Un bărbat de 27 ani a fost trimis pe banca acuzațiilor pentru șantaj. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Procuraturii Generale.
În 2023, fiind deținut într-un penitenciar din țară, acesta a obținut un telefon mobil și deținând datele care permiteau accesul la pagina de pe platforma de socializare a victimei, a descărcat fotografii și secvențe video cu caracter intim din conversațiile femeii cu soțul ei pe aplicația „Messenger”.
„Pe parcursul mai multor luni de zile (august 2023 – ianuarie 2024), folosind acest profil fals, sub pretextul unei răzbunări din motivul inventat precum că ar fi o amantă abandonată de soțul victimei, care activa în Franța, a amenințat cuplul cu răspândirea imaginilor intime, cerând 4000 de euro pentru a nu le publica. Cuplul nu s-a conformat cerințelor și a denunțat acțiunile ilegale ale acestuia”, comunică PG.
Acuzatul și-a recunoscut vina și riscă închisoare de la 3 la 5 ani.

