Curs valutar
  • EUR
    19.2865
    0.1638%
  • USD
    18.2863
    -0.0257%
  • RUB
    0.1684
    2.019%
  • RON
    3.8751
    0.1652%
  • UAH
    0.4397
    0.091%

Ce legătură are prăbușirea rublei rusești cu lansarea rachetei hipersonice „Oreșnik” în Ucraina

28 Nov. 2024, 19:10
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
28 Nov. 2024, 19:10 // Economie //  Elena Putregai

Moneda națională a Rusiei a ajuns miercuri, 27 noiembrie 2024, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, din cauza unui amestec fatal de prețuri în scădere la petrol, noi sancțiuni împotriva întreprinderilor rusești și cheltuieli guvernamentale în creștere pentru războiul din Ucraina, care a pus o presiune din ce în ce mai mare asupra economiei ruse.

Rubla rusească a trecut printr-o prăbușire spectaculoasă în ultimele zile, iar pe 27 noiembrie a atins praguri de aproape 115 ruble pentru un dolar american, iar euro a depășit 120 de ruble. Deși cursul oficial al Băncii Centrale a Rusiei este de 108 ruble pentru dolar și 113 pentru euro, evoluțiile pe piața valutară sunt mult mai volatibile. În condițiile în care sancțiunile economice impuse Moscovei complică evaluarea reală a rublei, experții sunt de acord că această depreciere este anormală și că autoritățile ruse ar trebui să intervină rapid.

Publicația rusă independentă „Meduza” analizează care sunt factorii care au contribuit la această prăbușire, ce măsuri ar putea lua autoritățile și cum se leagă acest declin de acțiunile recente ale Rusiei în context geopolitic. Un lucru este clar: prăbușirea rublei va continua să pună presiune pe prețuri și pe puterea de cumpărare a rușilor.

Într-un context marcat de instabilitate economică și sancțiuni internaționale, evaluarea rublei devine tot mai dificilă. La nivelul pieței internaționale, cotațiile valutare sunt adesea volatile, iar pe Forex, dolarul a depășit rapid pragul de 114 ruble, iar euro a ajuns la 120. Totuși, aceste valori nu reflectă neapărat realitatea, având în vedere că nu toți actorii economici din Rusia au acces la piețele externe, iar sursa cererii și ofertei este adesea greu de urmărit.

Sofia Donțec, economist la „T-Investiții”, consideră că cea mai bună referință pentru stabilirea unui curs echitabil al rublei este yuanul chinezesc, care se tranzacționează pe Bursa din Moscova. În această perioadă, yuanul a crescut ușor față de rubla rusească, ceea ce sugerează că dolarul ar putea fi aproximativ 108 ruble, un nivel care se aliniază cu cursul oficial al Băncii Centrale.

În același timp, Banca Centrală a Rusiei reglează cursurile printr-un sistem bazat pe tranzacțiile valutare interbancare și operațiunile „over-the-counter” (piețe neorganizate sunt mai puțin cunoscute publicului larg), care sunt însă tot mai opace și greu de urmărit de către observatorii externi. Aceste mecanisme, alături de reglementările impuse pentru vânzarea valutei, creează o imagine falsă a stabilității rublei.

Există mai multe motive pentru prăbușirea rublei, iar fenomenul nu este doar o consecință a sancțiunilor economice, ci și o manifestare a unor dezechilibre interne. În octombrie, economiștii încă prognozau un curs de 94,5 ruble pentru dolar, dar situația s-a schimbat rapid. Iată principalele cauze:

