Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

HOROSCOP 11 septembrie 2024: Fecioarele au parte de câștiguri, iar Leii au norocul de partea lor

11 Sept. 2024, 06:00
 // Categoria: Homepage // Autor:  Realitatea.md
11 Sept. 2024, 06:00 // Homepage //  Realitatea.md

Ziua de miercuri îi trece pe nativii zodiacului prin toate stările. Cei care stau bine la capitolul răbdare, pot acorda mai multă atenție introspecției. De asemenea, nativii care vor să înceapă noi capitole, ar face bine să ceară sfaturi apropiaților.

Berbec

Ai mare grijă la persoanele pe care alegi să le primești în viața ta. Bunătatea ta s-ar putea să nu fie răsplătită așa cum te aștepți. Surprizele neplăcute apar de unde te aștepți mai puțin în această perioadă și pare că lucrurile se agravează în relațiile pe care le ai în prezent.

Taur

Ziua aceasta îți aduce cheltuieli neplanificate. S-ar putea ca un bun să se strice sau să fie nevoie să-l repari. Banii sunt puși sub semnul întrebării pentru că deja aveai bugetul planificat în luna septembrie. Încearcă să nu pui foarte multă presiune asupra ta.

Gemeni

Gemenii au succes în ceea ce şi-au propus să facă în familie şi în casă. Este foarte important să colaborezi cu ceilalţi astăzi. Această perioadă pare să fie una de bun augur pentru tine. Viața ta este pe cale să se schimbe și să se transforme în ceva mult mai frumos.

Rac

Racii nu sunt foarte atenţi la cei din jur şi pot chiar să işte o ceartă cu cineva. Încercaţi să evitaţi conflictele! Această zi te învață să-i apreciezi mai mult pe cei dragi. Este timpul să te detașezi de părerile celor din jur și să faci mai mult ceea ce simți. Vei vedea că familia te va susține întotdeauna în deciziile pe care le iei.

Leu

Norocul e de partea ta. Ai energie și rezistență fără prea mult efort. Conștientizarea te ajută și ea să faci o schimbare radicală în viața ta. Este momentul oportun să-ți asumi rolul de lider mai des.

Fecioară

Îți pui ordine în viață și în gânduri. Ai nevoie de liniște pentru a te calma și pentru a lua cele mai bune decizii. Cu cât dai dovadă de mai mult optimism, cu cât ai o atitudine pozitivă, cu atât mai bine o să te simți. Poți avea câștiguri și beneficii de pe urma unei tranzacții imobiliare.

Balanţă

Ai probleme în relația de cuplu, iar acest lucru te face să-ți pierzi concentrarea la locul de muncă. Încearcă să-ți pui în ordine viața și să iei o decizie cu privire la viitorul relației tale. Chiar dacă pare greu, unele lucruri trebuie să ajungă la final.

Scorpion

Situațiile din ultima vreme te-au testat din toate punctele de vedere. Tocmai de aceea, este foarte posibil să te simți copleșit emoțional. Sănătatea e bună, nu apar probleme sau fluctuații în nivelul de energie. Nu exagerați totuși cu suprasolicitarea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Săgetător

Săgetătorii au multe idei şi chiar îndrăzneţe, dar este necesar să aştepte o altă zi ca să le pună în practică. Faceți gesturi colegiale, cumpărați cafeaua sau orice vă ajută să deschideți comunicarea cu colaboratorii.

Capricorn

Horoscopul zilei de 11 septembrie 2024 spune că nativii din zodia Capricornului au parte de o perioadă liniștită. În ultima vreme ai muncit din greu, dar acum a sosit momentul să te relaxezi. Încearcă să te bucuri de aceste zile libere și să-ți încarci bateriile pentru perioada ce urmează.

Vărsător

S-ar putea să întâlnești o persoană care să te pună pe gânduri. Pare că este momentul ideal pentru o poveste de iubire. Ești pregătită să-ți deschizi sufletul și să lași noul val de iubire să te inunde. Viața te surprinde în cele mai plăcute moduri.

