11 mii de euro, iar alta produsă în 2014, achiziționată în 2015 cu 90 de mii de euro.

Candidatul PAS mai declară șapte conturi bancare, unde păstrează atât lei cât și valută și declară că ar avea interese personale în cadrul Asociației pentru Politică Externă și PAS. Declarația de avere și interese personale integrală o găsiți aici.

Sergiu Litvinenco declară un venit în lei, comasat cu cel al soției pe ultimii doi ani de peste 1,3 milioane de lei, bani obținuți din salariul și indemnizațiile de parlamentar și dobânda pentru indemnizația copiilor, un teren drept moștenire de 10 ari, evaluat la 10 786 de lei, o casă de locuit, două apartamente, două automobile: un Mercedes și o Toyota, ambele produse în 2007, zece conturi bancare, precum și interese personale pe care le are în cadrul partidului din care face parte și a două asociații obștești. Declarația de avere și interese personale integrală o găsiți aici.

Andrei Spînu, care este secretar general degrevat din funcție a Președinției și secretar al PAS se pare că este unul din cel mai înstărit candidat a formațiunii, întrucât declară aproape un venit de aproape 9 milioane de lei drept venit pentru ultimii doi ani, șase terenuri în posesie, două case de locuit de 125 de metri pătrați ambele, două autoturisme: Audi Q5 din 2014, cumpărat în 2017 cu 380 de mii de lei și un Volkswagen Tiguan, produs în 2019, achiziționat în 2020 cu 27 de mii de euro. Spînu indică în declarația de avere că deține active în  opt conturi bancare, unde păstrează bani în lei și valută. Acesta mai declară și interese personale în cadrul a câtorva companii unde este fondator și acționar, iar în cadrul PAS declară funcția de secretar general. Declarația de avere și interese personale integrală o găsiți aici.

Lexus, Audi sau Toyota: Cu ce mașini se plimbă candidații PAS, aspiranți la un fotoliu de deputat

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 13:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Aug. 2026, 13:25 // Societate //  Realitatea.md

BDR Associates Moldova marchează aniversarea celor 35 de ani de Independență ai Republicii Moldova prin lansarea campaniei „Moldova în culori. #35deEmoții”, o inițiativă care aduce împreună arta, educația și incluziunea într-o celebrare a talentului.

Elevii de la Școala Specială nr. 12 din Chișinău, instituție dedicată educației copiilor cu deficiențe de auz și surditate tardivă, au ales să vorbească despre Moldova prin culoare. Cele 35 de lucrări originale sunt inspirate de oameni, locuri, tradiții și emoțiile pe care Moldova le trezește în sufletele copiilor.

Alături de Cărturești, partener al campaniei, acest proiect își găsește locul firesc într-un spațiu dedicat culturii, dialogului și întâlnirii dintre oameni și povești.

Expoziția va fi inaugurată pe 24 august, în cadrul unui eveniment organizat la librăria Cărturești din incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei și va putea fi vizitată până pe 31 august. Vizitatorii vor avea posibilitatea să admire și să achiziționeze lucrările expuse.

O emoție care merge mai departe

Dincolo de expoziție, inițiativa își propune să prelungească viața acestor lucrări. Cele 35 de picturi vor deveni o colecție exclusivă de cărți poștale, disponibilă în rețeaua librăriilor Cărturești, oferind publicului posibilitatea de a duce mai departe poveștile și emoțiile transmise de copii.

Toate fondurile obținute din vânzarea tablourilor și, ulterior, a colecției de cărți poștale vor fi direcționate către Școala Specială nr. 12 din Chișinău, pentru susținerea educației incluzive și dezvoltarea unui mediu în care fiecare copil să își poată valorifica talentul.

Eugenia Nastase, Director General BDR Associates Moldova

„Cred în puterea comunicării de a aduce oamenii împreună. Uneori, ea se exprimă prin cuvinte. Alteori, prin culoare. «Moldova în culori. #35deEmoții» s-a născut din convingerea că cele mai autentice povești sunt cele care reușesc să apropie oamenii și să îi facă parte din aceeași emoție. În anul în care Republica Moldova marchează 35 de ani de Independență, ne-am dorit să celebrăm această aniversare prin talent, creativitate și incluziune, invitând publicul să descopere țara prin ochii unor copii care au atât de multe de spus prin artă.”