  • Deficitul de valută străină: Rusia se confruntă cu un deficit estimat la 2–4 miliarde de dolari pe lună, ceea ce a provocat o scădere semnificativă a rezervelor valutare.
  • Exportatorii vând mai puțină valută: În ultimele luni, guvernul a slăbit reglementările care obligau exportatorii să vândă o parte din veniturile în valută pe piața internă, iar aceștia au preferat să păstreze valuta într-un context economic incert.
  • Scăderea prețului petrolului: Deși la începutul toamnei prețul petrolului se menținea în jurul valorii de 80 de dolari pe baril, acum acesta a scăzut la 73 de dolari din cauza unui armistițiu posibil în Orientul Mijlociu și a unei creșteri a producției din Statele Unite. Aceasta a afectat direct veniturile Rusiei, care depinde în mare măsură de exporturile de petrol și gaze.
  • Creșterea cererii de importuri: Pe măsură ce se apropie sărbătorile, cererea pentru produse importate a crescut, iar acest lucru a generat o presiune suplimentară asupra pieței valutare rusești.
  • Creșterea cheltuielilor guvernamentale: Ministerul Finanțelor al Rusiei și-a mărit cheltuielile, iar o parte dintre acestea sunt destinate achizițiilor dine import, ceea ce a necesitat o suplimentare a cererii de valută.
  • Sancțiunile economice suplimentare: La mijlocul lunii noiembrie, Statele Unite au impus noi sancțiuni, vizând inclusiv Gazprombank, care până acum era unul dintre principalii actori financiari din comerțul cu resursele energetice ale Rusiei.

Recent, Rusia a lansat o rachetă balistică hipersonică, „Oreșnik”, ca răspuns la atacurile asupra regiunilor rusești de graniță. Deși acest gest militar a fost un semnal de forță, experții economici din cadrul Raiffeisenbank consideră că el nu va contribui semnificativ la întărirea rublei. Mai degrabă, escaladarea tensiunilor geopolitice va adânci instabilitatea economică și va menține presiunea asupra monedei ruse.

În fața acestei situații dificile, Banca Centrală a Rusiei a început să adopte măsuri pentru a controla fluctuațiile rublei. Astfel, aceasta a suspendat achizițiile de valută pentru Ministerul Finanțelor, o măsură destinată să limiteze presiunea asupra pieței interne. De asemenea, Banca Centrală continuă să vândă yuanuri pe piața internă pentru a stabiliza cursul rublei. Totuși, aceste măsuri nu vor face decât să ofere o soluție temporară, iar economiștii prognozează că rubla va rămâne sub presiune, iar prețurile vor continua să crească.

Politica monetară strictă a băncii centrale a atras critici din ce în ce mai mari din partea principalilor industriași ai țării, precum baronul metalelor Oleg Deripaska și Serghei Cemezov, influentul șef al conglomeratului de apărare Rostech. Organizația lui Cemezov este responsabilă pentru fabricarea multor echipamente necesare pentru frontul rușilor din Ucraina. „Este ca și cum medicamentul este mai dăunător decât boala”, a declarat miercuri președintele Severstal Aleksei Mordașov, citat de RBC, la o conferință la Sankt Petersburg. „Avem nevoie de discuții serioase pe această temă. Aceasta este o situație probabil fără precedent în istoria lumii moderne, când rata băncii centrale este de 2,5 ori mai mare decât inflația și încă nu încetinește.”

Prăbușirea rublei nu este un fenomen izolat, ci reflectă o serie de factori economici, politici și geopolitici interconectați. În timp ce autoritățile ruse încearcă să controleze situația, impactul asupra economiei reale va fi semnificativ, iar inflația va continua să pună o presiune mare pe cetățeni. Răspunsul autorităților va fi crucial, dar nu există încă un consens clar cu privire la cât timp vor putea menține stabilitatea rublei în fața acestor provocări.

Kremlinul a încercat să îi asigure pe ruși că nu vor fi afectați de prăbușirea bruscă a rublei, care a scăzut la cel mai scăzut nivel de la invazia Ucrainei.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că devalorizarea rublei cu 8,5% de miercuri este irelevantă, ignorând aparent îngrijorările analiștilor privind creșterea costurilor de import și „panica” valutară.

