Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

George Simion și Ana Maria Gavrilă anunță că își depun candidatura la prezidențiale. „Am decis împreună cu Georgescu”

12 Mart. 2025, 14:56
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Mart. 2025, 14:56 // Politica //  Realitatea.md

Liderul AUR, George Simion, și președinta POT, Ana Maria Gavrilă, au anunțat miercuri, după o discuție cu Călin Georgescu, că își vor depune amândoi candidatura la alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată după ce CCR a decis definitiv respingerea candidaturii lui Georgescu la alegerile prezidențiale, scrie antena3.ro.

„Împreună cu domnul Călin Georgescu ne-am întâlnit și vă putem spune care este planul: toată presiunea pe revenirea la turul doi, noi vom continua această mișcare suveranistă cu acceptul lui Călin Georgescu. Timpul este foarte scurt, avem nevoie de voi pentru strângerea de semnături”, a spus George Simion.

„Atât George Simion cât și eu, Ana Maria Gavrilă ne vom depune candidaturile. Ca urmare a validării defintive a acestor candidaturi, unul dintre noi se va retrage”, a anunțat și lidera POT, Ana Maria Gavrilă.

Cu o zi înainte, Simion anunța că nu va candida la alegerile prezidențiale. Ulterior, marți noaptea, partidul AUR a decis într-o ședință după decizia CCR să susțină în unanimitate candidatura lui George Simion, chiar dacă acesta le-a spus și colegilor din partid că nu va candida.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!