Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Sicrie zburătoare, pictate pe clădirile unor instituții media de la Paris: doi moldoveni, reținuți

21 Iun. 2024, 10:03
 // Categoria: În Lume // Autor:  Vlada Ciorici
21 Iun. 2024, 10:03 // În Lume //  Vlada Ciorici

Doi moldoveni au fost reținuți la Paris, pentru că ar fi mâzgălit fațata unei instituții media din oraș. Suspecții afirmă că ar fi fost plătiți să picteze avioane în formă de sicrie, alături de textele „Opriți moartea” și „Vis, Ucraina”, transmite rfi.fr.

La începutul acestei săptămâni au fost găsite astfel de șabloane și pe clădirile altor instituții media.

Potrivit aceleiași surse, la începutul lunii, trei bărbați au fost reținuți, bănuiți că au depus mai multe sicrie, lângă Turnul Eiffel din Paris. Cei trei nu au fost găsiți vinovați, până în acest moment.

Inscripțiile par a fi inspirate dintr-un desen de presă, realizat de publicația Charlie Hebdo.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autoritățile de la Paris bănuiesc că Moscova s-ar afla în spatele unor acte de destabilizare, referindu-se la cele câteva sicrie care au fost depuse la picioarele Turnului Eiffel și pe care scria “soldați francezi din Ucraina”.

Presa de la Paris, amintește că, recent, președintele Franței, Emmanuel Macron promitea Ucrainei avioane Mirage precum și formarea, în Franța, a circa 4.500 de soldați ucraineni. Kremlinul a catalogat spirjinul francez acordat Ucrainei drept „o provocare”.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 15:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 15:24 // Societate //  Realitatea.md

Premier Energy a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea prețului energiei electrice. Furnizorul propune un tarif de 4,64 lei/kWh pentru consumatorii casnici, față de 3,56 lei/kWh cât achită în prezent. Astfel, dacă solicitarea va fi aprobată, energia electrică s-ar putea scumpi cu 1,08 lei/kWh sau aproximativ 30,3%.

Solicitarea este motivată de creșterea costurilor de procurare a energiei electrice. Premier Energy precizează că, în tarifele actuale, a fost inclus un preț mediu de achiziție de 2,62 lei/kWh, în timp ce costul mediu efectiv și estimat pentru întregul an 2026 ar urma să ajungă la 2,89 lei/kWh. Diferența reprezintă o creștere de aproximativ 10%.

Compania susține că aceste evoluții au generat devieri financiare de 7,7% din venitul reglementat luat în calcul la stabilirea tarifelor actuale, depășind pragul de 1% prevăzut de metodologie.

Astfel, Premier Energy solicită aprobarea următoarelor prețuri:

– 3,88 lei/kWh – pentru energia livrată la punctele de ieșire din rețelele de transport;
– 3,91 lei/kWh – pentru consumatorii conectați la rețelele de distribuție de înaltă tensiune;
– 4,10 lei/kWh – pentru consumatorii conectați la rețelele de medie tensiune;
– 4,64 lei/kWh – pentru consumatorii conectați la rețelele de joasă tensiune, categorie din care fac parte majoritatea consumatorilor casnici.

Solicitarea urmează să fie examinată de ANRE. Prețurile propuse nu sunt încă aprobate, iar tariful actual rămâne în vigoare până la adoptarea unei decizii de către autoritatea de reglementare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!