În perioada 1-19 aprilie, militarii Armatei Naționale, se vor instrui împreună cu colegii lor din România și Statele Unite ale Americii (SUA), la exerciţiul multinațional „JCET-2024” (Joint Combined Exchange Training). Antrenamentele vor avea loc la centrele de instruire ale Armatei Naționale.
„Exercițiul are ca scop antrenarea în comun şi efectuarea unui schimb de experienţă între militarii forţelor speciale moldoveneşti, române, americane, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate între contingentele participante. Totodată, la ediția din acest an vor participa și reprezentanții Serviciului de Protecție și Pază de Stat, precum și Detașamentului cu destinație specială „Pantera””, comunică Ministerul Apărării.
Amintim că militarii din Batalionul cu Destinație Specială „Fulger” ai Armatei Naționale participă la „JCET” începând cu anul 2009.
De menționat că în contextul desfășurării exercițiului „JCET 2024”, tehnica militară se va deplasa în perioada vizată din unități la poligoanele Armatei Naționale pentru a participa la antrenamente.

