Pe parcursul săptămânii trecute, în municipiul Chișinău, a crescut numărul virozelor, pneumoniilor și traumelor, în special în rândul copiilor. Precizarea a fost făcută de șeful adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, Mariana Buga, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni, 7 octombrie.
Șeful adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a precizat că și numărul intoxicațiilor provocate de ciuperci a crescut.
„Se atestă însă o creștere a numărului de cazuri de intoxicații provocate de ciuperci, cu 39 mai multe comparativ cu săptămâna precedentă”, a subliniat Marina Buga.
Responsabila a declarat că în prezent, instituțiile medicale municipale funcționează normal, cu 3.099 de adresări la unitățile de primiri urgente înregistrate săptămâna trecută.
Guvernul estimează că aproximativ 670.000 de familii vor beneficia de compensații la energie în sezonul rece 2026–2027, cu 50.000 mai multe decât anul trecut. Premierul Vasile Tofan a anunțat că procesul de înregistrare a cererilor va începe pe 2 noiembrie, iar autoritățile vor verifica mai atent dacă ajutorul ajunge la persoanele cu adevărat vulnerabile.
Potrivit premierului, inițial, autoritățile planificau să reducă treptat numărul compensațiilor, însă tarifele actuale impun extinderea sprijinului pentru populație.
„Nu doar că nu trebuie să reducem sprijinul, ci va trebui chiar să creștem numărul familiilor care beneficiază de compensații în acest an”, a declarat Vasile Tofan în cadrul unei emisiuni la Exclusiv TV.
Premierul a precizat că săptămâna viitoare Guvernul intenționează să anunțe criteriile de acordare a compensațiilor, iar din 2 noiembrie cetățenii vor putea depune cererile.
Potrivit estimărilor preliminare, numărul beneficiarilor ar urma să crească de la 620.000 la aproximativ 670.000 de familii. În sezonul trecut, compensațiile au ajuns la peste 1,2 milioane de persoane.
Tofan a menționat că regulile de evaluare a vulnerabilității energetice nu vor deveni mai stricte, însă autoritățile vor verifica mai atent veniturile și situația materială a solicitanților, pentru a preveni acordarea ajutorului persoanelor care nu își declară toate veniturile, dar dispun de resurse financiare suficiente.
În acest sens, vor fi analizate și criterii indirecte, precum deținerea unei mașini noi, încasarea unor dividende considerabile, existența unor depozite bancare mari, consumul ridicat de gaze sau valoarea cadastrală a locuinței.
Premierul a explicat că aceste verificări sunt necesare pentru ca resursele disponibile să ajungă la familiile care au cea mai mare nevoie de sprijin.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.