Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Comisia Europeană a finalizat investigația care vizează platforma X. Ce amendă riscă Elon Musk

24 Ian. 2025, 15:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
24 Ian. 2025, 15:43 // În Lume //  Realitatea.md

Comisia Europeană a finalizat prima investigație asupra unei platforme sociale, iar autoritatea se confruntă cu decizia de a impune o amendă de sute de milioane de euro împotriva rețelei X a miliardarului american Elon Musk, potrivit informațiilor transmise de ziarul german Handelsblatt, care citează trei oficiali UE de rang înalt.

Din decembrie 2023, mai multe investigații au fost în desfășurare împotriva platformei în temeiul Digital Services Act (DSA). DSA supune companiile de internet la o reglementare strictă.

Conform digi24.ro, acuzațiile Comisiei includ faptul că X nu respectă regulile de transparență pentru publicitate, nu acordă cercetătorilor acces suficient la date și induce în eroare utilizatorii prin acordarea așa-numitelor „bife albastre”. Dacă se aplică penalitatea, X se confruntă cu o plată de până la șase procente din vânzările anuale globale. Pentru X, asta ar putea însemna o amendă de sute de milioane de euro.

Conform regulilor DSA, X, denumit anterior Twitter, nu este singura platformă investigată. Comisia condusă de președinta Ursula von der Leyen investighează și Meta și Bytedance sub DSA – companiile din spatele platformelor de social media Facebook, Instagram și Tiktok.

Șefa UE pentru politică externă, Kaja Kallas a cerut recent rezultate rapide într-un interviu pentru Handelsblatt. Kallas a vorbit deja cu comisarul Henna Virkkunen, care este responsabil pentru aceste proceduri.

„Legile noastre trebuie aplicate, altfel ne putem scuti de osteneala de a le scrie”, a spus Kallas.

În cazul Tiktok Lite, Comisia UE a obținut primul succes. Bytedance a retras versiunea aplicației de pe piața europeană, anul trecut, sub presiunea Comisiei UE, pentru că era previzibilă o penalizare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 16:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
03 Nov. 2026, 16:56 // Slider //  Daniela Baranovschi

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, susține că războiul din Ucraina se va încheia în următoarele luni, pentru că cei implicați ar fi rămas fără forța și resursele necesare pentru a continua. Liderul de la Minsk, unul dintre cei mai apropiați aliați ai Rusiei, a avertizat că escaladarea conflictului ar putea duce la Al Treilea Război Mondial și s-a oferit să găzduiască noi negocieri de pace, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

„Războiul din Ucraina se va încheia în lunile următoare. Este opinia mea personală. Destul, nu mai sunt forţe şi nici resurse. Toţi au obosit”, a afirmat Lukaşenko în cadrul intervenţiei sale la cea de-a IV-a Conferinţă internaţională de la Minsk privind securitatea eurasiatică, conform agenţiei BELTA, transmite Antena3CNN.

Belaruşii vor ca „această vărsare de sânge şi această confruntare între două popoare înfrăţite”, cel rus şi cel ucrainean, „să se încheie cât mai repede posibil”, a adăugat el.

„Dacă nu ne oprim, dacă alegem calea escaladării, vom ajunge cu siguranţă la cel De-al Treilea Război Mondial”, a avertizat liderul belarus, care a reiterat că Minskul este interesat în negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina.

„Suntem dispuşi să continuăm să oferim o contribuţie reală la soluţionarea conflictului şi să minimizăm consecinţele acestuia. Nu există alternative la o soluţie paşnică. Dacă doriţi să ajungeţi la un acord, vă rugăm să veniţi. Veniţi la Minsk”, a afirmat el, reiterând că Belarus este dispus să găzduiască noi discuţii de pace pentru soluţionarea conflictului din Ucraina.

Lukaşenko a recunoscut că Belarus „este implicat în conflictul din Ucraina”, de aceea „suntem foarte interesaţi în aceste negocieri de pace”.

„Haideţi, să discutăm. Fără niciun fel de intermediari. Nu vreau să rolul de mediator. Mai ales că interesul nostru în aceste negocieri este considerabil”, a reiterat el.

Liderul belarus a subliniat rolul preşedintelui SUA, Donald Trump, în eforturile de a pune capăt conflictului.

„Nu degeaba vorbesc atât de des despre americani, de ei depind multe. Politica preşedintelui Trump polarizează lumea şi stârneşte, să nu ne ascundem, critici întemeiate. Dar adevărul este că Trump, prin acţiunile sale, oricât de contradictorii ar fi acestea, împiedică, în esenţă, ca lumea să fie târâtă într-un al Treilea Război Mondial, care ar putea fi unul nuclear”, a afirmat el.

Pe de altă parte, Lukaşenko şi-a exprimat regretul că, în prezent, ONU nu este capabilă să-şi îndeplinească funcţiile şi ar putea avea aceeaşi soartă ca Liga Naţiunilor.

„Cu tot respectul pentru această organizaţie, aici se vorbeşte mult, dar se face puţin. La vremea sa, Liga Naţiunilor, care a fost înlocuită de ONU, s-a dezintegrat din cauza incapacităţii de a preveni Al Doilea Război Mondial. Mi-e teamă că ONU va avea aceeaşi soartă. Nu aş vrea asta!”, a afirmat Lukaşenko.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!