Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0.0879%
  • USD
    17.2686
    0.1181%
  • RUB
    0.2046
    -1.2219%
  • RON
    3.8327
    0.0104%
  • UAH
    0.3865
    0.2329%

Toate știrile

26 august 2026

Maia Sandu, pentru prima oară într-o vizită oficială în Muntenegru: Discuții cu omologul despre integrarea în UE

19 Mai 2025, 17:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
19 Mai 2025, 17:57 // Actualitate //  Victoria Laur

Maia Sandu a efectuat prima vizită oficială în Muntenegru. Șefa statului a fost invitată de omologul Jakov Milatović și a discutat cu el despre integrare europeană.

Programul a mai inclus și întrevederi cu premierul Milojko Spajić și cu președintele Parlamentului Andrija Mandić. Conform serviciului de presă al Președinției, obiectivul deplasării a fost consolidarea relațiilor bilaterale și intensificarea cooperării în procesul de aderare la UE. Muntenegru este stat candidat din 2010 și a deschis în 2012 negocierile de aderare, iar Republica Moldova urmărește extinderea dialogului cu statele care au experiență în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precizează responsabilii din cadrul administrației prezidențiale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sandu și Milatovic au făcut schimb de opinii și bune practici. Discuțiile s-au axat pe pași concreți în parcursul european al celor două țări, alinierea la standardele europene, dinamizarea  relațiilor economice, precum și pe situația de securitate din regiune.

„Moldova și Muntenegru merg pe același drum – drumul spre Uniunea Europeană. Am avut discuții bune cu omologul meu, Președintele Jakov Milatović,  dar și cu prim-ministrul Milojko Spajić și cu președintele Parlamentului, Andrija Mandić. Am discutat despre cum putem colabora mai strâns pe acest drum, pentru ca oamenii din ambele țări să aibă o viață mai bună”, a declarat președinta.

Ca urmare a vizitei, va fi semnat un Memorandum de Cooperare în domeniul integrării europene, care prevede schimbul de informații, expertiză și bune practici între cele două state, în sprijinul procesului de aderare la UE.

De asemenea, șefa statului a vizitat Western Balkans Cyber Capacity Center (WB3C) – instituție regională specializată în consolidarea apărării cibernetice, creată cu sprijinul Uniunii Europene, Franței și Sloveniei. În context, Maia Sandu și-a exprimat interesul pentru dezvoltarea cooperării în acest domeniu.

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
25 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Înalți oficiali ai Uniunii Europene au fost vizați de atacuri cibernetice de tip „spearphishing”, atribuite unor hackeri susținuți de guverne străine, care au încercat să le preia conturile de mesagerie, transmite adevărul.ro.

Informația apare într-o prezentare internă a structurii de apărare cibernetică a UE, obținută de POLITICO.

Documentul a fost prezentat în luna iulie unor reprezentanți ai guvernelor statelor membre și include „preluarea controlului asupra conturilor înalților funcționari” printre principalele amenințări cibernetice cu care se confruntă Uniunea Europeană.

Este pentru prima dată când o structură europeană recunoaște public că oficiali ai UE au fost ținta unor astfel de atacuri prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Prezentarea reprezintă, de asemenea, prima situație raportată în care o autoritate europeană leagă oficial aceste atacuri de un guvern străin.

Mesaje personalizate și tehnici de manipulare

Potrivit documentului, atacurile au fost realizate prin campanii de „spearphishing sponsorizat de stat”. Hackerii au folosit tehnici de inginerie socială și au pregătit mesaje personalizate pentru a-i determina pe oficialii vizați să acceseze linkuri suspecte sau să ofere informații care puteau permite compromiterea conturilor.

Autoritățile europene responsabile de securitatea cibernetică au raportat opt„incidente semnificative” în instituțiile UE de la începutul acestui an.

În luna martie, cel puțin cinci agenții naționale de securitate cibernetică și de informații au avertizat în legătură cu o serie de campanii de hacking desfășurate prin aplicații precum Signal și WhatsApp.

Olanda indică Rusia drept sursa atacurilor

Serviciile de informații din Olanda au atribuit aceste campanii Rusiei. Germania a avertizat, la rândul său, că atacurile vizează persoane cu funcții importante din politică, armată și diplomație, precum și jurnaliști de investigație.

Una dintre vulnerabilitățile identificate la nivel european este utilizarea unor soluții tehnice diferite de către instituțiile UE. Acestea nu dispun în prezent de un sistem comun pentru schimbul de documente sensibile, ceea ce complică protejarea informațiilor la nivelul întregii Uniuni.

Comisia Europeană nu a oferit detalii despre propriile practici de securitate cibernetică atunci când a fost solicitată să comenteze informațiile.