Noi cercetări confirmă că rotaţia nucleului interior al Pământului a încetinit, ca parte a unui model care durează zeci de ani. Modul în care această încetinire ar putea afecta planeta noastră rămâne însă o întrebare deschisă. În adâncul Pământului se află o minge metalică solidă care se roteşte independent de rotaţiile planetei noastre, ca o sferă care se învârteşte în interiorul unei alte sfere mai mari. Este un fenomen care rămâne învăluit în mister. Acest miez interior a intrigat cercetătorii de la descoperirea sa de către seismologul danez Inge Lehmann în 1936, iar modul în care se mişcă – viteza şi direcţia de rotaţie – a fost în centrul unei dezbateri de zeci de ani.
Un număr tot mai mare de dovezi sugerează că rotaţia nucleului s-a schimbat dramatic în ultimii ani, însă oamenii de ştiinţă rămân divizaţi cu privire la ceea ce se întâmplă exact şi ce înseamnă aceasta.
O parte a problemei constă în faptul că interiorul Pământului este imposibil de observat sau de eşantionat direct. Seismologii au obţinut informaţii despre mişcarea nucleului interior examinând modul în care se comportă undele provenite de la cutremurele mari ce lovesc această zonă. Variaţiile dintre undele de intensitate similară care au trecut prin nucleu în momente diferite au permis oamenilor de ştiinţă să măsoare schimbările de poziţie ale nucleului interior şi să calculeze rotaţia acestuia.
„Rotaţia diferenţială a nucleului interior a fost propusă ca fenomen în anii ’70 şi ’80, dar abia în anii ’90 au fost publicate dovezi seismologice”, a declarat dr. Lauren Waszek, lector superior de ştiinţe fizice la Universitatea James Cook din Australia. Însă cercetătorii sunt în dezacord cu privire la modul de interpretare a acestor constatări, „în primul rând din cauza provocării de a face observaţii detaliate ale miezului interior, din cauza îndepărtării acestuia şi a datelor limitate disponibile”, spune Waszek. Ca urmare, „studiile (…) nu sunt în acord cu privire la rata de rotaţie şi, de asemenea, la direcţia acesteia în raport cu mantaua”, a adăugat ea.
Unele analize emit chiar ipoteza că miezul nu se roteşte deloc.
Îngropat la aproximativ 5.180 de kilometri adâncime în interiorul Pământului, miezul interior metalic solid este înconjurat de un miez exterior metalic lichid. Miezul interior este alcătuit în principal din fier şi nichel şi se estimează că este la fel de fierbinte ca suprafaţa Soarelui – aproximativ 5.400 grade Celsius. Câmpul magnetic al Pământului trage de această bilă solidă de metal fierbinte, făcând-o să se rotească. În acelaşi timp, gravitaţia şi fluxul fluid al miezului exterior şi al mantalei acţionează şi ele asupra miezului. Pe parcursul mai multor decenii, compunerea acestor forţe determină variaţii ale vitezei de rotaţie a miezului, explică Vidale.
Mişcarea fluidului bogat în metale din miezul exterior generează curenţi electrici care alimentează câmpul magnetic al Pământului, câmp ce protejează planeta de radiaţiile solare mortale. Deşi influenţa directă a miezului interior asupra câmpului magnetic este necunoscută, oamenii de ştiinţă au spus anterior, în 2023, că un miez cu o rotaţie mai lentă ar putea să afecteze şi, de asemenea, să scurteze cu o fracţiune durata unei zile.
Efectele fenomenului
Schimbările în rotaţia nucleului – deşi pot fi urmărite şi măsurate – sunt aproape imperceptibile pentru oamenii de la suprafaţa Pământului, subliniază Vidale. Atunci când nucleul se roteşte mai încet, mantaua se accelerează. Această schimbare face ca Pământul să se rotească mai repede, iar durata unei zile se scurtează. Dar astfel de schimbări de rotaţie se traduc în doar miimi de secundă în lungimea zilei, arată cercetătorul.
„Efectul în timpul vieţii unei persoane? Nu-mi pot imagina că înseamnă prea mult”, spune el.
Oamenii de ştiinţă studiază nucleul interior pentru a afla cum s-a format interiorul profund al Pământului şi cum se leagă activitatea în toate straturile subterane ale planetei. Zona misterioasă în care miezul exterior lichid învăluie miezul interior solid este deosebit de interesantă, spune Vidale. Fiind un loc în care lichidul şi solidul se întâlnesc, această graniţă este „plină de potenţial de activitate”, la fel ca graniţa dintre miez şi manta şi graniţa dintre manta şi crustă.
„Am putea avea vulcani la limita interioară a miezului, de exemplu, unde solidul şi lichidul se întâlnesc şi se mişcă”, opinează el.
Deoarece rotirea miezului interior afectează mişcarea din miezul exterior, se crede că rotaţia miezului interior contribuie la alimentarea câmpului magnetic al Pământului, deşi sunt necesare mai multe cercetări pentru a desluşi rolul său precis. Şi mai sunt încă multe de învăţat despre structura generală a nucleului interior, subliniază Waszek.
„Metodologiile noi şi viitoare vor fi esenţiale pentru a răspunde la întrebările actuale despre nucleul interior al Pământului, inclusiv cea a rotaţiei”, conchide ea.
