Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Ironia sorții! Ministrei britanice pentru combaterea infracţionalităţii i s-a furat poșeta la o ședință despre furturi

12 Sept. 2024, 19:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
12 Sept. 2024, 19:58 // În Lume //  Elena Putregai

Ministrului britanic al poliţiei şi combaterii infracţionalităţii, Diana Johnson, i-a fost furată marţi poşeta în timpul unei reuniuni a şefilor poliţiei la care ministrul a vorbit despre problema în creştere a furturilor, inclusiv din magazine, a afirmat joi, 12 septembrie curent, un oficial guvernamental.

Diana Johnson a participat la o întrunire la Asociaţiei şefilor poliţiei din centrul Angliei, unde un poliţist de rang înalt a spus că sistemul de justiţie penală este distrus. Oficialul citat de Reuters a afirmat că Dianei Johnson i s-au furat bunurile personale la conferinţă, însă nu a fost identificat niciun risc de securitate.

În discursul său, ministrul a declarat că Marea Britanie a fost „cuprinsă de o epidemie de comportament antisocial, tâlhărie şi furt din magazine”.

Ministerul de Interne a refuzat să comenteze. Poliţia din comitatul Warwickshire a declarat că anchetează o plângere privind furtul unei poşete la hotelul unde a avut loc conferinţa.

Conform dpa, guvernul britanic s-a angajat recent să combată furturile de telefoane mobile după ce numărul incidentelor de acest fel a crescut cu peste 150% în ultimul an. Se estimează că unui număr de 78.000 de persoane le-au fost smulse telefoanele sau genţile pe străzile din Marea Britanie în perioada aprilie 2023-martie 2024.

Aceasta reprezintă o creştere cu 153% faţă de cele 31.000 de incidente similare în intervalul de un an de până în martie 2023. Conform analizei Ministerului de Interne, în ultimele 12 luni au avut loc peste 200 de incidente zilnic în Anglia şi Ţara Galilor.

Numai 0,8% de cazuri de ‘furt de la persoane’ s-au soldat cu dosare penale, iar 81,9% din anchetele poliţiei au fost închise fără să fie găsit vreun suspect.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 15:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 15:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Actuala preşedintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie preşedinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creştin-Democrate (CDU), relatează AFP, preluată de Agerpres.

Nominalizarea ei este aşteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz.

Confirmarea ar face ca alegerea ei, pe 30 ianuarie, să fie practic sigură de către aproximativ 1.260 de alegători, în principal membri ai parlamentului din ambele camere (Bundestag şi Bundesrat), împreună cu câţiva reprezentanţi ai societăţii civile.

Ea i-ar succeda apoi lui Frank-Walter Steinmeier (SPD), care este preşedinte al Republicii Federale din 2017.

Tradiţia politică din Germania dictează ca partidele de coaliţie să caute să convină asupra unei figuri comune pentru acest rol în mare parte ceremonial, menit să depăşească diviziunile partizane şi să reprezinte conştiinţa morală a naţiunii.

Actuala coaliţie de guvernare este formată din Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU), formată din CDU-ul cancelarului Friedrich Merz şi aliatul său bavarez, CSU, precum şi din social-democraţi (SPD).

Luni, cancelarul şi-a exprimat dorinţa de a alege o femeie ca şef al statului, declarând că va propune un candidat „de centru”, fără a da nume.

Prin urmare, ar putea fi aleasă această politiciană a CSU, ale cărei apariţii într-un costum tradiţional (dirndl) la Oktoberfest au transformat-o într-o figură familiară în tot landul.

De asemenea, ea se bucură de un nivel de respect şi de recunoaştere care se extinde mult dincolo de rândurile CSU. De săptămâni întregi, partenerul de coaliţie SPD a emis numeroase declaraţii de susţinere pentru această fostă ministră a Agriculturii sub Angela Merkel.

Unul dintre liderii regionali ai SPD, Dietmar Woidke (Brandenburg), şi-a exprimat în mod clar sprijinul faţă de ea, descriind-o pentru Politico drept „candidata perfectă”. „Cunoaşte politica germană pe de rost. Este abordabilă. Îi plac oamenii, ştie să asculte şi să se facă ascultată”, a spus el.

Modul în care a gestionat relaţia cu grupul parlamentar al AfD din parlamentul landului Bavaria este considerat atât ferm, cât şi politicos.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!