Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

16 august 2026

McDonald’s pierde marca Big Mac din UE pentru produsele din carne de pasăre

05 Iun. 2024, 16:48
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
05 Iun. 2024, 16:48 // Economie //  Elena Putregai

McDonald’s pierde marca Big Mac din UE pentru produsele din carne de pasăre, după ce Tribunalul a constatat că nu a dovedit o utilizare serioasă pe o perioadă continuă de cinci ani. Tribunalul consideră că McDonald’s nu a dovedit o utilizare serioasă pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani în Uniunea Europeană în legătură cu anumite produse și servicii.

Supermac’s și McDonald’s, un lanț irlandez și, respectiv, american de fast-food, sunt implicate într-un litigiu privind marca UE Big Mac, a informat Curtea de Justiție a UE (CJUE).

Potrivit acesteia, marca Big Mac a fost înregistrată pentru McDonald’s în 1996. În 2017, Supermac’s a depus o cerere de decădere a acestei mărci pentru anumite produse și servicii. Aceasta a susținut că marca nu a fost utilizată în mod efectiv în Uniunea Europeană în legătură cu aceste produse și servicii într-o perioadă continuă de cinci ani.

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) a admis parțial această cerere. Cu toate acestea, acesta a confirmat protecția pe care marca contestată o conferă McDonald’s, printre altele, pentru produsele alimentare preparate din carne și din produse din carne de pasăre și pentru sandvișurile cu carne și cu pui, precum și pentru serviciile prestate sau asociate cu exploatarea restaurantelor și a altor unități sau facilități care au ca obiect de activitate furnizarea de alimente și de băuturi pregătite pentru consum și pentru facilitățile de tip drive-through, precum și pentru serviciile de pregătire a mâncărurilor pentru a fi transportate.

Prin hotărârea sa, Tribunalul anulează parțial și modifică decizia EUIPO, limitând astfel și mai mult protecția conferită de marca contestată a McDonald’s. Tribunalul constată că McDonald’s nu a dovedit că marca contestată a făcut obiectul unei utilizări serioase în ceea ce privește produsele „sandvișuri cu pui”, produsele „alimente preparate din produse de pasăre” și „serviciile prestate sau asociate cu exploatarea restaurantelor și a restaurantelor sau alte unități sau facilități care au ca obiect de activitate furnizarea de alimente și băuturi pregătite pentru consum și pentru facilități de tip „drive-through”; prepararea de produse alimentare pentru a fi transportate”.

Dovezile prezentate de McDonald’s nu oferă nicio indicație cu privire la gradul de utilizare a mărcii în legătură cu aceste produse, în special în ceea ce privește volumul vânzărilor, durata perioadei de utilizare a mărcii și frecvența utilizării.

În consecință, spune CJUE, elementele de probă luate în considerare de EUIPO nu servesc la dovedirea unei utilizări serioase a mărcii contestate în legătură cu aceste produse. În plus, dovezile prezentate de McDonald’s nu servesc la dovedirea faptului că marca contestată a fost utilizată în legătură cu „servicii prestate sau asociate cu operarea restaurantelor și a altor unități sau facilități care au ca obiect de activitate furnizarea de alimente și băuturi pregătite pentru consum și pentru facilități de tip drive-through; pregătirea de produse alimentare pentru a fi transportate”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
16 Aug. 2026, 20:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
16 Aug. 2026, 20:37 // Slider //  Ana Panaguța

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că, din 2018 și până în prezent, au fost înregistrate peste 10.000 de atacuri asupra sistemului de sănătate, însă niciunul dintre aceste cazuri nu a dus până acum la tragerea la răspundere a celor vinovați, scrie romanialibera.ro.

Atacurile, raportate în 29 de țări și teritorii, s-au soldat cu aproximativ 5.700 de morți și 8.500 de răniți, potrivit OMS.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, subliniază în mod repetat că unitățile medicale și personalul sanitar nu ar trebui să fie niciodată ținte ale atacurilor.

OMS verifică și documentează atacurile asupra sistemului medical, însă nu stabilește responsabilități, deoarece organizația nu are atribuții de investigare.

Altaf Musani, directorul Departamentului pentru Acțiuni Umanitare și Managementul Dezastrelor din cadrul OMS, a prezentat cifrele în cadrul unei conferințe de presă la Geneva și a precizat că tragerea la răspundere poate avea loc nu doar la nivel național.

Unitățile medicale și sistemul de sănătate în ansamblu beneficiază de protecția dreptului internațional umanitar și a legislației internaționale privind drepturile omului, inclusiv în baza anumitor Convenții de la Geneva, a explicat Musani.

Cu toate acestea, situația rămâne îngrijorătoare. „Dintre cele peste 10.000 de incidente verificate despre care am vorbit, niciunul nu a ajuns în sistemul de tragere la răspundere”, a declarat oficialul OMS.

914 atacuri înregistrate doar în 2026

Numai în acest an, agenția ONU pentru sănătate a documentat 914 atacuri asupra sistemului medical, soldate cu 911 morți și 1.486 de răniți, a precizat Musani.

Cele mai multe incidente din 2026 au fost înregistrate în Ucraina, Liban și teritoriile palestiniene. Alte atacuri au fost raportate în Myanmar, Iran, Sudan, Republica Democrată Congo, Sudanul de Sud, Rusia, Siria și Nigeria.

Potrivit lui Musani, atacurile cu arme grele au reprezentat, de departe, cea mai frecvent raportată formă de violență în acest an. Acestea au fost urmate de blocarea accesului la servicii medicale și de violența psihologică.

De asemenea, au fost raportate 44 de incidente care au implicat răpirea, arestarea sau reținerea unor angajați din domeniul medical și a unor pacienți, fiind afectate în total 148 de persoane.

Efectele atacurilor se resimt mult timp

Consecințele unui atac asupra unui spital nu se limitează la persoanele aflate în unitatea medicală în momentul incidentului, a avertizat Musani.

Este pacientul care nu poate primi îngrijiri a doua zi, ambulanța care nu mai poate face următorul transfer, angajatul medical care nu se mai poate întoarce la muncă sau medicamentele care nu mai pot ajunge la alte unități, a explicat oficialul.

În Fâșia Gaza, toate cele 36 de spitale au suferit pagube până la sfârșitul anului 2025, potrivit OMS.

Peste 3.000 de atacuri în Ucraina

În Ucraina, OMS a verificat peste 3.000 de atacuri asupra sistemului medical de la începutul invaziei ruse la scară largă, în 2022.

Un depozit al OMS din Dnipro a fost lovit și distrus săptămâna trecută, iar organizația spune că numărul atacurilor asupra sistemului medical din Ucraina este în creștere.

„Asistăm și verificăm o creștere substanțială a numărului de atacuri” în Ucraina, a declarat Musani, adăugând că acestea afectează în mod clar capacitatea OMS de a furniza materiale și echipamente unităților medicale.

Și în Republica Democrată Congo, OMS a verificat 12 atacuri asupra sistemului medical de la declararea epidemiei mortale de Ebola în luna mai.

Potrivit lui Musani, aceste incidente au perturbat supravegherea epidemiologică, investigarea cazurilor, identificarea contacților, tratamentul pacienților și activitățile desfășurate în comunități. El a subliniat că astfel de atacuri nu afectează doar serviciile medicale, ci și capacitatea autorităților de a detecta și limita răspândirea unor epidemii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking