Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO După prezidențiale, Ulianovschi devine membru PSDE. Va fi vicepreședinte al formațiunii

07 Nov. 2024, 16:44
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
07 Nov. 2024, 16:44 // Politica //  Realitatea.md

Partidul Social Democrat European din Moldova are un nou membru –  ex-candidatul la prezidențiale și ex-ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi. Liderul formațiunii și fostul oficial au făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă, menționând că politicianul proaspăt venit în echipă devine vicepreședinte.

Potrivit lui Sula, partidul își consolidează pozițiile, pregătindu-se astfel de alegerile parlamentare din 2025. Astfel, se încearcă crearea unei formațiuni pro-europene de alternativă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Să ne unim forțele, să aducem suflu nou, energie nouă în politica moldovenească. Proiectul european este în impas. (…) Mulți cetățeni doresc o schimbare a actului de guvernare a clasei politice de la Chișinău. Este timpul să revitalizăm proiectul european și să acționăm cu hotărâre, în perspectiva alegerilor parlamentare. Este nevoie de o abordare nouă și de o afirmare a angajamentului față de valorile și parcursul europeană al Republicii Moldova”, a declarat Ulianovschi.

Tudor Ulianovschi a candidat la alegerile prezidențiale desfășurate în Republica Moldova pe 20 octombrie 2024. Politicianul a acumulat sub 1% dintre voturi.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 19:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 19:50 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul a votat în prima lectură denunțarea a două acorduri încheiate în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). Unul se referă la restituirea valorilor culturale și istorice statelor de origine, iar celălalt stabilește modul de transmitere a unor substanțe, arme și materiale care constituie corpuri delicte în dosarele penale. Autoritățile spun că documentele nu au fost aplicate în practică.

Primul acord a fost încheiat în 1992 și se referă la restituirea bunurilor culturale și istorice către țările de origine. Acesta prevedea crearea unei comisii interguvernamentale care să stabilească modul în care urmau să fie returnate aceste bunuri. Comisia nu a fost însă constituită, iar acordul a avut o aplicare practică limitată.

Între timp, Republica Moldova a adoptat propriile reguli pentru protejarea patrimoniului cultural. În 2023, a fost aprobat regulamentul privind circulația bunurilor culturale mobile, iar în 2025 a fost instituit Sistemul național de protejare, recuperare și restituire a patrimoniului cultural mobil. În aceste condiții, autoritățile consideră că acordul încheiat în cadrul CSI nu mai este necesar.

Al doilea document este un protocol semnat în 2017, care stabilește modul de transmitere a substanțelor stupefiante și psihotrope, a precursorilor, armelor de foc, componentelor acestora, munițiilor și materialelor explozive care constituie corpuri delicte în cauzele penale. Potrivit autorităților, mecanismele de cooperare prevăzute în protocol nu au fost folosite.

Denunțarea protocolului nu înseamnă că Republica Moldova va înceta cooperarea internațională cu statele CSI în dosarele penale. Aceasta va putea continua în baza altor acorduri internaționale la care țara noastră este parte, inclusiv Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală și Convenția asupra substanțelor psihotrope. Cele două proiecte de lege urmează să fie examinate de Parlament în lectura a doua.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!