Pești

Horoscopul zilei de 11 septembrie 2024 spune că nativii din zodia Peștilor au parte de o zi minunată. Pare că această zi îți aduce bucurii pe plan profesional. Eforturile tale sunt recunoscute și urmează să fie răsplătite pe măsură.

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Aug. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri, 19 august, că intenționează să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în cursul acestui an și a afirmat că această țară asiatică deține 57 de arme nucleare „foarte puternice”, informează hotnews.ro.

Declarațiile au venit după ce Trump a ordonat oficialilor de la Pentagon să întrerupă exercițiile militare comune cu Coreea de Sud, afirmând că acestea transmiteau Phenianului un mesaj „total inadecvat și ostil” față de o țară care s-a arătat „neamenințătoare și respectuoasă”.

Când a fost întrebat, miercuri, dacă se așteaptă să se întâlnească cu Kim în cursul acestui an, Trump a răspuns: „Da, o voi face”.

Trump a declarat luni că a primit un răspuns de la Kim în urma încercărilor lui de a relua dialogul. The Wall Street Journal a relatat că liderul de la Casa Albă i-a îndemnat pe consilieri să organizeze o întâlnire față în față cu Kim încă din această toamnă.

Misiunea Coreei de Nord la Națiunile Unite din New York nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la ultimele declarații ale lui Trump, dar acestea au venit imediat după ce sora influentă a lui Kim, Kim Yo Jong, a afirmat că nu are cunoștință de vreo comunicare recentă între liderii celor două țări.

Kim Yo Jong a mai spus că, deși relația dintre liderii Statelor Unite și Coreei de Nord era „cu adevărat excelentă”, Washingtonul continua să desfășoare exerciții militare alături de Seul și amenința securitatea națională a Phenianului.

Trump a organizat o serie fără precedent de summituri cu Kim în 2018 și 2019, dar eforturile diplomatice au eșuat din cauza cererilor SUA ca Phenianul să renunțe la armele sale nucleare. De atunci, Trump s-a referit în repetate rânduri la Coreea de Nord ca la o „putere nucleară”, deși administrația lui a continuat să solicite denuclearizarea țării și nu o recunoaște oficial ca stat posesor de arme nucleare.

Trump a încercat să relanseze eforturile diplomatice în al doilea mandat al său.

„Îl cunosc foarte bine pe Kim Jong Un, iar el va fi în regulă atâta timp cât noi avem un președinte inteligent”, le-a spus președintele american reporterilor miercuri, în timpul unei vizite la un heliport pe care îl construiește pe istoricul South Lawn al Casei Albe.

„Faptul că mă înțeleg bine cu el – ăsta e un lucru bun, nu unul rău. El are 57 de arme nucleare foarte puternice”, a spus Trump. „Asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Dacă aș fi fost președinte, nu aș fi permis-o. Dar el (Kim, n.r.) le are”, a adăugat președintele SUA.

Faptul că Trump a menționat un număr specific de arme nucleare deținute de Coreea de Nord este unul extrem de neobișnuit, notează Reuters.

Guvernul SUA nu publică oficial o estimare a arsenalului nuclear al Coreei de Nord, deși un raport din 2025 al Serviciului de Cercetare al Congresului a menționat că experții din sectorul neguvernamental estimează că Phenianul a produs suficient material fisionabil pentru până la 90 de focoase nucleare, dar ar fi asamblat aproximativ 50.

În iunie, Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm a estimat că Coreea de Nord „a asamblat, probabil, în jur de 60 de focoase și deține suficient material fisionabil pentru a produce cel puțin încă 30”.

În timpul primului mandat al lui Trump, Kim l-a numit pe acesta „un bătrân senil și deraiat mintal din SUA” și a amenințat că are la dispoziție un „buton nuclear” pe biroul său.

Însă cei doi lideri au transformat acea tensiune în întâlniri față în față, inclusiv un scurt schimb de replici în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vizită în cadrul căruia Trump a devenit primul președinte american în exercițiu care a pășit pe teritoriul Coreei de Nord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!