Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

31 august 2026

Infecția cu virusul West Nile: Ce este, cum se transmite, care sunt simptomele și de ce se întâmplă în fiecare vară

04 Aug. 2024, 09:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
04 Aug. 2024, 09:40 // Actualitate //  Elena Putregai

Primul caz de infectare cu virusul West Nile din acest an în România, țara vecină cu Republica Moldova, a fost confirmat de către autoritățile sanitare la un pacient din București. Astfel de cazuri sunt înregistrate în fiecare vară, spun specialiștii români. Îmbolnăvirile produse de contactul cu virusuri considerate caracteristice altor continente au fost din ce în ce mai multe în ultimele decenii în Europa. Responsabile de aceste îmbolnăviri sunt paraziți din grupul țânțarilor sau căpușelor. Din categoria acestor boli „exotice” face parte şi infecţia produsă de virusul West Nile, precizează autoritățile sanitare-veterinare de peste Prut, într-un material informativ de pe site-ul ANSVSA.

Infecţia cu virusul West Nile este o boală care evoluează în mod predominant ca o meningoencefalită. Țânțarii sunt vectorii care transmit boala, care este încadrată în grupul zoonozelor, fiind comună omului și animalelor.

Boala afectează în mod deosebit păsările domestice şi sălbatice, precum şi câteva specii de mamifere, cele mai expuse fiind ecvideele (caii) şi oamenii.

„Implicarea unui virus în transmiterea bolii la om a fost demonstrată în anul 1937, în districtul West Nile din Uganda (Africa), în urma testării unor probe de sânge recoltate de la o pacientă care prezenta sindrom febril.  La animale  boala a fost diagnosticată pentru prima dată în 1956 în Egipt (la cai).  Este important de remarcat situaţia întâlnită în America de Nord, unde virusul a fost semnalat pentru prima dată în 1999, în prezent boala întâlnindu-se pe întreg continentul nord american (termenul folosit în acest caz fiind de boală endemică – permanentă într-un anumit teritoriu).  În anul 1996, România s-a confruntat cu cea mai mare epidemie de meningită West Nile din Europa. Începand cu anul 1997, autorităţile sanitare au implementat un sistem de supraveghere al acestei infecţii astfel că toate cazurile de meningită sunt strict monitorizate de medici”, precizează specialiștii, în documentul citat.

Cum se transmite boala

Virusul West Nile care provoacă boala se transmite de la animale la om prin înțepătura de țânțar, din acest motiv fiind extrem de important să se acționeze pentru evitarea acestor înțepături. Cercetările au demonstrat că păsările infectate ar fi cele care au în sângele lor virusul în cantități suficient de mari astfel încât țânțarul să se infecteze.

Specialiștii explică în ce mod se realizează efectiv transmiterea bolii. Principala condiție este aceea ca țânțarul să se hrănească cu sânge provenit de la un animal deja infectat, deoarece virusul la animale, în faza de început a bolii, se regăseşte în sistemul circulator.

„Odată pătruns în sistemul digestiv, virusul va fi multiplicat de celule, localizându-se în final în glandele salivare ale ţânţarului. În acest stadiu vectorul devine capabil de a transmite boala dacă se va hrăni pe un animal receptiv (sensibil) sănătos.  Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat că păsările sunt singurele animale în sângele cărora virusul se găseşte în cantităţi suficient de mari pentru ca ţânţarul să se infecteze. Sângele cailor şi al omului reprezintă de asemenea un mediu propice pentru multiplicarea agentului infecţios, însă cantitatea de virus circulantă nu este suficient de mare şi astfel, prin hrănire, ţânţarul nu se infectează”, se menționează în articolul  postat pe site-ul ANSVSA.

Boala este menţinută în natură prin repetarea unui ciclu de contaminări reciproce între ţânţar şi diversele specii de păsări domestice şi sălbatice de pe teritoriul unei localităţi sau a unui judeţ. Ocazional, când în ciclu intervin ţânţari care se pot hrăni atât pe păsări cât şi pe mamifere, pot apărea şi cazuri de îmbolnăvire la om sau cai, explică specialiștii.

Un rol determinant în introducerea bolii în diverse teritorii de pe glob îl au păsările migratoare.

De menționat că într-un procent mic din cazurile de infectare la om se ajunge la forme grave ale bolii însoțite de simptome care să ne trimită de urgență la medic, în cele mai multe dintre cazuri trecându-se peste infecție fără simptome.

Virusul are afinitate pentru celulele nervoase din creier, măduva spinării, nervi etc., menționează specialiștii, însă manifestările clinice diferă la om faţă de animale.

„La om simptomele cel mai des întâlnite sunt: febră (38˚ – 40˚C), dureri de cap, gât, muşchi şi articulaţii, lipsa poftei de mâncare, greaţă, conjuctivită. Pot apărea chiar diaree sau semne respiratorii. Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale gripei sezoniere. În anumite cazuri (1 din 150 de persoane infectate) boala poate evolua spre forme mai grave cum ar fi encefalită, meningită, meningoencefalită sau chiar poliomelită”, se menționează în articolul citat. Copiii și persoanele în vârstă sunt categoriile cele mai afectate.

