Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Festivalul Astra Film, din nou la Chișinău: Se vor proiecta documentare despre Umberto Eco și Ana Blandiana

13 Nov. 2024, 14:55
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2024, 14:55 // Life //  Realitatea.md

Documentarul „Umberto Eco – Biblioteca lumii” de Davide Ferrario, care explorează vasta bibliotecă personală a scriitorului italian, va fi proiectat în premieră națională în capitala Republicii Moldova, în cadrul Astra Film Chișinău. Evenimentul se va desfășura pe 16 noiembrie,  ora 19:00, la Cineplex Loteanu.

Documentarul va fi urmat de o dezbatere DocTalk, „Era feudalismului digital”, despre obiceiuri de consum digital și impactul tehnologiei asupra modului în care omenirea își va arhiva cunoștințele și le va transmite generațiilor viitoare. Discuția va fi moderată de jurnalista Ioana Avădanei, cu participarea scriitoarei Paula Erizanu și gânditorului Arcadie Botnaru.

Astra Film Chișinău este un proiect organizat de Astra Film/CNM Astra și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Accesul la toate proiecțiile și evenimentele din cadrul festivalului este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unui bilet cu valoare 0, care poate fi rezervat aici: https://eventbook.ro/festival/astra-film-chisinau.

Interes maxim pentru evenimentele din cadrul Astra Film Chișinău

AF Chișinău, ediția a treia, debutează pe 14 noiembrie, la ora 18:00, cu documentarul „Alice On&OF” de Isabela Tent. Un alt eveniment special va fi întâlnirea publicului cu poeta Ana Blandiana pe 15 noiembrie, la 18:00). Scriitoarea vine la Chișinău în contextul documentarului biografic „Între tăcere și păcat” de Diana Nicolae. După film, poeta va discuta cu jurnalistul Val Butnaru și va răspunde întrebărilor din partea spectatorilor.

La Chișinău va veni și Ada Milea pentru un concert unic, desfășurat pe 15 noiembrie, ora 21:30, la cinematograful Odeon.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În cadrul Astra Film Chișinău vor fi proiectate și alte documentare excelente precum „În numele pământului” de Dorota Kobiela și Hugh Welchman (vineri, 15 noiembrie, 16:00, Cinema Loteanu), „Leo Records: Strictly for our friends” de Ioana Grigore (sâmbătă, 16 noiembrie, 16:15, Cinema Loteanu).

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la 17:35, va fi proiectat documentarul „Martirul Unirii” de Mara Ionescu, dedicat memoriei protoiereului Alexandru Baltaga (1861–1941) și finanțat de DRRM.

Pentru tinerii pasionați de film se vor organiza două masterclass-uri la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice: „Space and memory in documenting cities” cu Ana Vlad și „A Journey into Documentary Cinema: Guided by Students” cu studenți UNATC, pentru liceenii din Chișinău.

Organizatorii vor proiecta și o colecție de filme documentare pentru copii și adolescenți, prezentate recent în România în cadrul programului educativ Astra Film Junior. Zilnic, în perioada 14-16 noiembrie, începând cu ora 09:00, la Cinema Loteanu se vor proiecta „Emoţiile Micului Cub” (Benoît Leva, Franţa – 2021), „Hrană pentru schimbare” (Benoît Bringer, Franța, Suedia, Brazilia – 2020), „Bachir În Ţara Minunilor” (Els Duran și Evelien Vehof, Ţările de Jos – 2018), „Pien, Regina Albinelor” (Ellen Vloet, Ţările de Jos – 2018), „Vis.Viață” (Ruxandra Gubernat, România – 2024), „Fata Care Sfidează Gravitația” (Jens Pedersen, Danemarca – 2017), „Ingineri Adolescenți” (Aleksandra Skowron și Hanna Polak, Polonia – 2020).

Programul detaliat poate fi consultat în secțiunea dedicată Astra Film Chișinău de pe site-ul astrafilm.ro și pe paginile social media ale festivalului.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 18:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 18:00 // Societate //  Daniela Baranovschi

Alte 2.960 de familii din țară vor putea primi vouchere de 7.000 de lei pentru înlocuirea frigiderelor și mașinilor de spălat vechi cu aparate noi, eficiente energetic. O nouă sesiune a programului EcoVoucher se desfășoară în perioada 6–22 noiembrie, iar voucherele sunt repartizate automat, în funcție de criteriile de eligibilitate și datele înregistrate pe platforma compensatii.gov.md.

Din numărul total de vouchere, 595 au fost acordate gospodăriilor în care locuiesc cel puțin două persoane cu vârsta de peste 63 de ani, 2.067 familiilor cu copii minori, iar 298 persoanelor cu dizabilități severe.

Voucherul acoperă până la 70% din prețul unui aparat electrocasnic, inclusiv TVA, dar nu mai mult de 7.000 de lei. Diferența de preț trebuie achitată de beneficiar.

Prin program pot fi cumpărate frigidere din clasele energetice A, B, C și D, inclusiv modele cu congelator integrat, precum și mașini de spălat rufe din clasa energetică A. Toate aparatele trebuie să respecte cerințele de eficiență energetică și standardele europene de conformitate CE.

Bugetul acestei sesiuni este de aproximativ 21 de milioane de lei și provine din fondurile rămase neutilizate în etapa anterioară, desfășurată între 13 octombrie și 1 noiembrie. Suma face parte din bugetul total de 57 de milioane de lei alocat pentru ediția curentă a programului.

Informații suplimentare pot fi obținute pe site-ul Centrului Național pentru Energie Durabilă sau la Linia Verde 0 8005 5005.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!