Republica Moldova a înregistrat un rezultat istoric în clasamentul global al egalității de gen. Conform Indicelui Global al Decalajului de Gen 2025, publicat de Forumul Economic Mondial, țara noastră ocupă locul 7 mondial, cu un scor de 81,3 și o creștere de +0,023 puncte față de anul 2024. Este pentru prima dată când Moldova pătrunde în top 10 la nivel global.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cel mai mare progres a fost înregistrat la capitolul Abilitare Politică, unde scorul a crescut cu +7,5 puncte procentuale, ajungând la 42,5%. Acest rezultat reflectă o creștere constantă a reprezentării femeilor în funcții de conducere și în procesul decizional, un indicator care s-a triplat din 2006 până în prezent.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Această realizare plasează Republica Moldova printre liderii mondiali în materie de egalitate de gen, avansând țări ca Germania, Irlanda și Suedia. Investim constant în participarea echilibrată a femeilor în viața publică, economică și politică, iar acest progres ne încurajează să continuăm eforturile pentru o societate mai echitabilă pentru toți,” a declarat ministrul Alexei Buzu.