Și animalele infectate pot manifesta simptome.

„La cai boala evoluează în general asimptomatic. Totuşi, aproximativ 1 din 10 cai infectaţi pot prezenta semne care demonstrează afectarea funcţiilor măduvei spinării şi a creierului: pierderi de echilibru, instabilitate, pareze, paralizii, abatere care alternează cu accese de agresivitate, reacţie exagerată la zgomote, lumină, mişcări necontrolate etc. Mortalitatea poate ajunge până la 40 – 60% din caii afectaţi”, explică specialiștii ANSVSA.

În cazul păsărilor, reacția este diferită. Unele specii pot să nu aibă simptome, în timp ce altele pot prezenta semne precum: abatere, scăderi în greutate, pene zbârlite, incapacitate de a zbura, capul lăsat pe spate, tulburări de echilibru în mers, mişcări de „pedalare” ale picioarelor. În mod obişnuit, moartea survine la 25 – 40% din păsări în 24 de ore de la apariţia semnelor nervoase.

Specialiștii DSVSA ne sfătuiesc, având în vedere potențialul pericol pentru om, să semnalăm autoritățile atunci când observăm cadavre de păsări sau  păsări care se deplasează cu dificultate, nu pot zbura sau stau nemişcate pe sol, informaţiile primite de la populaţie ajutând medicii veterinari şi umani în adoptarea rapidă a măsurilor necesare pentru reducerea posibilităţii de apariţie a unui eventual focar de boală.

Cum putem preveni infectările cu virusul West Nile

Măsurile de prevenire a infectărilor cu virusul West Nile vizează în fapt împiedicarea producerii înțepăturilor de țânțar, având în vedere cum se transmite boala. Prin urmare, vom avea grijă în principal să eliminăm condițiile propice de dezvoltare a țânțarilor. În mediul urban acțiunile sunt cele de dezinsecție, însă acolo unde se cresc animale trebuie adoptate și alte măsuri, precum:

– acoperirea adăpătorilor pe durata zilei (dacă animalele sunt folosite la muncă sau sunt la păşunat) dar şi pe timpul nopţii, după adăpare;

– îndepărtarea acumulărilor de apă temporare din interiorul sau din jurul fermei sau casei (rezultate în urma ploilor de vară).

Pentru prevenirea transmiterii bolii la om, măsurile obişnuite de îndepărtare a ţânţarilor din interiorul locuinţelor se dovedesc a fi cele mai eficiente:

– montarea plaselor de ţânţari la ferestre;

– utilizarea substanţelor chimice repelente disponibile în comerţ;

– folosirea pantalonilor lungi şi a hainelor cu mânecă lungă după lăsarea serii.

Medicul primar boli infecțioase Simina Aysel Florescu a explicat, într-o intervenție în direct la Digi 24, că aceste cazuri de infectare nu mai sunt o noutate pe teritoriul României.

„E bine să nu generăm niciun fel de panică acum, pentru că se știe de foarte mult timp că în România, și în special în sudul țării, inclusiv în București, există prezent de mult timp acest virus care este transmis de către țânțarii existenți în țara noastră de foarte mulți ani. Lucrul acesta se întâmplă în fiecare vară. Faptul că există o supraveghere a vectorilor care transmit este un lucru foarte bun, pentru că în acest fel putem să acționăm”, a explicat dr. Florescu.

Important este să acționăm astfel încât să evităm infectările. Pe de altă parte, a subliniat medicul, nu toate persoanele care sunt înțepate de țânțarul purtător al virusului manifestă boala.

„Nu toți cei care ajung în contact, sau care sunt înțepați de acești țânțari, fac și boala manifestă sau forme severe ale bolii. Pentru că cei care fac forme grave sunt în procent foarte mic, de câteva procente. Maxim 10% din cei infectați fac forme evidente clinic cu febră și din aceștia și mai puțini fac forme severe de tip meningo-encefalită. (…) Pe de altă parte, dacă, mai ales la vârstnici, apar semnele de care am vorbit anterior (n. red. – cefalee, dureri mari de cap, febră și eventual dureri musculare), evident că ajung în atenția spitalului unde putem să stabilim cu certitudine dacă au această boală sau nu. Este foarte important, este obligatoriu să vorbim cu un medic”, a insistat dr. Simina Aysel Florescu. Medicul a precizat de asemenea că este important să prevenim infectarea acționând împotriva vectorilor bolii (țânțarii) pentru că nu există vaccin pentru prevenție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
31 Aug. 2026, 22:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
31 Aug. 2026, 22:02 // Slider //  Ana Panaguța

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, avertizează că Uniunea Europeană trebuie să-și consolideze urgent capacitatea de prevenire și gestionare a dezastrelor, într-un context în care incendiile forestiere, inundațiile și fenomenele meteorologice extreme devin tot mai frecvente și pot lovi simultan mai multe țări. Bruxelles-ul vrea să pună mai mult accent pe anticiparea crizelor, însă finanțarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice rămâne o provocare, scrie Digi24.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, avertizează că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o nouă realitate, în care dezastrele naturale sunt tot mai frecvente, mai severe și pot afecta simultan mai multe regiuni.

