Într-un pas important spre știința deschisă, o echipă internațională de cercetători a lansat cea mai mare și mai detaliată hartă a universului realizată vreodată. Proiectul, numit COSMOS-Web, reunește aproape întreaga istorie a cosmosului într-un singur set amplu de date. Creată folosind informații colectate de telescopul spațial James Webb (JWST), noua hartă include imagini și un catalog impresionant cu aproape 800.000 de galaxii.

Cercetătorii din spatele acestui efort provin de la UC Santa Barbara și Rochester Institute of Technology, și au realizat o panoramă cosmică ce pune sub semnul întrebării idei vechi despre formarea galaxiilor timpurii, potrivit Mediafax.

The new COSMOS-Web survey provides an unprecedented view of the universe, combing both breadth & depth.

It includes detailed information about 800,000 galaxies spanning more than 75% of cosmic history. And you can browse through it yourself online.https://t.co/1prTWs8r2I pic.twitter.com/znvxjcx2FX

— Corey S. Powell (@coreyspowell) June 9, 2025

„Scopul nostru a fost să construim acest câmp profund al spațiului la o scară fizică mult mai mare decât tot ce s-a făcut până acum”, a declarat profesoara Caitlin Casey, co-coordonatoare a colaborării COSMOS-Web, alături de Jeyhan Kartaltepe de la Rochester Institute of Technology.

Casey compară imaginea obținută cu faimosul „Hubble Ultra Deep Field”:

„Dacă acel câmp ar încăpea pe o coală obișnuită de hârtie, imaginea noastră ar fi un mural de aproape 4 metri pe 4 metri, la aceeași adâncime. Este impresionant de mare.”

Această imagine surprinde universul așa cum arăta în urmă cu aproximativ 13,5 miliarde de ani, ceea ce înseamnă că acoperă circa 98% din istoria cosmică cunoscută (având în vedere că vârsta universului este estimată la 13,8 miliarde de ani).

Obiectivul cercetătorilor nu a fost doar identificarea unor galaxii îndepărtate, ci și înțelegerea mediului în care acestea au apărut.

„Cosmosul este organizat în regiuni dense și goluri vaste,” explică Casey. „Ne-am dorit mai mult decât să găsim cele mai îndepărtate galaxii – am vrut contextul mai larg: unde trăiau acestea.”

Înainte ca JWST să înceapă observațiile, astronomii, folosind instrumente mai vechi precum Telescopul Hubble, considerau că galaxiile formate în primele 500 de milioane de ani după Big Bang erau extrem de rare.

„Are sens — după Big Bang e nevoie de timp pentru ca materia să se adune gravitațional, să se formeze stelele,” a spus Casey.„Dar marea surpriză este că JWST ne arată de 10 ori mai multe galaxii decât ne-am fi așteptat la aceste distanțe incredibile. Vedem și găuri negre supermasive care nici măcar nu erau vizibile cu Hubble, și nu vedem doar mai multe galaxii,” adaugă ea, „vedem tipuri complet noi de galaxii și găuri negre.”

Deși aceste date oferă una dintre cele mai detaliate priviri asupra universului timpuriu, ele nu rezolvă toate necunoscutele. Din contră – ridică și mai multe întrebări.

„De când telescopul a fost activat, ne întrebăm: distrug aceste date modelul cosmologic actual?”„Universul producea prea multă lumină prea devreme – avea doar 400 de milioane de ani să formeze o masă stelară echivalentă cu un miliard de sori.”

„Pur și simplu nu știm cum s-a putut întâmpla asta. Avem multe detalii de descifrat și și mai multe întrebări fără răspuns,” a concluzionat Casey.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#harta #univers

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.