Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

DOC De ce Dragalin refuză să meargă în Parlament pe cazul Răducanu: Procedura ar avea conotația unui control politic

19 Iun. 2024, 10:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Iun. 2024, 10:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Veronica Dragalin consideră că invitația deputaților din Comisia juridică a Parlamentului, pe „cazul Răducanu”„ar avea conotația unui control de natură politică asupra Procuraturii”. Din acest motiv, șefa Procuraturii Anticorupție (PA) este gata să comunice în scris „aspectele ce se doresc a fi clarificate”.

O scrisoare în acest sens a fost expediată în adresa Veronicăi Roșca, președinta Comisiei juridice din Parlament, de Veronica Dragalin.

„Audierea de către membrii Comisiei a unui procuror sau judecător indiferent de funcția deținută se situează în afara cadrului legal care reglementează obiectul de activitate și competențele funcționale ale Comisiei juridice, numiri și imunități, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul Parlamentului şi Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 86 din 29.07.2021.

Chemarea și audierea unui procuror de către Comisie contravine rolului și scopului acesteia, neexistând o astfel de obligație juridică pentru procurori și nici vreun raport de subordonare care să justifice o asemenea procedura ce ar avea conotația unui control de natură politică asupra Procuraturii, care conform art.124 din Constituția Republicii Moldova este o instituție publică autonomă în cadrul autorității judecătorești.

Procurorii pot oferi informații de interes public, dar care nu implică darea explicațiilor sau justificărilor asupra soluției adoptate, precum şi elucidarea aspectelor procesuale privind derularea unor cauze aflate pe rol, iar politicienii trebuie să se abțină în a da ordine justiției, fapt reiterat de Curtea Constituțională, în Hotărârile nr.29 din 23.09.2013, nr.20 din 04.06.2014”, se arată în scrisoarea transmisă în adresa Veronicăi Roșca.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În cadrul unei emisiuni, Olesea Stamate, membra Comisiei juridice, a declarat că „este păcat” că Veronica Dragalin a refuzat să se prezinte la ședința Comisiei juridice a Parlamentului pentru a oferi detalii despre investigațiile pornite pe „cazul Tatianei Răducanu”.

Tatiana Răducanu părăsește Comisia pre-vetting: A fost transmisă o scrisoare care pune la îndoială integritatea mea

Amintim că Tatiana Răducanu și-a dat demisia la mijlocul lunii mai 2024, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora fosta judecătoare ar avea legături cu Veaceslav Platon și Ilan Șor. Aceasta ar fi executat comenzile lui Veaceslav Platon și ale lui Aureliu Colenco, ultimul fiind actualmente principalul avocat al lui Ilan Șor. Tatiana Răducanu a negat acuzațiile.

Joi, 16 mai curent, demisia Tatianei Răducanu a fost aprobată de Parlament.

Pe data de 13 iunie, Procuratura Anticorupție (PA) a inițiat o cauză penală pentru investigarea unei presupuse acțiuni ilegale de corupere activă. Potrivit informațiilor furnizate anterior de PA, în această cauză figurează Tatiana Răducanu, fostă membră a Comisiei Pre-Vetting și a Comisiei de Vetting.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 15:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2026, 15:31 // Slider //  Realitatea.md

Într-un bloc din centrul municipiului Chișinău, tavanul unui apartament s-a prăbușit peste canapea. Din fericire, în momentul incidentului nimeni nu se afla acasă.

Locuința se află la etajul patru al unui bloc de pe bulevardul Iuri Gagarin. Când au revenit acasă, oamenii au găsit un tabloul dezolant – podul și o parte din apartament distruse.

Cetățenii care locuiesc în bloc au expediat redacției Realitatea imagini de la fața locului și afirmă că starea acoperișului este deplorabilă de mai mult timp, iar ploaia de ajunge în case.

La locul incidentului au intervenit polițiștii, salvatorii și reprezentanții Primăriei, relatează cetățenii. Locuitorilor apartamentului avariat li s-ar fi interzis să rămână în casă, iar vecinii ar fi fost avertizați că sunt și ei în pericol.

Unul dintre locuitorii blocului, care are doi copii, ar fi fost nevoi să semneze o declarație pe proprie răspundere, că își asumă riscurile, dacă rămâne în apartament.

„D fost creată o comisie de resort din domeniul autorităților publice locale, la moment cazul este evaluat de experții în construcție. IGSU la momentul inițial de evaluare nu a stabilit risc pentru viața. În rest cazul este gestionat de comisia creată în domeniu din partea autorităților”, a comunicat pentru Realitatea ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu.

Deși oamenii afirmă că la fața locului au intervenit și oamenii legii, serviciul de presă al Poliției Capitalei a informat Realitatea că nu are înregistrat asemenea caz.

Reprezentanții Primăriei Capitalei nu au răspuns deocamdată la solicitarea Realitatea de a oferi precizări la subiect.