Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Primarul a anunțat când va fi condus pe ultimul drum agricultorul Andrei Cazacu

19 Nov. 2024, 18:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Nov. 2024, 18:16 // Societate //  Realitatea.md

Primarul satului Prajila, Petru Cobîlaș, a anunțat că agricultorul Andrei Cazacu despre care se spune că a fost găsit împușcat în mașină pe un câmp va fi condus pe ultimul drum miercuri, 20 noiembrie curent.

Apropiații și prietenii au adresat mesaje de condoleanțe soției și copiilor. Luna trecută, bărbatul își sărbătorise ziua de naștere.

Vara trecută, instituțiile de stat, inclusiv președinta Maia Sandu, îl descriau drept un antreprenor cu o afacere de succes. Vicepremierul Vladimir Bolea într-o vizită de-a sa în raionul Florești, în satul Prajila, se întâlnise cu Andrei Cazacu, care activa în agricultură din 2018. Administra o suprafață de 500 de hectare, dintre care 70 de hectare sunt destinate culturilor legumicole. Președinta Maia Sandu spunea că Andrei Cazacu, împreună cu mama sa, a deschis afacerea în domeniul agricol prin programul PARE 1+1. Întreprinderea a beneficiat de sprijin pentru digitalizare pentru sistem de irigare și pentru tehnică agricolă și vinde pe piețele europene, inclusiv din România și Bulgaria. Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, dezvăluise că ideea de a deschide o afacere acasă le-a venit după 13 ani de muncă în străinătate.

Versiunea preliminară a oamenilor legii este că împușcătura ar fi fost efectuată de către bărbat, fiind exclusă la moment comiterea unei infracțiuni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 11:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 11:32 // Slider //  Realitatea.md

În politică nu e vorba despre dorințe, e vorba despre obligații”. Așa a răspuns Marcel Spatari, întrebat dacă vrea să devină următorul președinte al Moldovei.

Fiind invitat la emisiunea „Realitatea te privește”, deputatul a vorbit despre aderarea Moldovei la UE și situația Ucrainei în acest proces. Oficialul a menționat că țara noastră a depus cererea de aderare împreună cu statul vecin, însă integrarea se va face în funcție viteza de avansare a fiecărei țări.

„Aș dori ca noi să reușim anul acesta, să ducem până la capăt tot ce ne-am propus pentru anul acesta. În politică nu e vorba despre dorințe, e vorba despre obligații, despre responsabilitate, misiune. Cred că este prematur acum să discutăm despre asta”, a spus Spatari, întrebat despre eventuala candidatură a sa la prezidențiale.

Alegerile prezidențiale în Republica Moldova urmează să aibă loc peste doi ani, în anul 2028. Ultimul scrutin pentru alegerea șefului de stat s-a desfășurat în noiembrie 2024, concomitent cu referendumul pentru integrare europeană.