Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Zelenski anunță discuții la Londra cu SUA, Marea Britanie și Franța pentru încetarea focului cu Rusia

21 Apr. 2025, 22:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
21 Apr. 2025, 22:16 // În Lume //  Ana Panaguța

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat luni că reprezentanţi ucraineni se vor afla miercuri la Londra pentru discuţii menite să asigure o „încetare necondiţionată a focului” cu Rusia şi apoi o „pace reală şi durabilă”, relatează antena3.ro.

„Miercuri, reprezentanţii noştri vor fi la Londra. Ucraina, Regatul Unit, Franţa şi Statele Unite sunt pregătite să meargă înainte într-un mod cât mai constructiv posibil”, a declarat el pe reţelele de socializare după ce a discutat la telefon cu premierul britanic Keir Starmer.

O întâlnire cu reprezentanţii acestor ţări era prevăzută săptămâna aceasta în capitala britanică, fără ca data să fi fost anunţată oficial. Săptămâna trecută, reprezentanţi ucraineni, americani, francezi şi britanici s-au întâlnit la Paris, o premieră în acest format, într-un moment în care negocierile pentru încetarea focului iniţiate de Washington stagnează şi europenii vor să-şi impună vocea.

În timp ce oficialii americani și europeni s-au întâlnit la Paris, Zelenski i-a îndemnat pe aliații Ucrainei să „pună presiune asupra ucigașilor”, după ce alte atacuri rusești din timpul nopții au provocat moartea a trei persoane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!