Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Două cazuri de introducere în țară a unor mărfuri de larg consum de la KM7, contracarate de polițiștii de frontieră

23 Mart. 2021, 11:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Mart. 2021, 11:05 // Societate //  Realitatea.md

Mărfuri de larg consum, care ar fi fost procurate în Ucraina și transportate în Moldova prin eludarea controlului vamal, au fost depistate în raza municipiului Chișinău. Cazurile au fost înregistrate de către ofițerii Direcției Investigații Speciale a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră ca urmare a valorificării informațiilor operative.

În primul caz, la nivelul Poliției de Frontieră a parvenit informația precum că persoane necunoscute, ar introduce pe teritoriul Republicii Moldova prin regiunea transnistreană materiale textile, achiziționate de la piața KM7, Ucraina. În rezultatul cercetărilor specializate, ofițerii de investigații au identificat mijlocul de transport, fiind vorba despre un Renault Scenic, cu numere de înmatriculare moldovenești, și au intrat în posesia datelor privind perioada când ar urma să fie adusă ilegal marfa.

Ca urmare, în comun cu un echipaj al INSP s-au întreprins un șir de măsuri, iar în consecință în regiunea Aeroportului Internațional Chișinău a fost stopat mijlocul de transport vizat. La volanul autoturismului a fost legitimat un cetățean moldovean de 60 de ani, locuitor al raionului Căușeni. La verificarea mașinii, în portbagaj și în salon, polițiștii de frontieră au depistat împachetate în saci de polietilenă, cantități de materiale textile. Pentru întregul lot de bunuri, valorificat estimativ la 80 mii de lei, cetățeanul nu a putut prezenta acte de proveniență sau posesie.

La fel, marfă procurată de la piața KM7 și pentru care șoferul nu deținea documentele de însoțire a fost ridicată de către ofițerii de investigații, în urma unei acțiuni comune cu INSP pe linia deconspirării ilegalității de transport a bunurilor prin regiunea transnistreană. În acest caz, cu ajutorul unui automobil de model de Mercedes E-Class au fost introduse ilegal în țară mai multe utilaje de cosit, în sumă de peste 11 mii lei. Documentat pe caz este un locuitor al raionului Anenii Noi în vârstă de 51 de ani. Depistarea acestuia a avut loc în apropierea localității Sângera, municipiul Chișinău.

Ambele cazuri au fost transmise spre examinare Serviciului Vamal, conform competențelor.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 09:51
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
02 Nov. 2026, 09:51 // Societate //  Cătălina Boico

O femeie în vârstă de 29 de ani, mamă a cinci copii, a fost salvată de medicii de la Institutul de Medicină Urgentă, după ce a fost diagnosticată cu mai multe afecțiuni grave.

Tânăra a fost internată de urgență, pe 22 septembrie 2026, în Departamentul Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) al Institutului de Medicină Urgentă. Aceasta prezenta un tablou clinic extrem de grav, fiind diagnosticată cu pancreatită acută de etiologie biliară, formă interstițial-edematoasă; colecistită cronică calculoasă, coledocolitiază și colangită; peritonită acută seroasă difuză; insuficiență respiratorie și insuficiență renală, instalate în contextul șocului distributiv de etiologie pancreatică.

„A doua zi, femeii i-a fost efectuată o intervenție chirurgicală complexă: colecistectomie laparoscopică, drenarea căilor biliare principale prin procedeul Halsted și drenaj biliar extern. Gravitatea extremă a cazului a impus mobilizarea unor tehnologii avansate de susținere a funcțiilor vitale, inclusiv ședințe repetate de hemofiltrare veno-venoasă continuă, completate cu șase proceduri CytoSorb.

Pe parcursul celor 20 de zile petrecute în Secția Terapie Intensivă, pacienta a beneficiat de tratament și îngrijiri medicale de înaltă complexitate. Costurile totale ale tratamentului, în valoare de peste 650.000 de lei, au fost acoperite de IMSP Institutul de Medicină Urgentă”, se arată în comunicatul emis de instituție.

În pofida evoluției dificile, tratamentul a avut rezultate pozitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La 12 octombrie 2026, starea de sănătate a pacientei a permis transferul acesteia din Terapie Intensivă în secția de profil, iar pe 14 octombrie a fost externată, cu o evoluție clinică favorabilă.