Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Judecătorii demisionari, subiecți ai evaluării extraordinare, vor primi indemnizații? Ce spune ministra Justiției

11 Dec. 2024, 13:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Dec. 2024, 13:41 // Actualitate //  Realitatea.md

Judecătorii plecați recent din sistem vor primi indemnizații, conform legislației, anunță ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, deși Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis parțial cererile acestora. Într-o declarație, ministra a confirmat că statul este obligat să ofere indemnizații, doar că valoarea acestora vor varia în funcție de reputație și alți factori.

„Conform opiniei Comisiei de la Veneția, atunci când au fost elaborate legile cu privire la o evaluarea extraordinară, s-a specificat foarte clar că atunci când judecătorul își exercită dreptul său constituțional, dreptul legal la demisie, acesta beneficiază de indemnizațiile care le are, conform legislaței, în dependență de numărul de ani lucrați și în condițiile legale. Adică dacă are vechimea necesară, reputația, nu sunt careva proceduri care să interzică acest lucru.

În dependență caz la caz, este vorba de o indemnizație a cărui cuantum, modalitatea de calculată prevăzută în legi, este vorba despre 50% dacă au un anumit număr de ani vechime în muncă de cel puțin 10-15 ani și efectiv se calculează și independență de gradul instantei unde a activat”, a conchis ministra.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că pe 10 decembrie 2024, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis parțial cererile de demisie depuse de 15 judecători ai Curților de Apel Bălți, Cahul și Comrat. S-a întâmplat după ce au fost notificați că vor trece prin procedura de evaluare extraordinară.

Între timp, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, crede că acești judecători nu ar fi avut curajul necesar pentru a trece prin filtrul integrității.

Reforma dă roade? Cererile de demisie depuse de 15 judecători, acceptate de CSM

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!