Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

24 Iun. 2025, 22:40
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
24 Iun. 2025, 22:40 // În Lume //  Ana Panaguța

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la summitul NATO ce se desfășoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizații să finanțeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puțin 0,25% din PIB-ul lor, avansând drept argument faptul că țara sa luptă împotriva unei agresiuni ruse care în opinia sa amenință întreaga Europă, relatează agerpres.ro.

„Le mulțumesc tuturor țărilor, tuturor liderilor, care s-au angajat să dedice pentru susținerea Ucrainei o parte din cheltuielile lor de apărare. Dacă toate țările europene dedică pentru aceasta cel puțin 0,25% din PIB-ul lor – și le mulțumim țărilor care alocă mai mult, precum Olanda, Norvegia, Suedia și un angajament atât de mare precum cel al Germaniei, lucru destul de rezonabil, opțiunile pentru pace în Europa ar crește”, a susținut Zelenski la o dezbatere despre industria de apărare.

Președintele ucrainean a avut la Haga o întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a subliniat că urmărește ca obiectiv integrarea industriilor europene de apărare cu industria de profil ucraineană „ca și când Ucraina ar fi în UE”.

„Integrăm industriile noastre de apărare ca și când Ucraina ar fi în UE. Este un lucru bun pentru Ucraina și de asemenea bun pentru Europa, întrucât Ucraina dispune acum de o inovație extraordinară în domeniul militar”, a indicat Von der Leyen.

Ea a subliniat că în cadrul inițiativei europene SAFE (Security Action for Europe), un program prin care statele membre ale UE pot accesa împrumuturi în valoare totală de 150 de miliarde de euro pentru proiecte de achiziții militare, aceste împrumuturi vor putea fi folosite de statele UE și pentru investiții în industria de apărare ucraineană, împrumuturi ce vor putea fi accesate în același scop de asemenea de Ucraina și alte țări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:09 // Slider //  Ana Panaguța

Până la ora 18:00, aproape 6.000 de persoane au votat în cele șapte localități din Republica Moldova în care astăzi au loc alegeri locale noi și un referendum local.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în total, 5.960 de alegători și-au exercitat dreptul la vot. Dintre aceștia, 5.384 au participat la alegerile locale noi, rata de participare fiind de 32,61%. În satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 576 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 33,41%.

CEC anunță că procesul electoral se desfășoară fără incidente.

Secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Potrivit Codului electoral, alegerile locale noi și referendumul local sunt considerate valabile dacă la vot participă cel puțin un sfert din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!