Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Republica Moldova, în prag de referendum. Informații utile pentru diaspora de peste Prut: Turul doi nu va fi!

10 Oct. 2024, 08:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Oct. 2024, 08:55 // Actualitate //  Realitatea.md

Republica Moldova se află în proces de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, acțiune inițiată în decembrie 2023, după verdictul mult așteptat al statelor membre UE. Țara și-a început calea spre marea familie europeană, reunită în jurul unor valori politice, economice, culturale și sociale comune. Moldova tinde să devină o țară în care drepturile oamenilor sunt respectate, legile sunt orientate spre necesitățile poporului, iar cetățenii se pot bucura de condiții de viață mai bune și pace în țară. În acest proces deloc ușor, referendumul din octombrie ar urma să confirme aspirațiile europene ale cetățenilor moldoveni. Actele adoptate în ziua plebiscitului au putere juridică, după confirmarea rezultatelor de către Curtea Constituțională și sunt executorii pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În România, diaspora își poate exercita dreptul la vot la una din cele 16 secții care vor fi deschise în ziua referendumului, de la 07:00 și până la 21:00. În ziua scrutinului, cetățenii R. Moldova care vor merge la urne vor primi buletinul de vot cu textul proiectului de modificare a legii supreme a țării și întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Opțiunile de vot sunt: „DA” sau „NU”.

Cei care merg la votare trebuie să aibă cu sine buletinul de identitate moldovenesc sau pașaportul, inclusiv cu termen de valabilitate expirat, pentru a-și putea exercita dreptul la vot. Atenție, pe fișa de însoțire a buletinului de identitate nu va fi aplicată ștampila de securizare.

Din 30 septembrie și până pe 13 octombrie 2024 inclusiv, puteți să verificați la sediul biroului electoral al secției de votare dacă datele dvs. sunt corect înscrise în lista electorală. De asemenea, puteți cere să fiți inclus sau exclus din listă, să fie corectate alte erori cu privire la datele dumneavoastră sau ale altor alegători. Pentru efectuarea oricăror modificări, trebuie să prezentați actul de identitate și/sau alte documente confirmative.

Pentru a afla la ce secție veți vota, intrați pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale (cec.md), faceți click pe „Registrul de stat al alegătorilor” sau intrați pe pagina verifica.cec.md, apăsați pe „Află unde să votezi”, selectați adresa de domiciliu și va apărea aceeași informație despre secția de votare asociată adresei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dacă vă prezentați la secția de votare în ziua alegerilor, însă constatați că ați fost omis din lista electorală de bază, faceți dovada cu actul de identitate că domiciliați în raza teritorială a secției de votare respective. În cazul unei asemenea, situații, urmează să fiți inclus pe o listă suplimentară. Un alt aspect important pe care trebuie să-l cunoașteți este că, dacă se face ora 21:00, iar dvs. vă aflați deja în incinta secției de votare, aveți dreptul să votați.

Dacă referendumul va trece, în Constituția țării va fi scris că integrarea în Uniunea Europeană este „obiectivul strategic” al Republicii Moldova. Pentru ca referendumul să fie validat, este nevoie ca cel puțin jumătate din cetățenii prezenți la urne să voteze pro. Turul doi nu va avea loc.

Amintim că, Republica Moldova a solicitat aderarea la Uniunea Europeană la 3 martie 2022, în aceeași zi cu Georgia și la trei zile după Ucraina. La 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat oficial Consiliului European să i se acorde țării noastre o perspectivă europeană și statut de candidat la aderarea la UE. Pe 23 iunie, Consiliul a acordat R. Moldova statutul de țară candidată la aderare. La 14 decembrie 2023, statele membre ale Uniunii Europene au dat verdictul, iar Moldovei i-au fost deschise negocierile de aderare la UE.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 14:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
23 Oct. 2026, 14:44 // Slider //  Vlada Ciorici

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns la Budapesta, la invitația prim-ministrului ungar Péter Magyar, pentru a participa la evenimentele dedicate împlinirii a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria, din 1956.

„Sunt la Budapesta, la invitația prim-ministrului Péter Magyar, pentru a onora curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956”, a transmis șefa statului.

Maia Sandu a amintit că, în octombrie 1956, maghiarii au ieșit în stradă pentru a-și cere libertatea și dreptul de a-și decide singuri soarta, însă Uniunea Sovietică a intervenit militar pentru a înăbuși revolta.

„Kremlinul a răspuns cu forța: tancurile sovietice au intrat în Budapesta. Mii de oameni au fost uciși, iar sute de mii au fost nevoiți să fugă din propria țară”, a menționat președinta.

Șefa statului a subliniat că experiența istorică a Ungariei este apropiată de cea a Republicii Moldova, ambele popoare cunoscând dominația sovietică.

„Am trăit și noi sub aceeași dominație, de aceea idealul de libertate al ungurilor din 1956 ne este aproape”, mai transmite Maia Sandu.

Președinta a evidențiat și importanța integrării europene, menționând că Ungaria este membră a Uniunii Europene, iar Republica Moldova urmează același drum, cu sprijinul statelor membre.

„Libertatea se câștigă greu și se păstrează cu grijă. Noi alegem să o păstrăm în familia europeană”, a punctat Maia Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În perioada 23-24 octombrie 2026, președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Budapesta, la invitația premierului ungar, Péter Magyar.

Precizăm că aceasta este prima vizită a Maiei Sandu în Ungaria. În 2020, cele două țări au semnat o declarație de parteneriat strategic, care prevede sprijinul Ungariei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și dezvoltarea cooperării economice.

Maia Sandu pleacă la Budapesta. Va participa la evenimentele dedicate Revoluției Maghiare din 1956