Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0%
  • USD
    17.2686
    0%
  • RUB
    0.2046
    0%
  • RON
    3.8327
    0%
  • UAH
    0.3865
    0%

Toate știrile

27 august 2026

VIDEO S-a interzis colinda, Crăciunul și Paștele. Mănăstirea Răciula, la 66 de ani după ce sovieticii au închis-o

02 Iul. 2025, 13:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
02 Iul. 2025, 13:05 // Societate //  Victoria Laur

Oamenii din Răciula, Călărași, își amintesc cu lacrimi în ochi cum sovieticii au încercat să închidă mănăstirea din localitate acum 66 de ani. Înarmați cu furci, sape, pietre, sătenii au încercat să apere locașul timp de 10 zile.

Supraviețuitorii evenimentelor din 1959 își amintesc cum unii militari sovietici încercau să se mascheze în preoți, pentru a intra în casa Domnului, însă au fost deconspirați după ce le-au fost observate dungile roșii de pe pantaloni.

Pe 2 iulie, circa 500 de milițieni și ostași cu arme au venit să se confrunte cu oamenii din Răciula. O persoană a fost împușcată, trei – grav rănite, iar alți opt săteni – condamnați pentru revolta lor.

„Era un polițist tânăr. Simion Davin s-a repezit și l-a înfipt. El cu pistolul l-a împușcat. Ne-am uitat cum a răsuflat de câteva ori, i-au pus lumânărica în mână, a bătut clopotul și și-a dat duhul. A venit unul mai mare și a spus așa: Luați-l imediat și duceți-l să îl îngropați, să nu știe nimeni. A doua zi au venit și au închis biserica și cu asta s-a terminat”, povestește Ana Stratan din Răciula.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Tatăl lui Andrei Mocreac a participat la apărarea mănăstirii și a fost condamnat. Bărbatul a relatat că KGB-ul sovietic i-a propus părintelui său se dezică de religie, ca să fie eliberat mai devreme, însă localnicul a refuzat și a petrecut 15 ani prin penitenciare, ajungând și în Siberia. Deși ulterior s-a cerut reabilitarea, nici o instanță nu i-a dat dreptate.

După închiderea mănăstirii, într-o clădire a mănăstirii a devenit depozit, iar altele – casă de cultură și sală sportivă. Apoi a început propaganda în școli, profesorii au interzis copiilor să poarte cruciulițe la gât, să colinde, iar în sâmbăta Paștelui – se organizau evenimente sportive, pentru ca elevii să nu se intereseze de religie, iar de sărbătorile creștine localnicii erau scoși la muncă.

„În ziua de Paște biblioteca lucra. Oamenii veneau de la sfințit, dar eu mă duceam la lucru. Ședeam acolo, nu venea nimeni, dar ședeam acolo, că ne controla. Așa ne băga în cap că nu există Dumnezeu, nu trebuie să credem. Ce le încurca lor, nu îmi închipui. Dar totdeauna, făceam și cu dânșii, făceam și Anul Nou, dar făceam și Crăciunul”, a relatat Parascovia Marin din Răciula.

Mănăstirile din Moldova au început să se redeschidă în 1989, odată ce URSS era pe cale să se destrame. Locașul din Răciula și-a deschis din nou ușile pentru enoriași în 1990, iar în 1994 a fost sfințită biserica de vară.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
26 Aug. 2026, 22:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
26 Aug. 2026, 22:33 // Slider //  Ana Panaguța

Aproximativ 70 de nave așteaptă în apropierea Canalului Sulina de pe Dunăre pentru a avea acces la porturile ucrainene în vederea încărcării cerealelor destinate exportului, au declarat miercuri, 26 august, comercianți și analiști, în contextul în care lipsa piloților și prioritatea acordată altor încărcături generează întârzieri semnificative, scrie hotnews.ro.

După ce atacurile rusești au blocat efectiv porturile ucrainene de la Marea Neagră, care gestionau 90% din exporturile de cereale ale țării, unele transporturi au fost redirecționate către porturile fluviale de pe Dunăre, care au o capacitate mult mai redusă.

Transporturile de cereale concurează pentru acces pe canalul Sulina cu transporturi care au prioritate mai mare, precum combustibilul, ceea ce încetinește exporturile. Alertele frecvente de raid aerian, care forțează suspendarea tuturor operațiunilor portuare, au agravat perturbările.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, iar perturbarea transporturilor sale pot determina creșterea prețurilor la nivel global.

„Situația s-ar putea înrăutăți”

„La data de 25 august, peste 50 de nave așteptau să treacă prin Canalul Sulina, în timp ce doar cinci până la șapte nave pe zi se îndreptau spre porturile ucrainene de pe Dunăre”, a transmis firma de consultanță ASAP Agri.

Compania de consultanță a precizat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că fiecare zi de întârziere poate costa până la 8.000 de dolari, ceea ce se adaugă la tarifele de transport deja ridicate.

„Situația s-ar putea agrava în cazul în care condițiile meteorologice se vor deteriora în zilele următoare”, a adăugat aceasta.

Katerina Kononenko, director de operațiuni la compania de transport maritim Avalon, a declarat că se preconizează ca, din cauza vremii nefavorabile, Canalul Sulina să fie închis timp de aproximativ două zile.

„În contextul actual, aceasta reprezintă cu adevărat un obstacol serios. Astăzi, aproximativ 70 de nave așteaptă la intrarea în Sulina. În acest moment, capacitatea reală de trafic a Canalului Sulina pentru navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene este de doar două-trei nave pe zi. Este un nivel foarte scăzut”, a adăugat ea.

Ucraina s-a bazat în mare măsură pe porturile de pe Dunăre și la începutul războiului, când Rusia a blocat porturile din regiunea Odesa. Capacitatea de export a cerealelor pe Dunăre a atins un nivel maxim de 2,5 milioane de tone metrice pe lună în perioada 2022-2023.

În prezent, volumul exporturile de cereale pe Dunăre este cu mult sub nivelurile din 2022-2023, deși traderii își măresc treptat transporturile. Operatorul feroviar ucrainean Ukrzaliznytsia a declarat recent că volumele de cereale transportate către porturile dunărene au fost de 11 ori mai mari în august decât în iulie.

Datele Ministerului Agriculturii din Ucraina arată că țara vecină a exportat 539.000 de tone de cereale în perioada 1-21 august, comparativ cu 1,73 milioane în aceeași perioadă a anului precedent.