Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Cum depozitezi cafeaua boabe și pe cea măcinată pentru a-i păstra aroma

20 Mai 2024, 06:15
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
20 Mai 2024, 06:15 // Life //  Redacția Realitatea

Dacă ești iubitoare de cafea, atunci sigur îți dorești să știi cum poți să-i păstrezi aroma pentru o perioadă mai lungă de timp. 

Depozitarea cafelei este foarte importantă și poate influența prospețimea acesteia. Dacă nu o depozitezi corect, atunci aceasta s-ar putea să nu mai fie la fel de aromată. Există o mulțime de dezbateri privind această temă. Iată ce trebuie să știi despre păstrarea cafelei pentru a maximiza prospețimea și aroma acesteia.

Depozitarea cafelei poate părea complicată, dar de fapt este destul de simplă dacă alegi să urmezi câteva reguli.

Cafeaua ar trebui să fie depozitată într-un recipient etanș, într-un loc răcoros, uscat și ferit de lumina directă a soarelui.

Scopul este acela de a proteja cafeaua de lucrurile care îi schimbă aroma cum ar fi umiditatea, temperatura aerului, lumina și oxigenul. Acești factori principali se aplică atât cafelei măcinate, cât și celei sunt formă de boabe.

Mai mult, specialiștii spun că varianta de cafea măcinată poate să-și schimbe aroma mai repede decât cea boabe. Cafeaua boabe are o barieră naturală împotriva aerului decât cea măcinată

Cât timp poate rămâne cafeaua proaspătă

Cafeaua își pierde prospețimea atunci când este expusă la aer, lumină, căldură și umiditate. Cafeaua boabe își poate pierde aroma după o anumită perioadă de timp, dar dacă este depozitată în mod corespunzător, atunci te vei bucura de cafea mai multe săptămâni.

Cafeaua de specialitate este adesea vândută într-o pungă de cafea sigilată, cu o supapă unidirecțională care eliberează dioxidul de carbon pe care boabele îl eliberează în mod natural după prăjire, limitat totodată expunerea la oxigen.

Nedeschisă, cafeaua din acest tip de ambalaj ca avea un gust minunat chiar și după mai multe săptămâni, spun specialiștii.

De ce este necesar să păstrezi cafeaua într-un recipient specific

Cafea va rămâne proaspătă atunci când este depozitată în ambalajul ei original sau într-un recipient ermetic, de preferat unul opac, care nu permite pătrunderea luminii. Trebuie să te asiguri că recipientul este unul curat și șters bine.

Totodată, trebuie să te asiguri că nu are niciun miros specific, deoarece cafeaua va absorbi rapid mirosul cafelei. Între utilizări, șterge capacul recipientului cu un prosop de hartie pentru a îndepărta umiditatea de pe acesta.

De asemnea, cafeaua mai poate fi păstrată în punga originală, mai ales dacă ambalajul are supapa unidirecțională care permite evacuarea dioxidului de carbon.

Poți păstra cafeaua în frigider sau congelator?

Boabele de cafea sau cafeaua măcinată nu ar trebui depozitată în frigider, spun experții. Frigiderul găzduiește umiditatea, iar boabele de cafea își păstrează prospețimea atunci când sunt depozitate într-un loc uscat.

Nici congelatorul nu este o idee prea bună. Umezeala și mirosurile pot pătrunde în punga în care vei alege să pui boabele de cafea sau cafeaua măcinată.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 14:19
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 14:19 // Slider //  Ana Panaguța

Iranul ameninţă duminică, 1 noiembrie, Statele Unite că o eventuală reluare a ostilităţilor riscă să dureze, în urma unor noi ameninţări ale preşedintelui american Donald Trump, scrie adevărul.ro.

„Un nou război ar putea să fie mai lung decât precedentul, iar preşedintele american nu va fi în măsură să dicteze nici momentul şi nici condiţiile” opriri ostilităţilor, ameninţă, citat de televiziunea de stat, un purtător de cuvânt al armatei iraniene, Mohammad Akraminia.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că Statele Unite au distrus o mare parte a capacităţilor nucleare iraniene, dar că mai trebuie să se „ocupe” de una-două instalaţii.

„Le-am neutralizat capacităţile nucleare. Mai avem de rezolvat, aş spune, una sau două locaţii, dar putem face asta în zece minute”, a declarat Trump jurnaliştilor la reşedinţa sa din Florida.

„Probabil că ar trebui să vă uitaţi în zona Pickaxe Mountain, şi trebuie să ne ocupăm de asta. Putem face toate astea foarte repede”, a adăugat el.

Muntele Kolang, denumit „Pickaxe Mountain” în limba engleză („Kolang” înseamnă „tăiş” în limba persană), este situat în provincia Isfahan, la aproximativ 200 km sud de Teheran, în apropierea complexului nuclear de la Natanz.

Muntele Pickaxe a fost semnalat de serviciile de informaţii occidentale ca fiind un loc folosit probabil pentru depozitarea materialului nuclear şi nu a fost încă atacat de SUA în cadrul războiului declanşat la începutul anului.

Războiul a izbucnit pe 28 februarie în urma unor atacuri comune ale Statelor Unite şi Israelului împotriva Iranului, care a ripostat lovind, în special, ţările din Golf aliate cu Washingtonul.

Un armistiţiu încheiat în aprilie a pus capăt celor aproape 40 de zile de bombardamente intense, iar în iunie a fost semnat un memorandum de înţelegere menit să pună capăt definitiv conflictului.

Însă fragila înţelegere s-a spulberat în această vară, strâmtoarea Ormuz aflându-se în centrul conflictului.

Iranul, care revendică controlul asupra acestei rute maritime cruciale pentru transportul mondial de hidrocarburi, atacă în mod regulat navele care se aventurează pe acolo fără autorizaţia sa.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!