Fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr se vor prezenta personal la sediile Guvernului, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și Parlamentului sau se vor alătura protestelor fermierilor, dacă autoritățile nu vor răspunde solicitărilor acestora. Anunțul a fost făcut de Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Republica Moldova (APSZM).
„Consiliul APSZM solicită în mod ultimativ convocarea, în termen de 5 zile, dar nu mai târziu de 6 noiembrie 2026, a unei întâlniri de urgență cu participarea Domnului Prim-ministru, a Domnului Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare și a reprezentanților Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară și ai Comisiei pentru economie, buget și finanțe ale Parlamentului. La această întâlnire așteptăm ca autoritățile să declare clar și oficial ce urmează să se întâmple cu ramura sfeclei de zahăr, și anume:
1. Dacă și când vor fi achitate plățile cuplate pentru sfecla de zahăr (PD-02) aferente anului 2026, cu indicarea calendarului de lansare a apelului, autorizare și achitare, până la 31 decembrie 2026?
2. Care este argumentarea majorării cotei TVA la 12% pentru sfecla de zahăr, în condițiile în care pentru alte culturi agricole s-a revenit la cota de 8%, și dacă autoritățile sunt dispuse să revină la cota de 8% și pentru sfecla de zahăr?
3. Ce măsuri vor fi luate pentru echilibrarea pieței interne a zahărului, inclusiv reglementarea importurilor?”, se arată în document.
Precizăm că în luna septembrie, APSZM a transmis demersuri Guvernului, Ministerului Agriculturii și Parlamentului, însă nu a primit niciun răspuns.