Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

VIDEO Lider criminal eliberat din penitenciar! Deputat PAS: Decizia a fost deja contestată

03 Apr. 2025, 11:58
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
03 Apr. 2025, 11:58 // Politica //  Realitatea.md

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Andrian Cheptonar, a comentat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Rlive eliberarea din penitenciar a lui Alexandr Sinigur, cunoscut sub pseudonimul „Синий”, condamnat anterior la detenție pe viață. Cheptonar a explicat că decizia de eliberare a fost luată de instanța de judecată, însă Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a contestat deja această hotărâre.

„Este devreme să comentăm această știre pentru că lucrurile nu au fost cercetate suficient. Am văzut doar opinia unor politicieni și a unei activiste politice (n.r Veronica Dragalin), dar asta nu înseamnă că este adevăr în ultimă instanță”, a spus Andrian Cheptonar.

 

Directorul ANP, Anatolie Falcă, a confirmat pentru IPN eliberarea lui Alexandr Sinigur. Persoana a fost condamnată la detenție pe viață în 2006, după extrădarea sa din Rusia, pentru o serie de infracțiuni deosebit de grave comise în Republica Moldova și Ucraina. Acestea includ crearea și conducerea unei organizații criminale, banditism, luare de ostatici, tentativă și omor premeditat în circumstanțe agravante, dobândire prin șantaj a avutului proprietarului și privațiune ilegală de libertate.

„Această persoană a fost eliberată ca urmare a unei hotărâri judecătorești, nu ca o urmare directă a legii. Această hotărâre de judecată a fost deja atacată cu recurs de către Administrația Națională a Penitenciarelor. Respectiv, autoritățile statului o consideră incorectă. Decizia a fost atacată cu recurs la instanța superioară”, a precizat deputatul PAS, Andrian Cheptonar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 08:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
30 Oct. 2026, 08:50 // Slider //  Ursu Ana

Astăzi, 30 octombrie, este ultima zi în care candidații și concurenții electorali mai pot desfășura acțiuni de agitație electorală pentru alegerile locale noi de duminică, 1 noiembrie. Avertismentul vine din partea Comisiei Electorale Centrale.

Potrivit Codului electoral, agitația este interzisă atât în ziua scrutinului, cât și în ziua precedentă. În această perioadă, candidații nu pot apărea nici în emisiuni radio sau televizate cu caracter electoral. Totodată, materialele publicitare electorale trebuie înlăturate din spațiile publice și de pe panourile special amenajate. Interdicția nu se aplică informațiilor publicate anterior pe internet.

De asemenea, concurenții electorali nu mai pot efectua transferuri în sau din conturile cu mențiunea „Fond electoral”.

CEC atenționează că încălcarea interdicțiilor se sancționează cu amenzi de la 40 la 60 de unități convenționale pentru persoanele fizice și de la 100 la 150 de unități pentru persoanele juridice.

Duminică vor avea loc alegeri locale noi în șase localități din țară: Cairaclia și Novosiolovca, din raionul Taraclia, Costești, din raionul Rîșcani, Hăsnășenii Mari, din raionul Drochia, precum și Tomai și Chirsova, din UTA Găgăuzia. În satul Delacău, raionul Anenii Noi, va fi organizat un referendum local.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!