„Trebuie să fim pregătiți pentru o lume în care evenimentele extreme se produc mai des, în mai multe locuri și în același timp”, a declarat von der Leyen luni, în timpul unei vizite la Centrul European de Intervenție în Situații de Urgență, o unitate din cadrul departamentului de protecție civilă al Comisiei Europene.

Șefa executivului comunitar a subliniat că natura situațiilor de urgență se schimbă, pe măsură ce schimbările climatice favorizează fenomene meteorologice extreme tot mai imprevizibile. În același timp, crizele se pot suprapune și pot depăși capacitatea de intervenție a unei singure țări. Comisia Europeană vrea, prin urmare, să mute accentul de la reacția la dezastre către prevenirea și anticiparea acestora.

Von der Leyen a evidențiat amploarea operațiunilor europene de combatere a incendiilor forestiere din această vară. Mecanismul de protecție civilă al UE a fost activat de 10 ori pentru incendii forestiere începând din aprilie.

Aproape 800 de pompieri au fost prepoziționați în zone cu risc ridicat, iar echipe din 25 de țări au fost mobilizate pe parcursul verii. Începând din luna mai, Europa s-a confruntat cu patru valuri de căldură.

Comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, a declarat că aproximativ 300.000 de persoane au fost evacuate în această vară din cauza incendiilor forestiere.

„Avem o strategie bună, dar trebuie să intensificăm eforturile, deoarece schimbările climatice nu bat la ușă, ci sunt deja înăuntru. Sunt în Europa; din păcate, suntem continentul care se încălzește cel mai rapid”, a afirmat Lahbib.

Peste 600.000 de hectare au ars

Potrivit Comisiei Europene, în acest an au ars peste 600.000 de hectare în Uniunea Europeană, mai mult decât dublul mediei pe termen lung din ultimele două decenii.

În acest context, von der Leyen susține că simpla mobilizare a resurselor după izbucnirea unui incendiu, a unei inundații sau după producerea unui alt dezastru nu mai este suficientă.

UE vrea ca experiența acumulată în timpul fiecărei crize să fie folosită pentru îmbunătățirea pregătirii și pentru reducerea timpului de reacție la următoarea situație de urgență.

Problema este însă finanțarea. Guvernele europene sunt deja presate să reducă cheltuielile, iar discuțiile privind viitorul buget pe termen lung al UE adâncesc tensiunile. Mai multe state, printre care Germania, Austria, Danemarca, Finlanda, Țările de Jos și Suedia, susțin reducerea bugetului propus pentru perioada 2027–2034.

Comisarul european pentru acțiuni climatice, Wopke Hoekstra, a recunoscut dificultățile financiare, dar a argumentat că investițiile în prevenție sunt mai puțin costisitoare decât reconstrucția după producerea dezastrelor.

„Toate dovezile arată că realizarea investițiilor inițiale este mult mai ieftină decât a fi pur și simplu lovit de incendii, de inundații și apoi a plăti pentru daune. Asta este pur și simplu mult mai costisitor”, a declarat Hoekstra.

De la dezastre naturale la amenințări hibride

Strategia europeană de protecție civilă se schimbă și dintr-un alt motiv: autoritățile trebuie să fie pregătite nu doar pentru dezastre naturale izolate, ci și pentru crize multiple care se desfășoară în același timp.

Inundațiile, incendiile forestiere și alte fenomene meteorologice extreme se pot suprapune cu atacuri cibernetice, acte de sabotaj asupra infrastructurilor critice sau perturbări ale sistemelor energetice și sanitare. Astfel de amenințări „hibride” pot afecta grav viața de zi cu zi fără să semene cu un atac militar convențional.

În acest context, comisarii europeni din statele de pe flancul estic i-au cerut recent Ursulei von der Leyen să ia măsuri urgente în fața amenințărilor rusești tot mai mari la adresa statelor baltice, inclusiv prin numirea unui coordonator de nivel înalt pentru regiune.

În martie 2025, Hadja Lahbib avertiza deja asupra necesității unei coordonări europene mai bune, a unor rezerve de urgență și a unei populații mai reziliente.

Una dintre măsurile propuse vizează pregătirea gospodăriilor pentru situații de criză, astfel încât oamenii să poată face față pe cont propriu timp de cel puțin 72 de ore.

Pentru Bruxelles, provocarea următorilor ani nu mai este doar capacitatea de a interveni după producerea unui dezastru, ci și aceea de a anticipa crizele, de a limita efectele lor și de a se asigura că Europa poate face față unor situații de urgență care se produc simultan în mai multe locuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange