Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Crima din sect. Rîșcani: Autoritățile examinează cererile de azil cu întârziere din cauza volumului de muncă

14 Iul. 2024, 16:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
14 Iul. 2024, 16:16 // Societate //  Elena Putregai

Cetățeanul turc, omorât în sectorul Rîșcani al capitalei, nu a fost extrădat autorităților din Marea Britanie, deoarece a depus o cerere de azil în Republica Moldova, a declarat Vadim Vieru, juristul Asociației „Promo-LEX”. Cererea de azil a fost inițial refuzată printr-un act administrativ, dar acest refuz a fost contestat în instanță. Extrădarea nu a fost posibilă atâta timp cât nu exista o soluție definitivă asupra acestui act administrativ emis de Biroul Migrație și Azil, a mai explicat el în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova. Despre asta s-a mai scris în spațiul public, dar totuși care a fost problema la mijloc?

„Acest act administrativ se contestează în procedura contenciosului administrativ în instanța de judecată. Atât timp cât nu a existat o soluție pe acest act administrativ emis de Biroul Migrație și Azil în care a fost refuzat, nu a putut fi extrădat. Și asta este privirea legislației”, a afirmat juristul.

Autoritățile din Republica Moldova examinează cererile de azil cu întârziere din cauza volumului de muncă al instanțelor de judecată, amânărilor solicitate de participanții la proces și absenței judecătorilor, explică Vadim Vieru.

„Este o chestiune de nivelul de încărcare a instanțelor de judecată în general. Instanțele, inclusiv de contencios administrativ, sunt destul de încărcate cu dosare. Prin urmare aceste categorii de cauze se examinează într-un regim ordinar că și alte cauze, deci ele nu se examinează prioritar. Și poate de asta durează destul de mult timp până se emite o soluție finală pe caz, mai ales că aici poate să intervină și alți factori: amânarea din partea unui participant la proces sau a ședinței în cauză, sau din cauza lipsei judecătorului”, a spus Vadim Vieru.

Practica internațională privind procedura de azil este similară în toate statele, însă problema în cazul omorului din sectorul Rîșcani constă în adaptarea acesteia la condițiile locale și în modul de prioritizare și examinare a cererilor de azil de către instanțele naționale, a declarat juristul „Promo-LEX”.

„Cred că aici nu este problemă de practică internațională, ci adaptarea situației la noi conform acestei practici internaționale. Este modul în care aceste cauze sunt prioritizate prin instanța de judecată și sunt examinate prin instanța de judecată. Spuneam că aceste cauze ce țin de azil, potrivit legislației nu sunt cauze care ar trebui să aibă abordare prioritară. Deci este un mod administrativ și așa se prevede”, a conchis el.

Procedura de solicitare a azilului în Republica Moldova

Conform legislației privind azilul în Republica Moldova, orice cetățean străin sau apatrid aflat pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv la frontiera de stat, poate depune o cerere de azil. Această cerere trebuie examinată într-un termen de până la șase luni de către autorități, a precizat șefa Serviciului relații cu publicul al Inspectoratului General pentru Migrație, Aliona Cozonac.

„Termenul de examinare a unei cereri de azil este de până la șase luni. Dacă o decizie nu poate fi luată în termenul stabilit din motive independente de către autoritatea competentă pentru străini, acest termen poate fi prelungit câte o lună, dar nu va depăși termenul de trei luni. În total, termenul de examinare a unei cereri de azil în procedură administrativă nu poate depăși nouă luni”, a spus Cozonac.

Pe teritoriul Republicii Moldova străinii pot solicita patru forme de protecție: statutul de refugiat, protecție umanitară, protecție temporară și azilul politic. Pentru fiecare dintre acestea sunt stabilite criterii clare de eligibilitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
21 Oct. 2026, 09:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2026, 09:42 // Societate //  Realitatea.md

„Nu am văzut un motiv serios pentru o acțiune de protest”. O spune vicepreședintele comisiei juridice din Parlament, Igor Chiriac, referindu-se la greva japoneză declanșată de judecători în semn de nemulțumire față de proiectul legii salarizării. Potrivit lui Chiriac, nivelul salariilor trebuie stabilit în funcție de posibilitățile financiare ale statului și comparat cu veniturile angajaților din alte domenii ale sectorului public.

Începând cu 12 octombrie judecătorii desfășoară o grevă japoneză, exprimându-și nemulțumirea față de proiectul legii salarizării, despre care spun că nu le-ar asigura o majorare a veniturilor proporțională cu complexitatea și responsabilitatea muncii lor. Deputatul PAS, Igor Chiriac, pune la îndoieală justificarea protestului.

„Nu am văzut un motiv serios pentru o acțiune de protest. Inițial, judecătorii s-au declarat nemulțumiți de suma cu care se majorează salariile. Ulterior, CSM a venit cu o rectificare și a spus că salariile nu se majorează cu 560 de lei, ci cu aproape 2000 de lei lunar. Ulterior, tot judecătorii spun că nu știu cu cât se majorează pentru că încă nu știu valoarea de referință. Dacă voi încă nu cunoașteți cu cât se majorează salariile, atunci pentru ce protestați?”, a spus vicepreședintele comisiei juridice, Igor Chiriac, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RealitateaTV.

Potrivit lui Chiriac, veniturile unui judecător numit recent în funcție, inclusiv compensațiile pentru transport, arată că nivelul de remunerare este deja unul semnificativ.

„Discuțiile vizează judecătorii instanțelor de fond. Eu am verificat declarațiile de avere și interese ale judecătorilor pentru anul 2025. Un judecător de la Judecătoria Drochia, numit în 2024, în anul 2025 a primit aproape 400 de mii de lei. În afară de salariu a primit peste 41 de mii de lei cheltuieli pentru transport. Adică are un salariu de peste 26 de mii de lei, plus 3000 de lei pentru transport. Adică, un judecător numit abia acum un an, primește la card în jur de 30 mii lei lunar”, a explicat parlamentarul.

Chiriac afirmă că toate majorările salariale pentru angajații din sectorul public trebuie stabilite în funcție de resursele financiare disponibile la buget.

„Când discutăm de salarii, indiferent în care domeniu, trebuie să vedem care sunt posibilitățile financiare. Trebui să analizăm cât putem mări salariile și la medici, polițiști, pompieri”, a punctat Igor Chiriac.