Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Diana Șoșoacă intră în Parlamentul European, cu ajutorul voturilor din diasporă

10 Iun. 2024, 16:40
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
10 Iun. 2024, 16:40 // Politica //  Realitatea.md

Partidul senatoarei Diana Șoșoacă, SOS, a obținut două mandate în Parlamentul European, după centralizarea a 97,87 de voturi, transmite presa de peste Prut.

Pe voturile exprimate în țară, partidul acesteia era la 3%, sub pragul de 5% de intrare în PE. Voturile din diaspora, unde SOS a obținut peste 13%, au crescut scorul partidului lui Șoșoacă. Astfel, aceasta va face parte din Parlamentul European, alături de Luis Lazarus, colegul său de partid.

Celelalte alianțe au obținut următoarele mandate: PSD-PNL (19), AUR (6), ADU (3), UDMR (2) și Ștefănuță Nicolae-Bogdănel (1).

Șoșoacă a stârnit controverse prin opiniile sale pro-ruse și antivacciniste, precum și prin scandalurile în care a fost implicată. Ea se află actualmente în proces de divorț.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reamintim că, Parlamentul European adoptă legi care afectează toate statele membre ale UE, țările care vor să adere la Uniune, dar și cetățenii care vor să călătorească în comunitate sau să se mute acolo. Reglementările se referă la securitate, migrație, politici sociale, drepturi ale omului, economie, mediu, sănătate și la multe alte domenii. Prin vot, moldovenii care dețin și cetățenia unui stat membru al UE vor putea influența aceste procese, care îi vizează și le influențează cotidianul.

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 13:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
25 Aug. 2026, 13:40 // Societate //  Daniela Baranovschi

Membrii Consiliului de supraveghere al GRT „Gagauziya Radio Televizionu” vor fi selectați prin concurs organizat de Consiliul Audiovizualului, iar activitatea furnizorului public regional de servicii media din Găgăuzia va fi reglementată direct în Codul serviciilor media audiovizuale. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege aprobat de Parlament în prima lectură, care mai propune majorarea cotei de conținut în limba română și noi reguli pentru serviciile media, transmite IPN.

Proiectul prevede un nou capitol dedicat „furnizorului public regional de servicii media”, prin care sunt reglementate statutul, misiunea, conducerea, finanțarea și activitatea acestuia. Potrivit documentului, directorul furnizorului public regional ar urma să fie numit prin concurs de Consiliul de supraveghere regional. Totodată, este prevăzută constituire unui Consiliu de supraveghere regional și a unui Comitet managerial regional.

Deputații din opoziție au criticat proiectul, contestând în special prevederile referitoare la reorganizarea furnizorului public regional de servicii media și la modul în care urmează să fie stabilite organele de conducere ale acestuia.

Aceste prevederi sunt contestate și de Adunarea Populară a Găgăuziei. În avizul APG, aceștia cer excluderea integrală a punctului 24 din articolul I al proiectului, care introduce noul capitol privind furnizorul public regional.

APG susține că proiectul înlătură autoritățile autonomiei de la formarea organelor de conducere ale GRT. Potrivit avizului, Adunarea Populară nu ar mai avea atribuții privind formarea, numirea sau revocarea conducerii radiodifuzorului, deși aceasta este fondatorul instituției și asigură, prin bugetul autonomiei, finanțarea acesteia.

O altă obiecție ține de criteriile pentru conducerea GRT. Autoritățile din regiunea autonomă susțin că proiectul creează o contradicție: pe de o parte, obligă radiodifuzorul public regional să asigure cel puțin 50% din producția proprie într-o limbă a minorității, iar pe de altă parte, prevede pentru director și membrii Consiliului de supraveghere doar cunoașterea limbii române, fără o cerință privind limba găgăuză.

Adunarea Populară consideră că lipsa acestor cerințe nu ține cont de specificul lingvistic și cultural al Găgăuziei și de misiunea GRT de păstrare și dezvoltare a limbii și culturii găgăuze.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!