„Rușii nu vor observa creșterea cursului dolarului, deoarece sunt plătiți în ruble”, a declarat el cu încredere reporterilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Concursuri, sondaje, investiții fake – Moldindconbank te îndeamnă să fii prudent
Concursuri, sondaje, investiții fake – Moldindconbank te îndeamnă să fii prudent
Iute Moldova premiată la Romanian PR Award: Ne angajăm să continuăm să investim în educația financiară
Iute Moldova premiată la Romanian PR Award: Ne angajăm să continuăm să investim în educația financiară
Double Case: promotorii educației financiare în Chișinău și partenerul tău de încredere în cariera ta de trader
Double Case: promotorii educației financiare în Chișinău și partenerul tău de încredere în cariera ta de trader
Moldindconbank este prima alegere pentru familiile care vor să se mute la casa lor
Moldindconbank este prima alegere pentru familiile care vor să se mute la casa lor
Bank Friday: Superoferte pentru cele mai dorite produse Victoriabank
Bank Friday: Superoferte pentru cele mai dorite produse Victoriabank
Servicii Chirie Auto – soluția perfectă pentru deplasări
Servicii Chirie Auto – soluția perfectă pentru deplasări
28 Nov. 2024, 22:36
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
28 Nov. 2024, 22:36 // În Lume //  Ana Panaguța

Un bărbat dat dispărut în anul 1999 a fost găsit și va fi reunit cu familia sa, după ce sora acestuia i-a văzut întâmplător fotografia într-un anunț în ediția online a USA Today în care se solicita ajutorul cititorilor pentru identificarea unui bărbat non-verbal, internat într-un spital din Los Angeles, transmite digi24.ro.

Femeia a contactat autoritățile și le-a spus că bărbatul din fotografie ar putea fi fratele ei, care fusese dat dispărut în anul 1999 și despre care nu mai știa nimic de atunci.

Deputatul șerifului Derek Kennemore a luat legătura cu spitalul și a aflat că bărbatul fusese transferat într-o altă unitate medicală, în luna iulie.

La noul spital, autoritățile au confirmat că bărbatul internat corespunde descrierii persoanei dispărute.

Kennemore a contactat apoi Unitatea pentru Persoane Dispărute din cadrul Departamentului de Poliție din Los Angeles.

Un detectiv a mers la spital pentru a-l amprenta pe bărbat, iar astfel s-a confirmat că acesta era într-adevăr bărbatul dispărut în urmă cu 25 de ani.

După confirmarea identității, șeriful Kennemore a contactat-o pe femeie și i-a transmis că bănuiala ei a fost una corectă, iar bărbatul pe care l-a recunoscut în anunț este chiar fratele ei.

Deși atât bărbatul, cât și sora lui au ales să rămână anonimi, autoritățile au anunțat că familia se va reuni curând, iar cazul de dispariție a fost oficial închis.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Concursuri, sondaje, investiții fake – Moldindconbank te îndeamnă să fii prudent
Concursuri, sondaje, investiții fake – Moldindconbank te îndeamnă să fii prudent
Iute Moldova premiată la Romanian PR Award: Ne angajăm să continuăm să investim în educația financiară
Iute Moldova premiată la Romanian PR Award: Ne angajăm să continuăm să investim în educația financiară
Double Case: promotorii educației financiare în Chișinău și partenerul tău de încredere în cariera ta de trader
Double Case: promotorii educației financiare în Chișinău și partenerul tău de încredere în cariera ta de trader
Moldindconbank este prima alegere pentru familiile care vor să se mute la casa lor
Moldindconbank este prima alegere pentru familiile care vor să se mute la casa lor
Bank Friday: Superoferte pentru cele mai dorite produse Victoriabank
Bank Friday: Superoferte pentru cele mai dorite produse Victoriabank
Servicii Chirie Auto – soluția perfectă pentru deplasări
Servicii Chirie Auto – soluția perfectă pentru deplasări
 
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Inaugurarea expoziției „100 cele mai bune afișe 20”, la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Inaugurarea expoziției „100 cele mai bune afișe 20”, la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Scuarul teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, amenajat de Halloween
Scuarul teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, amenajat de Halloween
Monument dedicat eroilor Armatei Române, în parcul „Valea Morilor” din Capitală
Monument dedicat eroilor Armatei Române, în parcul „Valea Morilor” din Capitală