Bărbatul care a fost împușcat mortal la o terasă din Capitală, miercuri, 10 iulie curent are 41 de ani și este turc. Potrivit oamenilor legii, individul făcea partea dintr-o grupare criminală.
Totodată, Poliția examinează versiunea unei reglări de conturi între grupări sau lichidarea intenționată a acestuia pentru a nu face unele declarații într-un dosar.
„Acesta a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei. Acesta nu a fost extrădat până acum, deoarece a depus cerere de azil. Acum doi ani i-a fost refuzată procedura de azil, dar până la moment nu există o decizie definitivă a instanței de judecată pe acest caz”, mai transmite Poliția.
Potrivit pulsmedia.md este vorba despre cetățeanul turc, Izzet Eren, în vârstă de 41 de ani, care în 2015 a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru o infracțiune cu arme de foc, care s-ar fi soldat cu moartea a doi polițiști Liderul principal al bandei Tottenham Turks își ispășea pedeapsa când a fost transferat la o închisoare din Turcia în august 2019 și a fugit din arest o lună mai târziu.
Eren a fost arestat în octombrie 2015, după ce a fost prins cu un pistol încărcat și o mitralieră în nordul Londrei, în timp ce se presupune că se îndrepta să efectueze o împușcătură.
S-a încercat să-l scoată pe Eren din duba închisorii în timp ce era transferat de la închisoare la Wood Green Crown Court, două luni mai târziu. Poliția a reușit să împiedice complotul, dar l-a împușcat pe Jermaine Baker, în vârstă de 28 de ani, în acest proces.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că miercuri, 10 iulie curent, un bărbat de origine străină a fost împușcat mortal de o persoană care mergea pe trotinetă.


