Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%

11 Apr. 2025, 08:46
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
11 Apr. 2025, 08:46 // În Lume //  Redacția Realitatea

Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat Casa Albă, după ce președintele american Donald Trump le-a crescut succesiv în ultimele zile într-o spirală de represalii comerciale reciproce între cele două țări.

Casa Albă a publicat joi un decret, care precizează acest nivel al taxelor vamale și de asemenea suspendarea pentru 90 de zile a taxelor vamale „reciproce” stabilite de Trump.

Statele Unite au impus luna trecută, într-o primă etapă, taxe vamale de 25% asupra importurilor de oțel, aluminiu, vehicule și componente ale industriei auto, indiferent de țara de origine.

În a doua etapă, președintele american Donald Trump a anunțat pe 3 aprilie taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepția celor deja taxate cu 25% și a unor excepții ce privesc produsele energetice, semiconductorii, etc.), la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcție de taxarea de către acestea a importurilor din SUA și de excedentul lor comercial în relațiile cu SUA. De exemplu, pentru produsele importate din țările UE, taxele vamale percepute de SUA au ajuns astfel la 20%.

Pentru produsele importate de SUA din China procentul taxelor vamale anunțate de Trump miercurea trecută a fost de 34%, la care s-au adăugat taxele de 20% deja existente, așadar 54%. China a răspuns imediat cu represalii, impunând într-o primă decizie de asemenea taxe vamale de 34% asupra produselor importate din SUA. Dar Trump a răspuns crescând și mai mult, la 104%, aceste taxe percepute importurilor din China, care la rândul ei a răspuns apoi crescând taxele vamale asupra importurilor din SUA la 84%.

Trump a anunțat că, după ce numeroase țări au solicitat negocieri cu Washingtonul și, spre deosebire de China, s-au abținut de la represalii comerciale împotriva SUA, suspendă pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare, adică cele care depășesc nivelul de bază de 10%, cu excepția celor aplicate Chinei, despre care a spus că le crește la 125%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform decretului publicat joi, acest procent de 125% se adaugă celui de 20% ce era în vigoare în martie, ajungând așadar la 145%. Potrivit administrației americane, mai mult de 75 țări au trimis deja Washingtonului oferte de negociere în vederea încheierii unor acorduri comerciale.

Cum a reacționat UE la tarifele lui Trump

Uniunea Europeană a adoptat miercuri un set de taxe vamale cuprinse între 10% și 25% asupra unei serii de produse americane diverse, de la motociclete până la soia sau carnea de pasăre, ca represalii față de taxele vamale de 25% impuse luna trecută de Statele Unite pentru importurile de oțel, aluminiu, vehicule și componente ale industriei auto.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 21:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Oct. 2026, 21:54 // Slider //  Ana Panaguța

Petru Iarmaliuc a promovat evaluarea externă a integrității etice și financiare, în timp ce Comisia de evaluare a propus nepromovarea acesteia în cazul lui Lilian Lungu, procuror suspendat din funcție în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Completul A de evaluare a constatat că Iarmaliuc, în prezent procuror delegat la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), întrunește criteriile de integritate prevăzute de lege. Evaluarea a vizat activitatea sa anterioară în cadrul Procuraturii Anticorupție.

În cazul lui Lilian Lungu, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe, deoarece acesta nu a prezentat în termen declarațiile de avere și interese personale, lista persoanelor apropiate și chestionarul de etică.

Rapoartele celor doi procurori au fost transmise Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să le examineze și să adopte hotărârile privind rezultatele evaluării.

Rapoartele integrale vor fi publicate pe pagina oficială a Comisiei după expirarea termenului de contestare a hotărârilor CSP sau, dacă acestea vor fi contestate, după pronunțarea deciziilor Curții Supreme de Justiție. Publicarea va avea loc în cel mult trei zile, cu respectarea dreptului la viață privată al persoanelor vizate.