Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Cazul femeii care a decedat într-un cabinet cosmetologic: Procuratura nu are niciun bănuit

03 Feb. 2025, 17:02
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Feb. 2025, 17:02 // Actualitate //  Realitatea.md

Procuratura Generală (PG) nu are niciun bănuit în cazul femeii de 35 de ani, care decedat pe 30 ianuarie curent, într-un salon din Chișinău. Responsabilii de la Procuratură au confirmat pentru Teleradio-Moldova că pe caz a fost pornită o urmărire penală pentru încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, fapt care a cauzat decesul pacientei.

„Organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Buiucani a pornit o urmărire penală pe faptul încălcării din neglijență de către medic sau alt lucrător medical a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, fapt ce a cauzat decesul pacientului”, ne-a comunicat purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.

Deocamdată, anchetatorii au efectuat cercetarea la fața locului și au dispus expertizele necesare pentru stabilirea circumstanțelor exacte. Urmare a concluziilor specialiștilor, procurorii vor decide asupra măsurilor ulterioare, mai adaugă sursa citată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că o femeie de afaceri a decedat într-un salon de înfrumusețare din centrul capitalei. Mai târziu s-a aflat că este vorba de proprietara magazinului „Monalisa Boutique”. Victima avea 35 de ani.

Proprietara unui magazin de haine din Chișinău a decedat la un salon de înfrumusețare

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!