Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Charles Michel vrea să o excludă pe Ursula von der Leyen de la discuţia despre funcţiile de top în UE

12 Iun. 2024, 07:19
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
12 Iun. 2024, 07:19 // În Lume //  Redacția Realitatea

Preşedintele Consiliului European Charles Michel nu vrea să o invite pe şefa Comisiei la final de mandat la summitul informal al liderilor UE de pe 17 iunie. Informaţia a fost confirmată, potrivit politico.eu, de şapte diplomaţi şi oficiali din cadrul UE sau guvernamentali de la nivelul statelor membre.

Rivalitatea despre cei doi oficiali de vârf este o un motiv de durată de jenă diplomatică pentru UE, scrie portalul de ştiri europene, poate cel mai bine ilustrat de scandalul „Sofagate”, când Ursula von der Leyen a fost invitată să se aşeze pe canapea la o reuniune diplomatică din Turcia, în timp ce Charles Michel a luat loc pe scaun în faţa preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

„Statele membre sunt tot mai iritate de rolul lui Charles Michel în procesul de selecţie pentru preşedintele Comisiei. Pare să fie motivat de raţiuni pur personale”, a declarat un diplomat UE, care este protejat de anonimitate, ca toate sursele Politico din acest articol.

Depinde de Charles Michel cine este invitat la dineul cu liderii UE, dat fiind că reuniunea de la 17 iunie este un summit informal.

Există o puternică reacţie negativă din partea capitalelor europene împotriva sugestiei lui Michel, au declarat diplomaţii şi oficialii citaţi. Rivalitatea istorică dintre Michel şi von der Leyen joacă un rol cheie în această iritare. Mai multe capitale europene au impresia că Michel este montat să-i dea lovitura lui von der Leyen la sfârşitul preşedinţiei lor pline de adversităţi, încercând să dejoace tentativa ei de a obţine un al doilea mandat pentru preşedinţia Comisiei.

În discuţii cu liderii UE şi consilierii lor, Michel a sugerat excluderea lui von der Leyen de la întâlnire întrucât ea este şi candidatul cap de listă pentru Partidul Popular European şi doreşte să obţină un al doilea mandat în fruntea instituţiei. Liderii trebuie să se pună de acord asupra viitorilor preşedinţi ai Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European, precum şi a viitorului Înalt reprezentant pentru acţiune externă şi politica de securitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Unii au suspiciuni că Michel pune la cale un complot pentru a se introduce pe sine însuşi în cursa pentru joburile de top, vizând funcţia de şef al diplomaţiei UE.

„Dacă vrea să o elimine pe ea din cameră, ar trebui să se elimine şi pe el”, a declarat un diplomat UE. Un purtător de cuvânt al lui Charles Michel nu a răspuns unei solicitări de a comenta acuzaţia.

De când ideea sistemului candidaţilor capi de listă a fost adoptată în 2014, nu a existat un preşedinte al Comisiei Europene la final de mandat care să vizeze un al doilea termen.

„Există o oarecare iritare”, a declarat un alt diplomat despre planurile lui Michel. Şi această iritare este atât în cadrul cabinetului lui von der Leyen, cât şi în rândul liderilor UE, a declarat un al doilea diplomat.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 15:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
29 Oct. 2026, 15:26 // Societate //  Cătălina Boico

O femeie de 37 de ani a rămas fără 159.700 de lei după ce a fost telefonată de persoane necunoscute, care s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei. Incidentul a avut loc în Chișinău.

Astfel, prin înșelăciune și abuz de încredere, suspecții au însușit banii. Potrivit Poliției, suma provenea dintr-un credit și a fost transmisă prin intermediul unui curier.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, alte 63 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte de a produce prejudicii.