Vlad Crețu, Director Cărturești Moldova

„Ne place să credem că fiecare poveste își găsește cititorul. De această dată, poveștile nu se citesc, ci se privesc. «Moldova în culori. #35deEmoții» este o invitație de a descoperi Moldova prin ochii unor copii extraordinari și ne bucurăm că librăria Cărturești poate fi locul în care această întâlnire devine posibilă. Când arta și cultura întâlnesc talentul, se nasc povești care rămân cu noi mult timp după ce plecăm acasă.”

Natalia Vamașescu, Directoare Școala Specială nr. 12

„Fiecare copil are ceva de spus. Unii o fac prin cuvinte, alții prin culoare, iar lucrările din această expoziție sunt dovada că talentul poate vorbi într-un limbaj pe care îl înțelegem cu toții. Pentru copiii noștri, această inițiativă înseamnă mai mult decât o expoziție. Înseamnă încredere, încurajare și bucuria de a vedea că ceea ce creează ajunge la inimile oamenilor. Că talentul lor este văzut. Că vocea lor este auzită. Le mulțumim BDR Associates Moldova și Cărturești pentru că au ales să creadă în ei și să le ofere ocazia de a împărtăși lumii felul în care văd Moldova.”

O poveste care continuă

„Moldova în culori. #35deEmoții” continuă campania „Talentul care se aude”, lansată de BDR Associates Moldova în 2025 pentru a susține educația incluzivă și pentru a aduce în prim-plan talentul copiilor. Prima inițiativă a reunit elevii Școlii Speciale nr. 12 într-o expoziție inspirată de sărbătorile de iarnă, iar fondurile obținute au fost direcționate către susținerea activităților educaționale ale instituției.

Astăzi, povestea merge mai departe, păstrând aceeași convingere: talentul merită văzut, încurajat și împărtășit. „Moldova în culori. #35deEmoții” invită publicul să privească Republica Moldova prin ochii unor copii care ne reamintesc că uneori cele mai puternice mesaje nu au nevoie de cuvinte. Ele se aud prin culoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Despre BDR Associates Moldova:

Fondată în 2002, BDR Associates Moldova este una dintre principalele agenții de comunicare strategică și relații publice din Republica Moldova. Agenția face parte din BDR Associates Communication Group România, înființat în 1995 și afiliat rețelei internaționale Hill & Knowlton din 2003.

De peste două decenii, BDR Associates Moldova dezvoltă strategii de comunicare, campanii de reputație, relații media, comunicare de criză și proiecte cu impact public și social pentru companii multinaționale, branduri locale, organizații internaționale și instituții publice din Republica Moldova și România.

În 2024, BDR Associates Moldova a obținut Silver Award for Excellence la categoria Inclusive Communication & Diversity Management în cadrul prestigiosului Romanian PR Award, recunoaștere a angajamentului său pentru excelență și responsabilitate socială.

Despre Cărturești:

Cărturești este unul dintre cele mai importante lanțuri de librării din România și un reper al vieții culturale, recunoscut pentru modul în care transformă librăria într-un spațiu de întâlnire între oameni, cărți, idei și experiențe. Prima librărie-concept Cărturești a fost deschisă la București în anul 2000, iar astăzi rețeaua numără zeci de librării în România și trei în Republica Moldova.

Dincolo de selecția de carte, muzică și produse culturale, Cărturești dezvoltă și susține proiecte dedicate lecturii, educației și creației contemporane, precum Premiile Cărturino, Bursele de creație literară, Mișcarea pentru Lectură și FestivalYA.

Prin evenimente, parteneriate și inițiative culturale, Cărturești contribuie la dezvoltarea comunităților locale și creează contexte în care cultura devine accesibilă, vie și relevantă pentru publicul de toate vârstele.